Allicia

A nins si-n Bucuresti, intr-un sfarsit mult asteptat. E frumos, fulgi pufosi, zapada sclipicioasa ca fardurile pitzipongesti, racoare de zapada fina si un aer de copilarie respirat de tot orasul.

Mie nu-mi place frigul. Cum iarna inseamna frig si iarna inseamna si zapada, nu-mi place nici zapada, decat in anumite conditii. Care conditii s-au creat mai degraba prin peer pressure, ca prea toata lumea iubeste si asteapta sa ninga. Cum pana mea sa nu ma influenteze si pe mine asta?

Cand esti prichindel, zapada e super. Partieeeeeeeeeeeeeeeeeee! Da? Numai partie visezi cand esti mic si asexuat.

Apoi vine pre-pubertatea, cand bulgarii nu se mai izbesc de toata lumea in mod egal, ci mai mult de fetzisoarele inrosite ale fetelor. Am avut si eu candva o fetzisoara inrosita de frig, zapada frecata si chiar gheata. Aproape traumatizant, dupa cum vedeti. Si tot asa, pana termini liceul. Nu se poate sa existe zi cu zapada fara sa-ti iei un bulgare la ceafa, in fatza, pe langa guler, la spate (mai ales la rinichi, acolo) fie in curtea liceului, fie pe drumul inspre si dinspre scoala, fata fiind.

Nu se poate, va zic eu!

In facultate am scapat cum am scapat.

Tin minte ca eram la cativa metri de intrarea in curtea scolii si cu cat ma apropiam, cu atat se inteteau urletele, tipetele si vaietele fetelor inzapezite. Cate una la 3-4 sau 5 animali din-aia de liceu, care n-au minte multa. Ne ridicam fleasca din zapada si pana la inceperea orelor mai primeai cel putin 3 kile de zapada in visage. Si mai tin minte cum pizdosii se strangeau cate 15 in fata scarii sau pe langa masini sau oriunde era multa zapada si aruncau cu bulgari in orice faptura de sex feminin, trecuta de pubertate si neinsotita de un personaj masculin. Cat respect intre ei, nu?

SI vorbeam mai sus de conditiile alea in care imi place zapada. Iubesc sa vad cum ninge, dar de la caldura, mai ales noaptea. Mi se pare ca nici rasaritu’ nu trezeste atatea zambete in mine ca o ninsoare de povesti. Ador sa ies afara, tot seara, sa ma plimb in zapada moale si cu milioane de bucati minuscule de licurici, zapada pufoasa ca spuma. Imi place la nebunie sa calc prin locurile necalcate de nimeni, sa-mi scartaie gheata in zapada sau sa ne tavalim si sa ne bulgarim razand.

Dar doar in cadru organizat, domn’e! Cand zic ca ies la zapada, stiu ca ies la zapada. Cand plec la munca, vreau sa merg linistita, sa nu-mi fac griji ca mi se fute machiaju’ sau mi se rupe tocu’ pana ajung la masina, ca ma supar! Nu-mi place sa fiu cu ochii in toate partile ca nu cumva sa arunce un terchea-berchea cu zapada in parul abia aranjat. Nu-mi place ca nu pot sa-mi tin echilibrul pe tocuri, in zapada (nu stiu cum fac unele, io era sa-mi rup ochii de cateva ori azi!). Ce pana mea aluneca asa de rau!?

Si nici nu vad nimic in retrovizoare, ma. Am mers azi ca o buburuza cu un picior rupt, ca mi se parea ca nu vad nimic. Si se mai si trezeau niste bivoli sa mearga doar cu pozitiile sau chiar fara niciun fel de lumina. Cred ca azi n-am vazut nici macar unde incepe trotuaru’, ca sa estimez benzile, sa-mi dau seama pe unde merg. Numa’ injuraturi mi-am luat. Ma rog, mai multe decat de obicei.

