Allicia

Am terminat. Facultatea adică. Dacă până acum 3 ani, facultăţile se făceau în 4 ani, de când am început noi, ne-au ţinut doar 3. Cu aceleaşi materii, aceleaşi chimii şi aceleaşi mentalităţi.

Dacă ultimele câteva generaţii de “chimişti” au ieşit din facultate cu note maxime la licenţe, deşi mulţi dintre ei încă se miră cum şi-au luat cele 6 restanţe în două săptămâni, generaţia Bologna a trebuit să fie altfel. 70 de absolvenţi din 120 de studenţi am dat un examen greu. Mereu am avut impresia că la licenţă “e uşor” şi ar fi fost, dacă profii nu-si băteau joc. Pentru că asta simţim noi, studenţii, că a fost examenu’ ăsta: o bătaie de joc.

Un ultim semestru aglomerat, cu 8 examene în total, sesiune de 2 săptămâni, doar o lună de pregătire a lucrării de licenţă (d-aia cu experimente, cu date, cu laborator, nu referate) şi de învăţat pentru examen, bibliografia târziu anunţată şi, cireaşa de pe tort, subiecte la examen din afara materiei de învăţat. Pe principiul “Asta trebuie să ştiţi”, nu?

Ne cunoaştem între noi şi ştim cui merge mintea pentru gândit şi cui pentru tocit sau copiat. E supărător că cei care au scris strict pentru enunţ au fost depunctaţi de cei care “scriu tot, că poate-poate” şi că ce te-ai fi gândit să scrii la plesneală era mult punctat în barem.

E supărător să spui că ai luat 8,15 la scris, sau 7,60 sau 8,30 sau 7,25, unuia de anu’ 4 care, după cele 4, 5, 9 restanţe ia 9,30. 9,30!!!! E şi mai supărător să spui că ai luat 8 la oral, pentru că ai avut comisie mixtă, n-ai dat “printre ai tăi”, ca cei de anu’ 4. Şi că te-a frecat la cap ăla de la cataliză sau anorganică, deşi tu ai lucrarea la chimie-fizică sau analitică.

E supărător că ai terminat urât o facultate grea. Chiar dacă un Profesor (adevărat Profesor) te felicită şi spune tuturor “Sunt mândru de voi. Sunteţi prima generaţie care a terminat cu adevărat Chimia. Aţi dat un examen greu, dar l-aţi luat. Bravo!”…asta nu mă încalzeşte cu nimic. Nu ia din dezamăgirea notei şi din sentimentul constant că am fost neîndreptăţiti. Poate peste 10 ani o fi altfel, dar acum e trist.

Lasă, bine că am terminat? Păi ce? De asta ne făceam noi griji? Că nu terminăm? Fara niciun pic de spirit de competiţie sau de luptă ce facem? Puteam să mă duc la particulară dacă vroiam să termin şi eu “ceva”.

Eu am luat 8,15 la scris şi 10 la prezentare. Culmea, lucrarea a avut şi ceva original în ea. Slavă Domnului că am limbariţă şi m-am fofilat elegant când n-am fost stăpână pe un răspuns, dar mi-e ciudă pentru ai mei, colegii, că unii puteau mai mult. Şi e ciudat să-i vezi dezamăgiţi după atâta muncă, într-un timp destul de scurt.

Acum nu ştiu ce să fac…Mă simt într-o pauză, ceva. Aştept să vină luni să mă duc la laborator sau să am ceva de făcut sau de repetat sau citit…E bizar sa te trezeşti după două luni de sesiune, practic, şi să-ţi dai seama că gata…s-a terminat.

Current Mood: Confused