Allicia

…despre corcodusii rosii de langa biserica.

In fiecare primavara, timp de o saptamana, veneam de la scoala si treceam printr-un parculet in care infloreau corcodusi rosii. De la inaltimea mea, nu mai vedeam cerul de atata roz si atata floare, iar doar pe alocuri mai era pierduta o ramura de floare alba. O saptamana si ceva tinea minunea si se facea cu atat mai frumoasa, cu cat treceau culorile si iesea la iveala verdele de primavara, acel verde care chiar arata a “viata”, in ciuda cliseelor din perioada asta a anului…

Cu cat cresteam, cu atat mi se parea mai intensa trairea din minutul acela cat imi lua sa traversez parcul. Niciodata nu m-am oprit, dar puteam sa plutesc printre florile alea roz, roz, roz, un roz mai frumos decat nuantele de pe hainele astea fandosite si care miros a vechituri. Iar cand boabele de verde faceau cu ochiul printre rozurile alea, iti dadeau impresia ca cineva se joaca cu mintea ta si ca nu esti intr-un oras, claxoanele nu se mai auzeau si soarele incalzea mai tare.

Simteam ca o sa-mi fie dor de minunea asta. In clasa a doispea parca le-am si spus “Nu stiu cand ne mai vedem”. Ciudat, dar cand treceam pe-acolo aveam certitudinea ca sunt fericita, nu era vorba nici macar de o impresie. Era vorba doar de o minunatie roz, intr-un loc cimentat. Anu’ trecut n-am avut norocul sa-i vad infloriti, am ajuns prea tarziu acasa in primavara aia. Frunzele erau deja visinii, insa oricat as iubi si culoarea asta, nu era la fel.

Si totusi…Saptamana trecuta i-am vazut. I-am vazut aproape infloriti, aproape roz, i-am vazut noaptea…Am zambit tot minutul si raceala noptii, aerul ploios trimiteau si cateva mirosuri de floare de primavara…O adevarata desfatare. Inca sper ca-i mai prind, sper sa fie natura de partea mea si sa-i mai tina frumosi o saptamana, pana merg acasa.

Post a comment

Name: (required)

Email Address: (will not be published) (required)

URL:

Comments:

Go back to homepage