D-asta nu-mi place zapada. Ca e rece si apoi uda! Ca se lasa cu frig, cu gheata, apoi cu mocirla. Si ca Bucurestiul nu e un oras menit sa suporte prea multi nameti. Trebuia sa ninga in vacanta!

Current Mood: Mischievous

Extrem de comun pentru zilele astea e sa intrebi “Unde faci revu’?” sau retrospective, recapitulari, topuri 2008 etc.

Eu nu stiu unde ma imbat. Nu sunt singura si nici amandoi nu suntem singuri (adica suntem 4 pana acum), da’ n-avem nici cea mai vaga idee incotro sa mergem spre bauta de rigoare. Ne trebuie doar locu’, ca tzolu’ festiv il avem. Bizara ordine, nu? Panica pre-rev trebuia sa cuprinda “in ce ma imbraaac?!?”, nu “unde dracu’ mergem???”. Cel mai probabil stam acasa sau ajungem la vreun chef de cartier, undeva prin Bucuresti, unde ne vom sti doar noi pe noi, deci va fi mai mult decat ok.

La anu’ plec peste hotare, hotarat!

Sa recapitulez 2008? Licenta, Master, job, iubire stabila. Munte, mare, Fundata (cei care merg acolo stiu ca e mai mult decat “munte”), 3 nunti. Licenta a fost o idiotenie, Masterul se anunta a fi la fel (m-am laudat ca am intrat a patra? Eram doi pe loc. Ma doare sufletu’ cand ma gandesc ca au fost atatia mai prosti ca mine).

Jobu’ este, creste si sper ca va fi mult timp de acu’ incolo. Mi se deschid multe usi and I get to wear nice stuff and look casual-office-cute. Am noroc de niste colege fantastice si ma gandesc ca si-n apartament am avut la fel. Ca sa vezi bafta pe unii.

Despre iubire nu vorbim. E a mea si doar a mea.

In 2009 vreau sa zbor din camin, sa am casa mea inchiriata, sa ma plimb dincolo de granite, ca n-am fost niciodata. Vreau sa fie liniste si pace peste tot, dar mai ales in sufletu’ meu, ca doar asa imi merge mie bine. Si as vrea sa ma intorc la blog… Ah, and Miss Keys live!

Tuturor va doresc numai bine si sanatate multa!

Current Mood: Flirtatious

Team building week-endu’ care trecu. Poiana Brasov, patru stele, manca-v-as, ce m-as fi mutat acolo for ever and ever and ever after! Nice slippers and bathrobes, and bathrooms, and bed and everything. Ah, mancare multa, multa, multa. Cel mai dificil moment era alegerea micului dejun, ca erau de toate…As fi mancat si iaurt si cereale si mezeluri si paine prajita cu miere si omleta si ochiuri de ou si as fi baut si cafea si cacao cu lapte si ceai si suc de fruct…aaaaah. Cred ca am stat in pestera prea mult timp, really.

Team building in Poiana, ma. Cu treasure hunts, catarat pe corzi, tiroliana, urcat pe lazi de bere si cazut la_lada 12 si ramas tinuta doar de hamu’ ala jenant intre picioare, da’ senzatie misto cand n-ai decat aer sub talpi. Cu aer curat si frunze, cu oameni faini, cu spirit de competitie si “pumnii mei minte nu are” langa eleganta unui Ferrari.

Da’ obositor rau! N-am stat locului nici macar o ora si nu pentru ca m-am simtit atomica, ci pentru ca a trebuit sa ies pe 8 grade afara, prin ploaie, sa ma dau pe iarba cu schiurile construite de noi din niste scanduri. Am pierdut proba aia, ca ni s-a relaxat muschiu’.

Per total, prea frumos! Ma minunez si eu, de parca as fi locuit in grota, da’ ce sa-mi faci. Sunt ca taranu’ care acu’ descopera ciocolata…sau buda!

