Allicia

Toata agitatia asta cu aprinderea beculetelor si al bradului preaminunat imi grabesc starea de “Yay! Vine Craciunul” si mi-o transforma, pana la momentul in sine, in “Fucking shit! Sa treaca odata, ca m-am saturat de colinde in magazine!”.

Pana si Mos Craciun e comercial; asa urate mi se par toate “podoabele” astea de brad, toti Mosii de ciocolata sau de ceara sau pana si pungile de cadou…Le vad pe toate atat de devreme, incat pana la 25 decembrie, sunt suprasaturata de ele. N-ar fi mai interesant sa apara toate cu doar o saptamana inainte? Nu ne-am simti ca la 8 ani? Parca atunci, da, mi-ar sari inima in piept cand mai aud un colind sau simt mirosul de brad…

Cand eram mai mica nu se aprindea niciun beculet pe 1 Decembrie. Ziua asta era libera si ne uitam la parada. Nu se imbulzea lumea ca la pateuri calde sa vada un brad de fier, despre care imi permit sa spun ca este apogeul kietsch-ului care se vinde prin magazine.

Cand eram mica, il asteptam pe Mos. Ma duceam in Ajun cu colinda, la vecinii de pe ulita pe care locuia bunica-mea. Bunica-meu imi punea un celofan pe gura unei oale, lega bine cu sfoara si-mi dadea un bat in mana; ma pupa si-mi zicea “Du-te si sparge-le timpanele, tica”. Dumnezeu sa-l ierte, ca i-am fost singura nepoata pana la 6 ani si m-a iubit mai mult decat orice pe lumea asta.

Plecam cu o vecina si bateam in oala aia, de trezeam toate animalele. Erau case la care stiam ca nu trebuie sa intram, pentru ca dadeau drumu’ la caini. Ce oameni erau unii; altii nu ieseau din casa, desi la cantam la usa de la intrare si se auzea televizorul. Imi spunea cineva ca nici acum nu deschid usa in Ajun, atat de zgarciti sunt. Si altii ne dadeau cate 20 de lei, unii chiar 100, iar aia mai saraci, cate un covrig facut in casa si 5 lei.

La intoarcere, imparteam banii cu fata. Inapoi acasa il colindam si pe taica-meu si-mi umplea buzunarele de bani de hartie. La culcare, lasam bilet pentru Mos, un colt de paine si o cana de lapte, iar taica-meu avea grija ca Mosul sa le gaseasca si sa se intremeze pentru drum.
A doua zi, ma trezeam cu punga cu cadouri la cap, nu sub brad. Pupam pe toata lumea, pentru ca banuiam…inca banuiam “adevarul” :). Iar restul zilelor erau la fel: vizite de la rude, pe la rude, copii, dulciuri, mancare multa, multa, multa si apoi lacrimile bunicilor ca plecam iar si cine-stie cand ne mai vad.

Si acum Craciunul imi urla in cap inca de la inceput de decemvrie, toata tevatura asta imi induce o stare contradictorie celei firesti si, in curand, n-am sa mai suport cadourile specifice perioadei. Iar asta e asa, ca un soi de “take notes” pentru cine are chef sa-mi faca vreun cadou de Craciun: sa nu va vad cu lumanarele, moshuletzi sau chestii cantarete. Iata cum imi vine alta idee de articol, ca am tot citit insemnari neinspirate referitoare la cadoul potrivit.

E pacat, ne consumam neuronii incercand sa cumparam cadouri, sa vedem si impodobim brazi; ne fortam sa intram “in the mood”, dar uitam ca nu sarbatorim un Mos, ca nu sunt zile in care trebuie sa fim “mai buni, mai curati” (astfel putem fi oricand, nu doar acum) sau sa mancam de parca maine n-ar mai fi zile, ci e o zi in care S-a nascut Cineva, cu majuscula.

*Din spot Sprite, la radio.

Post a comment

Name: (required)

Email Address: (will not be published) (required)

URL:

Comments:

Go back to homepage