Allicia

Toata toamna asta, tot inceputul asta de ani universitar sau ce vrea sa fie. Bucurestiul n-a fost maretz, cum mi-l aminteam, iar scoala a inceput haotic, oricat de multe planuri de ordonare a timpului imi facusem.

Nici macar aceasta revenire a mea in lumea virtuala nu este exploziva si stiu ca nu ma veti fi intampinat cu multe si calde imbratisari, spunand “vai, allicel, ce dor ne-a fost sa mai scrii”. Cata grandomanie si pe mine, ce sa-i faci. Inspiratia mea iar lasa de dorit, iar toate frazele si cuvintele pe care le insiram in cap prin tramvai s-au pierdut, lasand insemnarile exceptionale undeva in aer, in niciun caz aici, pe blog.

Ciocolata nu mai vine in frenezii, poate am nevoie de un alt sortiment. La propriu, m-am saturat de Milka si ma dau pe Raffaello…dar nu e ciocolata. So, help! Si nu ma luati cu Heidi si Kandia, ca-s nimicuri. Prefer cvasi-orgasmul rar dat de o tableta de ciocolata atat de scumpa, ca mi-as putea-o permite doar saptamanal, decat lejeritatea si indiferenta unor mediocritati de ciocolata zilnice….Cred ca trebuie sa mai dau o tura la Capsa, pentru trufele alea…

Imi doream cu ardoare ca o poveste cu si despre mafioti sa aiba un final conturat, nu o coada de peste mort. Imi doream prea mult ca milioane de caractere uitate pe un server sa aiba o forma concreta si carnala, de ce nu?, la inceputul asta de toamna. Imi doream un “click” vibrant, dar s-a facut un “bum”, care s-a transformat, insa, intr-un mare fas. Si ramai ca dementul cu ochii in telefon, ca nu primesti nimic, nici “salut”, nici “stf”, ci vezi doar ecranul mort, cu ceas. Arunci cuvinte calde, reci, apoi rogi pentru orice semn si degeaba, ca tot in nestire stai. Si nu stii ce sa faci, sa urli, sa plangi, sa uiti sau sa renunti…Asa ca…astepti in liniste…poate-poate. Abia atunci te poti deplasa sa-ti iei lucrurile, ca de altceva nu mai e loc.

Mi-ar fi placut sa fiu vesela si joyful, cu mult chef de viata si alte bla bla-uri. Tough luck, am avut zile proaste, o saptamana obositoare si plina de amaraciune usoara, dar destula cat sa-mi futa dispozitia. Dar…mai vorbim, nu-i dracu’ asa de negru, nu?