Current Mood: Cool

Asadar, intrat in campul muncii, totul merge ok, toate curg lin, invatam si furam meserie cat se poate, etc si asa mai departe. Pe la scoala ajungem cand se poate, cum se poate si daca se poate fara, ar fi super. Dar nimic nu e super pe lumea asta.

Descopar ca n-am timp. La propriu, n-am timp. Stau 11 ore plecata de acasa, din care vreo 5h le traiesc in masina, alaturi de alti participanti la trafic mai mult sau mai putin frustati si nesuferiti. In cele mai fericite zile ajung la 6 acasa si sunt un pachet de oase care, la prima adiere, s-ar prabusi de oboseala. Noroc cu pielea.

Vreau la opera, la teatru si la un concert de violoncel. Vreau sa am cu cine merge in locurile astea, pentru ca fac pe dracu’ in patru si-n calorii, doar ca sa ma mai bucur de minunatiile mici ale vietii studentesti. Prin magazine n-am mai intrat de nu stiu cand. Magazine, alea de pe strada, nu din mol. Mol is no fun, ca-s toate acolo si nu mai gusti praful bucurestean. Aveam cateva buticuri ascunse prin care trebuia sa trec (la bursa, biensur! :D), da’ nu mai opresc io la sase seara in centru nici sa ma pici cu ceara!

Prin parcuri nu mai trec, doar pe langa ele. Mi-e dor de o inghetata in parc, ma. Sau de un suc undeva, la sapte seara. Da’ poate chiar daca eu am energie, n-are perechea si ma imbufnez. si tot acasa stau.

Macar de-as putea dormi si acasa, for that matter. Am un referat de facut si ma intreb in ce zi sa ma apuc de el (tre’ predat joia viitoare), in conditiile in care am de mers la nunta tocma’ la Iasi. Abia astept, pe bune, ca n-am fost la Iasi niciodata si m-atrage ideea sa-l vaz macar in trecere, da’ cu referatu’ ce fac? Sau cu hainele care trebuie spalate? Sau cu mancarea cea de toate zilele care chiar nu strica nimanui? Sau cu mine, cu parul, unghiile, pielea si alte detalii care trebuie puse la punct mereu?

I think I need a housekeeper!

Dar ca sa las tonul de vaitacioasa deoparte, ma simt exceptional. La munca e in regula, acasa e bine si cald, cu fetele ma inteleg de minune, iar de ai mei mi-e dor tot timpul. What else is there?

Current Mood: Alarmed & Flirtatious

No stress, my ass.

Am intrat in campul muncii. De o luna si ceva. Am luat si primul salariu si am si cheltuit primul salariu. Fac ce-i sade bine unei chimiste care nu iubeste laboratorul: vanzari! :-j

In w/end am fost la prima nunta din viata mea la care merg fara ai mei si fac parte “din gasca”. Am descoperit de ce femeile isi cara inca vreo doua perechi de pantofi cu ele, cand e vorba de nunti. Am descoperit pe pielea si talpile mele. Aratau frumos sandalutzele mele, insa doar atat, convingandu-ma ca-s bune doar pentru un dans privat si nicidecum oltenesc. Am avut noroc cu cineva care avea papuci in masina. And yes, am purtat rochie de seara cu papuci, ca altfel muream acolo schilodita de dureri.

In alta ordine de idei, cei doi fericiti imi sunt tare dragi mie. Asa de dragi, ca-mi venea sa plang ca o curca vazandu-i asa frumosi si concentrati pe pasii aia de salsa pe care-i pregatisera. Am mai spus…mi s-a parut cel mai firesc lucru care se putea intampla intre ei doi, neexistand alta cale decat casatoria.

