Allicia

Cand eram mai mica si-mi spunea cineva de “peer pressure”, nu intelegeam mare lucru. Bine, fie, ceva cu anturaju’, acolo, un factor care te indeamna sa fumezi, sa bei, sa asculti manele sau sa chiulesti. Apoi am auzit despre “asteptarile sociale” sau despre ceea ce credem noi ca vor ceilalti sa facem. Celorlalti nu le pasa, nu stiu de ce ne stresam atata.

Am mai crescut, m-am angajat si-am intrat “in randul lumii”. Suntem 6 fete (6 fete frumoase) la birou, dintre care 2 au copii, a treia e maritata, a patra urmeaza (eu, adica), a cincea isi doreste, da’ nu cred ca o sa aiba noroc prea curand…iar a sasea…pai ea, cand am cunoscut-o, se stramba cand auzea de casatorie, calcat camasi, discutii cu privire la banii casei si banii vacii, socrii, facut mancare etc…Eu si ea eram la fel, candva. Acum…de la privirea piezisa pe care o tintuia asupra copilului care plangea prea mult in metrou, a ajuns sa ii zambeasca, sa-l poarte ca pe-un bibelou, sa-l stranga de talpi si sa-i spuna “gugi, gugi”. Peer pressure…

Iar eu…vad cum trece timpul si imi las studentiile in urma de tot. Fac planuri de nunta deja, dar lui nu-i spun inca. Sa nu punem presiune, ca barbatii sunt mai pretiosi in situatiile astea. Se cam sperie. Totul in jurul meu, cel putin in perioada asta, miroase a nunta, a optiuni, alegeri, culori. Buchete de trandafir, frezii sau orhidee, crini, cale, lalele sau gerbera! Totul pare din tulle, organza, tafta, satin, voal, dantela sau sifon…Cel mai bine miros lalelele din organza.