Allicia

…despre perioada in care eram o mica viitoare mare jucatoare de tenis de camp. Asta pentru ca m-a dus o prietena pe teren saptamana asta si am simtit trecerea timpului mai bine ca niciodata. Sau mai rau, nu stiu.

Proful de tenis era un nene in varsta, cunoscut in oras ca fiind un excelent instructor pentru copii. Avea o rabdare fantastica si se purta bine cu copiii. Pe langa tenis, ne mai invata si ceva bun-simt, respect si disciplina…nimicuri din-astea pe care parintii ar trebui sa le transmita.

Prima zi era de acomodare. Iti punea mingea de tenis in mana si trebuia sa mergi si sa bati mingea de pamant, fara oprire. Doua lungimi de teren. Sau patru, depinde ce chef aveai. Evident, urma “proba”. Am batut mingea aia 3 zile, pentru ca abia puteam sa merg – am fost mai impiedicata din fire – daramite sa merg, sa bat mingea si sa nu cad! Dupa prima proba, iti punea racheta in mana, iti arata cum se tine si bateai mingea in continuare. 3 zile, apoi proba. Ulterior, se facea o zi de “miscari”.

“Ne intoarcem cu umarul spre fileu, lasam greutatea pe piciorul din spate (intre timp flutura piciorul din fata, ca sa isi intareasca afirmatia), ridicam racheta, miscare rotunda, pana la umarul opus. In acest timp, mutam greutatea pe piciorul din fata si flexam usor (acum flutura piciorul din spate)”. 300 de “miscari” era pedeapsa daca nu aveai chef de munca.

Dupa toata introducerea, iti dadea un numar la perete. Un chenar lat de 1,5m vopsit pe un perete, cu care trebuia sa joci. Numerele bune – adica portiunile de zid nesparte, drepte si finisate ca lumea – erau date “veteranilor”, colegilor care jucau de mult timp…care jucau cu “abonatii”. Noi…eh…mai alergam dupa mingi, ca sareau aiurea.

Daca dadeai peste perete, trebuia sa aduni 25 de fire de iarba de pe terenurile de zgura. Pe numaratelea. Era ok sa culegi de 2-3 ori intr-o zi, dar daca depaseai, puneai vreo 2 ture la alergare. Dupa pereti, intram pe teren. Pupam zgura cand ni se dadea voie pe teren. “In spate sunteti prieteni, pe teren sunteti caini!”.

Conditia fizica…era din plin. 3 ture de stadion (cel putin – eu eram lenesa), 300 de corzi, genuflexiuni si alte bazaconii. Antrenamentul incepea la 9, se suspenda la 12-13, incepea iar la 16:00 si se termina cand pleca soarele de pe cer. Vara, adica.

Eram cu totii niste copii simpatici, o gradina zoologica si nu numai. Eu eram Gaita, dar mai aveam o Cotofana, un Guster, o Vrabiuta, o Randunica, un Arcanel, o Broscuta, dar si un Spadasin, o Balerina si un Sorecar. Mi-l amintesc si acum pe prof cum juca cu noi si ma certa ca nu ma concentrez si ca n-am ambitie.

Nu stiu de ce m-am lasat. Ah, ba da. Pentru ca nu eram motivata. Imi doream sa ies pe-afara, sa ma plimb prin parc, nu sa stau toata ziua pe teren. Imi doream sa fiu mai…fata…nu sportiva. Imi doream sa joc pentru mine, nu pentru ai mei…

Cred ca o sa mai joc. Cine stie? Poate peste doi ani ma apuc iar de pictat…

Post a comment

Name: (required)

Email Address: (will not be published) (required)

URL:

Comments:

Go back to homepage