Munca imi ofera si satisfactii. Acum is la inceput, invat, fur, asimilez, chestii. Dar intreg drumul catre birou este o adevarata sursa de adrenalina. O ora intreaga, si de varf!, stau in Matizutz si ma rog ca altii sa se fereasca de mine si eu de ei, astfel incat sa ajungem intregi fiecare la treaba lui. Ioi, pai in prima zi am trecut prin toate starile emotionale posibile! De frica sa intorc pe bulivar’, m-am bagat pe strada si am ajuns taman in gura leilor: Piata Victoriei, Romana, Magheru, Pasaj Unirea ratat (aveam impresia ca e pe mijloc, da’ nu-i), deci Piata Unirii. Si asa am trecut de la frica si o inima usoara, la ceva relaxare si putin mai multa siguranta, inapoi la starea de balega de la plecare.

In rest, toate bune. Chiar dubios de bune. Nu prea apuc sa bloghez, ca e cam aiurea sa ma vaza lumea la birou cum tastez de zor pe Wordpress, nu in Excel, mai ales ca in monitoru’ meu se vede peeerfect, oricat as incerca eu sa-l ascund cu scaunul de om important! :>

M-am saturat deja de Blaxy Girls. Sunt bune, da’ e prea mult. Si nu suport melodia aia cu “Your ass is so sweet” sau cam asa ceva. In rahat, daca ma intelegeti…

Current Mood: Esctatic & Flirtatious

Incep sa duc o viata de sotie. Fara acte. Concubina, deci?

Revin. Viata de sotie.

Nu putini au fost aceia surprinsi de alegerile mele si de toleranta de care dau dovada cand e vorba de anumite lucruri “de simtamant”. Si eu am ramas uimita. Dar unele dintre noi ne prostim odata cu varsta si cu ideea de “relatie”. Devenim “femei de casa”. A dracu’ drama mai e si asta.

Viata asta atasata alteia e o chestiune de alegere. Gatesc pentru ca vreau, fac curat pentru ca oricum oamenii trebuie sa-si spele rahatul lasat in urma, spal si calc pentru ca-mi place sa miroasa totul a curat, nu a RATB. Atributiile “nocturne” ale femeii sunt indeplinite by default, cu mare placere, entuziasm si pasiune creativa. Mai rar asemenea potriviri…

Dar mi-e dor de mine, aia care nu statea locului prea mult, aia careia ii suna telefonul in draci in unele zile, iar in altele se simtea uitata de lume. Mi-e dor de noi locuri de baut o cafea si fumat prea mult, locuri despre care auzeam si-n care intram de curioasa, cu gandul pus pe analizat meniul, servirea, baia si toate detaliile astea care fac diferenta. Mi-e dor de oameni ca mine, de vorbit in romano-engleza generatiei mele despre toate nimicurile lumii.

Mi-e doar dor. Inca nu tanjesc. Stii cum se spune…”can’t have them all”.

Cat despre viata de nevasta…cel mai dureros mi se pare sa vad ca e adevarat cand oamenii spuneau ca_cheia unei relatii reusite (sau macar ok) este compromisul. Aici e o adevarata drama…

Current Mood: Bored

Nu stiu daca trebuie sa dau vina pe vremurile ocupate, vezi-Doamne, pe care le-am trait in ultima vreme pentru neparticiparea mea blogger-easca. Cred ca am avut zile in care am uitat de blog sau zile in care n-am putut sa scriu, din diverse motive inspirationale si non-inspirationale.

Intr-adevar, s-a dus si trauma post-licenta. Am mers pe-acasa, putin pe la mare si apoi am inceput viata de om angajat. Curand o sa intru si in pielea personajelor angajate si stresate de trafic.

Anul acesta n-am avut parte de “mare” in toata frumusetea ei. Probabil pentru ca nu am mers cu cine trebuia. Totul era perfect pana ce venea seara si, dupa indelungi discutii, incheiam noptile prea devreme pentru litoral. In rest, totul a fost perfect. O gramada de meduze in larg, am reusit sa vad si eu epava mai indeaproape si sa ma minunez de marimea si maretia ei. Ah…iar Tropical Beach s-a schimbat, s-a mutat, si-a adus alt DJ care nu lasa o melodie intreaga, s-a pus pe nisipul incomod de dansat…Nu stiu ce au patit, dar mi-a fost mare dezamagirea. Buturugi anevoioase si pline de nisip rece.

