Allicia

Me da gal, biebe!

Integralista lu’ mama, draga de ea. S-a mai dus inca o sesiune, a patra pentru mine, si mi-s trecuta in anu’ 3…An terminal, zice-se. Nu imi vine sa cred ca s-a dus inca un an si habar nu am unde…Ma uit inapoi si vad bune, dar mai multe rele. Sau, hai, nu rele, ci obositoare pentru psihic si suflet. Si acum simt ca mor, uneori.

Si acum zbor de aici…Maine plec spre casa, nu pot sa-mi iau pe Computress cu mine, pentru ca ai mei m-au lasat “sa ma descurc”. N-are nimeni o masina care merge spre Valcea maine? Sau macar pana-n Militari, in autogara. Goddammit, iar umblu cu hipopotamii in spate. Dar ma duc acasa, ma. Plec, dispar, ca sa iubesc Bucurestiu’ cand m-oi intoarce.

Cu acestea spuse, incheiem seria de insemnari bucurestene (cred, poate mai scriu si maine) si ne dam pe treburi oltenesti, cu povestiri de la tzara si de la deal, unde e mai racoare ca aici (sic!), cu nevroze de plictis si alte abureli. Cred ca o sa-mi fie for de copacii din fata blocului vecin, totusi.

Ah, whattheheck!