Allicia

Maine e 1 iulie. Azi, nu maine. E 1 iulie. Aproape miez de vara.

Anul trecut, pe vremea asta, imi faceam planuri si asteptari legate de concediul de langa Adriatica. Oricui ma intreaba spun ca este unul din acele locuri din lume pe care trebuie sa le vezi si, desi n-am vazut multe (chiar prea putine), o spun cu toata convingerea. Cred ca doar America Latina ma mai poate impresiona atat de tare. E visul meu de tara, cu mare, cu munte, cu leandri roz crescuti pe marginea drumului si cu un aer sarat imprastiat de briza calda.

Acum doi ani, pe vremea asta, plangeam parasita si nu stiam daca sa fac ceva, daramite ce anume as putea face. Cred ca primul lucru a fost sa las orgoliul deoparte si sa imi tin sufletul langa mine, caci fara el m-am simtit dezgolita. Am fost la marea noastra, unde mi-am dat seama ca e urata si scumpa. Nu marea cea neagra, care e albastra, ci oamenii care incearca sa mi-o vanda.

Acum trei ani…dadeam licenta. Am venit de la facultate si am “lansat” CV-ul la apa, cu optiunea “full-time” activata. Am avut un asa mare noroc, incat si eu ma minunez si tot astept sa se intample ceva nasol, pentru ca, stii cum e, e prea bine ca sa fie adevarat. Ma linisteste doar gandul ca, in 3 ani de zile, nu toate au fost roz si s-a echilibrat cumva balanta.

Anul acesta…ma pregatesc de nunti. Ale unor oameni dragi noua. 4 in total, anuntate pana acum. Tot acum, imi astept o noua buburuza. Nou-nouta, alba, cu aer de Ibiza inscriptionat. In august iar car bagaje si-mi schimb adresa, descopar ca m-am pripit alegand un apartament fara sa ma uit la detalii. Amicul m-a lasat in entuziasmul meu sa zic “hai sa ne mutam aici”, desi patul e prea scurt pentru el. Si e asa de un an, nu inteleg de ce n-a mai crescut. Patul, adica.

De vacanta…eh…vacanta in suflet. Sau in septembrie. Ne gandeam sa dam o tura prin tara si sa vedem lacurile mari, ca eu nu prea m-am plimbat si n-as vrea sa vorbesc de prea-bine pe altii, pana nu ii vad pe-ai nostri. Sugestii?

Iar anul viitor pe vremea asta…oho…nici nu stiu ce o sa fie. Probabil ca voi scrie. Probabil ca nu voi avea timp. Sau nu voi vrea ca asta sa devina un blog de “miresica”, daca ma-ntelegeti, e un intreg forum dedicat discutiilor de gen. Am cont. ) “Luna de miere” va dura o saptamana, cel mai probabil, si va fi un “last-minute” catre…ceva cu mare si munte. Mare sa fie, apa, stanci si mango.

Post a comment

Name: (required)

Email Address: (will not be published) (required)

URL:

Comments:

Go back to homepage