Cat despre job, sunt la inceput. Am de invatat, am de alergat si observat, de socializat and so on. But now I get to wear some nice dresses that were lying in the closet for some time now.

Cam atat, ca n-am timp de stat la povesti. O sa mai scriu…

Current Mood: Flirtatious

Am terminat. Facultatea adică. Dacă până acum 3 ani, facultăţile se făceau în 4 ani, de când am început noi, ne-au ţinut doar 3. Cu aceleaşi materii, aceleaşi chimii şi aceleaşi mentalităţi.

Dacă ultimele câteva generaţii de “chimişti” au ieşit din facultate cu note maxime la licenţe, deşi mulţi dintre ei încă se miră cum şi-au luat cele 6 restanţe în două săptămâni, generaţia Bologna a trebuit să fie altfel. 70 de absolvenţi din 120 de studenţi am dat un examen greu. Mereu am avut impresia că la licenţă “e uşor” şi ar fi fost, dacă profii nu-si băteau joc. Pentru că asta simţim noi, studenţii, că a fost examenu’ ăsta: o bătaie de joc.

Un ultim semestru aglomerat, cu 8 examene în total, sesiune de 2 săptămâni, doar o lună de pregătire a lucrării de licenţă (d-aia cu experimente, cu date, cu laborator, nu referate) şi de învăţat pentru examen, bibliografia târziu anunţată şi, cireaşa de pe tort, subiecte la examen din afara materiei de învăţat. Pe principiul “Asta trebuie să ştiţi”, nu?

Ne cunoaştem între noi şi ştim cui merge mintea pentru gândit şi cui pentru tocit sau copiat. E supărător că cei care au scris strict pentru enunţ au fost depunctaţi de cei care “scriu tot, că poate-poate” şi că ce te-ai fi gândit să scrii la plesneală era mult punctat în barem.

E supărător să spui că ai luat 8,15 la scris, sau 7,60 sau 8,30 sau 7,25, unuia de anu’ 4 care, după cele 4, 5, 9 restanţe ia 9,30. 9,30!!!! E şi mai supărător să spui că ai luat 8 la oral, pentru că ai avut comisie mixtă, n-ai dat “printre ai tăi”, ca cei de anu’ 4. Şi că te-a frecat la cap ăla de la cataliză sau anorganică, deşi tu ai lucrarea la chimie-fizică sau analitică.

E supărător că ai terminat urât o facultate grea. Chiar dacă un Profesor (adevărat Profesor) te felicită şi spune tuturor “Sunt mândru de voi. Sunteţi prima generaţie care a terminat cu adevărat Chimia. Aţi dat un examen greu, dar l-aţi luat. Bravo!”…asta nu mă încalzeşte cu nimic. Nu ia din dezamăgirea notei şi din sentimentul constant că am fost neîndreptăţiti. Poate peste 10 ani o fi altfel, dar acum e trist.

Lasă, bine că am terminat? Păi ce? De asta ne făceam noi griji? Că nu terminăm? Fara niciun pic de spirit de competiţie sau de luptă ce facem? Puteam să mă duc la particulară dacă vroiam să termin şi eu “ceva”.

Eu am luat 8,15 la scris şi 10 la prezentare. Culmea, lucrarea a avut şi ceva original în ea. Slavă Domnului că am limbariţă şi m-am fofilat elegant când n-am fost stăpână pe un răspuns, dar mi-e ciudă pentru ai mei, colegii, că unii puteau mai mult. Şi e ciudat să-i vezi dezamăgiţi după atâta muncă, într-un timp destul de scurt.

Acum nu ştiu ce să fac…Mă simt într-o pauză, ceva. Aştept să vină luni să mă duc la laborator sau să am ceva de făcut sau de repetat sau citit…E bizar sa te trezeşti după două luni de sesiune, practic, şi să-ţi dai seama că gata…s-a terminat.

