Mi-am luat cateva zile de concediu fara plata ca sa fac ceva practic pe la scoala. Si am facut, cu gandul ca mi se duc o carca de bani la mama dracu’ din salariu. Dar am descoperit chestii, masurat treburi si am dormit pana tarziu. Am baut bere seara si am mirosit noaptea in Tineretului, la carciumile de pe-acolo. Bine ca stau aproape.

Problema e ca luni dam iar un examen, ca saptamana trecuta am picat toti. Da’ toti. Cam urat mirositoare materia, mult prea interesanta sa n-o citesti pe toata, dar grea, smf. Am uitat cum e sa inveti si nu mai am niciun chef sa stau ore intregi cu creionu’ in mana. Btw, daca scriu prea mult ma doare degetu’ mare. Semn ca n-ar trebui sa mai scriu cu pixu’, nu? Serios vorbesc, ma doare rau. Rau, rau.

Iar saptamana viitoare prezint o parte din dizertatie. Suntem sistem nou, deh, trebuie sa ne supunem noilor reguli si sa dam rezultate partiale. Therefore, sustin parte teoretica si ceva practic din lucrarea mea de Master. YUK!

Apoi plec spre casa, sa devin PFAu. Si apoi imi laptoapa. Noroc cu un zeu care-mi da cele mai bune sfaturi legate de high tech shit, ca singura n-as fi in stare. Si m-as zgarci degeaba. And that’s about it.

Alte noutati n-am. Alte lucruri interesante nu fac. Tough luck for you if u’re still reading.

Mint sa spun ca n-am timp. Timp gasesti mereu, pentru orice, daca intr-adevar vrei sa faci ceva. Poti gasi timp sa-ti faci lucrarea de dizertatie, poti gasi timp sa te vezi cu Perete sau Andra sau sa dai o fuga pana la vara-ta, pe la Brasov. Cu siguranta iti faci timp sa iesi in alta parte decat la Bodega (asa ii zice printre ai mei, desi numai bodega nu e), sa faci altceva decat sa te uiti la House dupa ce vii rupt in doua de alergat pe la munca, de frecat neuronii pe drumul inapoi spre casa sau de schimbat starile de agregare, din cauza caldurii asteia dubioase.

It’s just that I suck at finding the time to… Dau vina pe oboseala, pe frecusul muncitoresc, pe o gelozie nefondata, pe egoismul meu care-mi sopteste zilnic sa ma bucur de doua ore de stat in pat si facut nimic. Lazy mo’ fo’!

Cu toate astea, incep sa-mi misc curu’ din scaun. Chiar daca nu urc cele 4 etaje pana la Poppy de cand e liftu’ “activat”, incep sa consum o calorie-doua in plus pe o plimbarica in parc. Noroc cu noaptea calda si inecata de miros de iarba sau copaci far nume. Ah, si tre’ sa ma laud. I’m on a diet, sort of speaking. Paine oricum nu mancam, da’ am lasat-o mai moale cu mancatu’ fara grija. Mergeam pe principiul “I can’t get any bigger than this”. Numai ca this devenea din ce in ce mai mare. Deci acum sunt genu’ ala care-si comanda salate, legume si limonade. Can’t give up Coke, though. Si nici la ciocolata nu pot sa renunt, dar ii spun “Piei, ispita!” daca e trecut de 7 seara.

Sper sa-mi revin vara asta. Sper sa-mi pun net in camera iar, ca o iau razna. Sper sa nu mai dau explicatii inutil si sa pot sa zburatacesc de nebuna prin oras, fara sa justific daca ma imbat, daca fumez altceva decat tutun sau daca intarzii. Nu m-ar deranja sa fac lucruri din-astea singura. Mi-e dor de umblat lela prin Bucuresti, sa ma prapadesc de cald, sa injur ca ma umplu de praf, dar sa pot intra la umbra terasei care-mi face mie cu ochiu’ printre blocuri, sa intru in orice chicineta de magazin, sa vorbesc razand si mult si degeaba la telefon, sa nu vreau sa sterg mesaje, sa, sa, sa…

Current Mood: Confused

Dupa ce ca ieri a fost vineri 13, m-am si gandit sa dau o petrecere. Inca nu mi-am implinit visul sa am toti prietenii aproape si sa-i imbat pe banii mei, in asa hal incat sa plece pe cinci carari si cu burtile pline. Momentan ma rezum la petreceri caministe, cu bere la doza (zau ca mi-as fi luat un butoi din-ala cu dozator, ca de bar), vodka si vin la sticla de 3 kile, saratele si fursecuri, cu alune prajite rapid pe aragaz cu butelie (n-am observat ca erau proaspete) si cu cafea facuta la ibric.

