Allicia

Am parasit Bucurestiul cu impresia ca-mi las in urma o viata intreaga. O idee continua de “nu te mai intorci niciodata aici” imi zumzaie in cap si imi freaca ochii pana la lacrimi. Oboseala de zilele astea si de facut bagaje, de strans pe Computress si de gandit la nimicuri, de carat, dammit, toate isi spun cuvantul si-mi lasa mintea sa se gandeasca aiurea.

Starea de urat creste exponential cu neputinta trupeasca. Lipsa de somn imi sadeste apa sarata in ochi si orice fermoar care nu se inchide ca lumea, orice cuvant spus la plesneala sau orice pinguin elibereaza pe obraji boabe albe si perfect sferice. Si totul dispare intr-o milisecunda, dupa ce ultima lacrima a fost stearsa sau intinsa pe fata. Agitatia din interior se transforma intr-o liniste ciudata, nefireasca, o asteptare a unui nou val de tristeturi si ganduri inutile, trecute sau care ar trebui ingropate.

Computress este instalat. Pinguinul este cu mine, la fel si masca venetiana, dar si papuceii olandezi. Fluturele galben e deja agatat de o veioza, cartile sunt insirate si asteapta sa fie citite, iar bijuteriile si lotiunile de piele perfecta stau drepti pe o comoda. M-am intors in camera mea, in “din nou camera mea”.

Nu plang ca as fi lasat in urma peretii scrisi stangaci cu creionul, tabelul periodic schitat in lateral, zeci de citate de prin carti adunate sau fata de masa visinie. Nu stiu daca plang ca as fi lasat in urma orasul acela aglomerat, dar al dracului de frumos in agitatia lui. Mi-as dori sa plang ca am lasat in urma pe cineva, dar nu e cazul. Si-mi pare rau, sa stii…dar nu d-asta sunt la pamant acum. Tot pinguinul am sa-l iau in brate la noapte…

Ajunge pentru azi. Ajunge si pentru maine sau poimaine, ajunge si pentru ieri sau alaltaieri. Vreau sa dorm si sa-mi strang puteri, ca ma asteapta o vara lunga, departe de multe…

Post a comment

Name: (required)

Email Address: (will not be published) (required)

URL:

Comments:

Go back to homepage