Current Mood: Confused

Şi dacă nici acum nu-mi spui că sunt frumoasă, da-ţi singur două palme şi întoarce-te acasa…

Anu’ trecut, pe vremea asta, ascultam Taxi şi mă zbânţuiam prin cameră pe melodia asta de vară, de mare, dându-mi seama că aveam să mă liniştesc şi să uit de figura omniprezentă a unui trecut nu prea îndepărtat atunci…Şi m-am liniştit, până ce-a venit toamna târzie, dar asta e altă poveste.

Nici nu pot să mă exteriorizez prea tare sau să încerc să explic prea mult că, fie şi pentru o săptămână, marea aia neagră, dar albastră ca ochii mei, e doar a mea şi lumea din jur nu mai contează. “Imi place mareA”, dar în săptămâna aia o iubesc. Şi nu e plaja, nu sunt discotecile, nu tentaţiile sau căldura, ci aerul, briza şi sunetul de valuri sparte, mirosul sărat al pielii sau înţepăturile de scoici.

Iar vara asta am să merg în acelaşi loc şi probabil voi dansa desculţă cha-cha la aceeaşi terasă cu umbrele de stuf sau am să-mi beau cafeaua suspendată deasupra mării…Cred că e cel mai frumos loc din toată staţiunea, sper să mai fie şi anu’ ăsta tot acolo.

Singura diferenţă e că n-am după cine să ma liniştesc. Dimpotrivă, sunt agitată ca o musculitză indrăgostită.

Current Mood: Playful

Am un administrator de net bleg, precum o frunza de salcam. De-as gasi o vaca dispusa sa lase o balega peste el (pentru cunoscatori), as fi deosebit de fericita, incantata si extaziata. Netu’ merge prost din timpuri imemoriale, insa micutul nostru blond (no shitting) zambeste tamp cand fac gura ca e picat, ca mai mult sta, decat sa mearga, ca nu anunti pe data de 3 ca tai netu’ daca nu platesti pana pe 3, ca daca mai pui vreun anunt la avizier, schimba-i dracu’ fontu’ si pune niste semne de exclamare ca sa vaz si eu ca e altceva acolo si nu aceeasi poveste prost redactata. High-lighters FTW!!!

D-asta n-am scris o saptamana, ca ma hotarasem sa nu-mi tac fleanca in nicio zi. Urat.

Cu licenta sa zicem ca ajung undeva, dar nu prea departe. Ne-am coit azi prea mult sa facem o treaba si tot maine facem un prapadit de TLC (cromatografie in strat subtire - chestie tare simpatica, sa vezi cum migreaza clorofilele si aminoacizii :D). Si balonul meu cotat de 100…ori nu era bine cotat, ori forte supranaturale mi-au supt din solutie.

Si ca sa fie treaba, treaba si noaptea de vara, noapte de vara, in camera a intrat si o insecta din-aia inofensiva de noapte, pe numele ei “fluture”, cu aripi mari, maronii si dezgustatoare. Presupun ca e clar ca-mi displac mai mult decat administratorii blonzi de net. Yuk FTW!!!

Ah…si am uitat sa zic…Sunt absolventa. Nu licentiata, doar absolventa. Si mi-am schimbat la CV “part time” in “full time”, la rubrica “tip job”…gen. Mi-ar placea sa fac multe lucruri in afara de chimie, da’ mi s-a taiat de scoala intr-un fel nesimtit. De invatat, mai bine spus. Nu mai pot sa retin, nu mai pot sa redau fara sa inteleg (se practica, mai ales la liceu si-n anu’ I de facultate), nu mai pot “scoala” :).

Si, Ioane, is suparata ca iar o venit vara si-mi stau rochiile in dulap. Pana nu sandale, nu rochii.

* Cand ne vedem, va spun bancul.

Current Mood: Angry