Am invitat 65 de oameni ca sa fiu sigura ca vin 40. Si au venit. Unii mai devreme, altii mai tarziu, unii au plecat devreme, altii au plecat mai tarziu. Anul trecut aveam o multime de lalele intr-o galetusa de smantana Milli si o vaza. Anul acesta am doua galetuse de iaurt Napolact si o vaza pline cu frezie, lalele, zambile, trandafiri roz si rosii, orhidee violet si crinii mei preferati, sufocanti pe timp de noapte, insa cu miros si petale imperiale. Duamne, si am suflat intr-o lumanare, cu 40 de voci cantandu-mi de bine si, oricat de non-expresiva pot fi cateodata, jur ca m-am emotionat.

M-am certat, am plans, am ras, am dansat si am purtat aripioare de fluture roz, cu puf aproape pervers pe margini, asortate cu o palarie enorma de mariachi. Am uitat complet de sampanie cand erau oamenii multi, asa ca am baut-o cand eram doar 10. Am alergat e la un om la altu’ si parca n-am vorbit prea mult cu nimeni.

Da’ stiti cum e? “Experienta” te invata multe. Inca de la majorat m-am lecuit si mi-am spus ca omu’ care nu danseaza nu se simte neaparat rau la sindrofia respectiva si ca e imposibil sa aduni 40 de oameni in aceeasi incapere si sa fie totul perfect, decat daca e team-building or smth. E filozofie simpla tare, da’ multa lume n-o accepta. Therefore, am incercat sa vorbesc putin cu toata lumea si sa fiu gazda cu toti, dar mai ales cu mine. Bautura si rontaitoarele erau la vedere, the dance floor was mine. :))

And I loved my presents. All of `em.

Acum ma bucur de o noapte la ai mei acasa. Aici am suflat in 23 de lumanari si am baut sampanie in 3. Maine revin la capitala, reiau jobul si recuperez o saptamana cumva pierduta din cauza gandurilor razna la ziua de ieri…

Current Mood: Flirtatious

Stiu ca nu m-a intrebat nimeni, dar pentru asta sunt blogurile, nu? Sa ne dam cu parerea, sa ne expunem punctele de vedere, chit ca nu vrea nimeni sa stie de ele in mod special.

Nu prea inteleg pe cei care se plang ca au joburi de rahat. Eu n-am un job de rahat. Poate-s mai norocoasa, dar n-am un loc de munca nashpa. Uneori, colegele mele (care au si ele acelasi job ca si mine) considera contrariul. Presupun ca e o chestiune de dispozitie. Nu vreau sa vad munca mea ca fiind nashpa. N-am muncit niciodata in ritmul in care muncesc acum, adica cu sef, program, raportari, teren, alergaturi, stres etc. Si totusi, mi-am “acceptat destinul”. M-am asteptat la orice, deci n-am avut dezamagiri. N-am frustrari care sa ma tina treaza noaptea sau de care sa ma plang oriunde, inclusiv pe blog. Da, domn’e, e obositor, n-am timp de lenevit, da’ asta e bunul mers al lucrurilor, pentru asta am fost pregatita: SA MUNCESC!

E drept ca mi-as dori sa vina vacanta. Nu concediul, ci vacanta! Da’ a trecut bucata aia de viata, trecem mai departe. Ce pana mea sa fac? Sa ma plang de toate cele? Sa fiu suparata? Din cauza lipsei de timp liber sa ma apuc sa improsc cu noroi in tot ce inseamna locul meu de munca? In sefi, colegi, program si alte cele care vin odata cu job-ul? Pai pentru asta am neuroni? Ha! Mai bine ma relaxez putin, nu bag in seama traficul, tin cont de observatiile sefului (in ideea ca stie el ce stie, ca d-aia e sef!) si dreg lucrurile.

