Allicia

Am intrat pentru prima data in Sala Mare de la Ateneu si m-am simtit extraordinar de mica; eram eu, liliputana, in lumea unor uriasi.

Au inceput oamenii sa cante si dupa primul sentiment de exaltare, nu altceva, am simtit o furie fata de toti cei care au ignorat afisul, cei care nu si-au facut timp sa ajunga…pe toti v-am urat. Si am simtit ca am tipat degeaba, caci multi au pierdut un lucru foarte frumos.

M-am vazut mai bogata, dintr-o data. Cred ca admir enorm de mult pe toti aceia care pot scoate asemenea minuni de sunete din niste cutii, din niste corzi sau tuburi. Te cutremura niste fiori, dar nu doar pe spate, ci si pe maini, pana in picioare si te inmoi ca de caldura prea multa, dupa frigul maxim. Stiti cum e?

Azi nu stiti!

N-am sa mai scot un cuvant pana miercurea viitoare. Nimic nu mai vedeti de la mine.

Post a comment

Name: (required)

Email Address: (will not be published) (required)

URL:

Comments:

Go back to homepage