Nu sunt nici de acord cu “daca nu-ti convine, pleaca”. E greu de plecat, mai ales acum. Cred ca tine totul de cum vrei sa privesti lucrurile. Daca esti ciufut by default, atunci sefu’ n-are nicio vina ca nu-ti da bonusu’, ca tu n-ai chef sa-ti faci treaba sau incalci niste limite care tin de eticheta ierarhica dintr-o firma/companie.

Nu zic nici sa taci si sa inghiti galusti stricate, da’ nu cred ca e problema pe lumea asta care sa n-aiba rezolvare. A mers omu’ pe Luna, a inventat becul, telefonul si internetul si nu e in stare sa rezolve o neintelegere/problema de comunicare? See, it’s all about happy thinking!

Si nu-i inteleg nici pe cei care, desi nu sunt obligati sau platiti, lucreaza suplimentar. Si se plang! Ca asta e problema mea. Ca se plang. Fiecare-si alege cat lucreaza. Contractu’ ala semnat zice ceva, totusi. Daca alegi sa muncesti in plus, o faci pentru bani mai multi sau pentru ca nu-ti dai seama ca trece timpu’ si nu-ti ajung 8 ore pe zi. Da’ nu mi te plange. Nu face caz. Ma indoiesc ca te leaga careva de birou si te tine nemancat si nedormit la locu’ de munca.

Iar Buddha ma distreaza cu un pasaj dintr-un articol:

Programul TĂU de muncă este program de sclav, iar tu nu reuşeşti să-ţi plăteşti ratele la timp pentru că eşti destul de prost încât să accepţi acest program. Dacă ar fi după tine, angajaţii băncii ar trebui să se lase futuţi în cur 12 ore pe zi, asta presupunând şi renunţarea la viaţa socială şi eventual acumularea unui stres psihic şi fizic enorm, doar pentru că tu eşti frustrat şi în acelaşi timp futut în cur de şeful tău şi nu-ţi poţi achita datoriile în timpul programului civilizat de muncă

Bai, eu nu ma simt sclava. Lucrez de la 9 la 5, fara pauza de masa, mananc pe drum sau cand am timp 30-40 minute. Si-mi fac timp. Plec la 7:30 de acasa sau 8, am munca de teren, stau mult in trafic, ajung uneori si la 8 seara acasa. Ah, si cand nu e sesiune, ma duc si la scoala. Cand nu e scoala, e sesiune, deci n-am week-end, pentru ca trebuie sa invat pentru examene. Si nu ma simt proasta sau frustrata, nu ma simt fututa in cur de niciun sef, pur si simplu asta e job-ul si-l accept. De ce? Pentru ca imi place si ca asta am ales sa fac. Daca vroiam sa stau acasa, stateam, da’ cat sa ma mai intretina si mama?

Stiu ca sunt multi care greu tolereaza un job in care nu sunt proprii sefi, in care muncesc pentru altii, da’ fiecare trebuie sa inceapa de undeva. Si nu suntem toti pasionati ai internetului sau priceputi in asta, nu toti vrem sa facem bani din online. Nu toti suntem autodidacti. Nu toti avem puterea psihica, fizica sau financiara ca sa incepem de la 20j de ani propria afacere. Si nu toti ne descurcam fara cineva sa ne ghideze. Eu nu pot. Am nevoie de cineva priceput care sa ma invete, sa ma certe si in fata caruia sa raspund, pana invat mersul lucrurilor dintr-un domeniu. Experienta isi spune cuvantul in orice ai face, iar la 23 de ani, pe bune ca n-am experienta in nimic!

Asadar…Sa nu ne mai plangem de joburile noastre de cacat. Noi ni le alegem. La fel cum tot noi ni le stricam in timp, pentru ca nu putem fi detasati. Si sa nu-i mai judecam pe cei care n-au fost in stare sa “reuseasca” pe cont propriu. Fiecare e nascut pentru ceva. Tot respectul pentru toti cei care muncesc si nu o freaca aiurea sau fura sau cersesc (am eu ceva cu cersitul). E nevoie pe lumea asta de toata lumea: de genii, de intreprinzatori, de muncitori, de sefi mai mult sau mai putin innascuti, de subalterni, de secretare blonde, de spammeri, de oameni buni pe online, de oricine.

Uite si site.

Current Mood: Esctatic

Current Mood: Bored

Mie nu-mi place frigul. Cum iarna inseamna frig si iarna inseamna si zapada, nu-mi place nici zapada, decat in anumite conditii. Care conditii s-au creat mai degraba prin peer pressure, ca prea toata lumea iubeste si asteapta sa ninga. Cum pana mea sa nu ma influenteze si pe mine asta?

Cand esti prichindel, zapada e super. Partieeeeeeeeeeeeeeeeeee! Da? Numai partie visezi cand esti mic si asexuat.

Apoi vine pre-pubertatea, cand bulgarii nu se mai izbesc de toata lumea in mod egal, ci mai mult de fetzisoarele inrosite ale fetelor. Am avut si eu candva o fetzisoara inrosita de frig, zapada frecata si chiar gheata. Aproape traumatizant, dupa cum vedeti. Si tot asa, pana termini liceul. Nu se poate sa existe zi cu zapada fara sa-ti iei un bulgare la ceafa, in fatza, pe langa guler, la spate (mai ales la rinichi, acolo) fie in curtea liceului, fie pe drumul inspre si dinspre scoala, fata fiind.

Nu se poate, va zic eu!

In facultate am scapat cum am scapat.

Tin minte ca eram la cativa metri de intrarea in curtea scolii si cu cat ma apropiam, cu atat se inteteau urletele, tipetele si vaietele fetelor inzapezite. Cate una la 3-4 sau 5 animali din-aia de liceu, care n-au minte multa. Ne ridicam fleasca din zapada si pana la inceperea orelor mai primeai cel putin 3 kile de zapada in visage. Si mai tin minte cum pizdosii se strangeau cate 15 in fata scarii sau pe langa masini sau oriunde era multa zapada si aruncau cu bulgari in orice faptura de sex feminin, trecuta de pubertate si neinsotita de un personaj masculin. Cat respect intre ei, nu?

SI vorbeam mai sus de conditiile alea in care imi place zapada. Iubesc sa vad cum ninge, dar de la caldura, mai ales noaptea. Mi se pare ca nici rasaritu’ nu trezeste atatea zambete in mine ca o ninsoare de povesti. Ador sa ies afara, tot seara, sa ma plimb in zapada moale si cu milioane de bucati minuscule de licurici, zapada pufoasa ca spuma. Imi place la nebunie sa calc prin locurile necalcate de nimeni, sa-mi scartaie gheata in zapada sau sa ne tavalim si sa ne bulgarim razand.

Dar doar in cadru organizat, domn’e! Cand zic ca ies la zapada, stiu ca ies la zapada. Cand plec la munca, vreau sa merg linistita, sa nu-mi fac griji ca mi se fute machiaju’ sau mi se rupe tocu’ pana ajung la masina, ca ma supar! Nu-mi place sa fiu cu ochii in toate partile ca nu cumva sa arunce un terchea-berchea cu zapada in parul abia aranjat. Nu-mi place ca nu pot sa-mi tin echilibrul pe tocuri, in zapada (nu stiu cum fac unele, io era sa-mi rup ochii de cateva ori azi!). Ce pana mea aluneca asa de rau!?

Si nici nu vad nimic in retrovizoare, ma. Am mers azi ca o buburuza cu un picior rupt, ca mi se parea ca nu vad nimic. Si se mai si trezeau niste bivoli sa mearga doar cu pozitiile sau chiar fara niciun fel de lumina. Cred ca azi n-am vazut nici macar unde incepe trotuaru’, ca sa estimez benzile, sa-mi dau seama pe unde merg. Numa’ injuraturi mi-am luat. Ma rog, mai multe decat de obicei.

D-asta nu-mi place zapada. Ca e rece si apoi uda! Ca se lasa cu frig, cu gheata, apoi cu mocirla. Si ca Bucurestiul nu e un oras menit sa suporte prea multi nameti. Trebuia sa ninga in vacanta!

Current Mood: Mischievous

Eu nu stiu unde ma imbat. Nu sunt singura si nici amandoi nu suntem singuri (adica suntem 4 pana acum), da’ n-avem nici cea mai vaga idee incotro sa mergem spre bauta de rigoare. Ne trebuie doar locu’, ca tzolu’ festiv il avem. Bizara ordine, nu? Panica pre-rev trebuia sa cuprinda “in ce ma imbraaac?!?”, nu “unde dracu’ mergem???”. Cel mai probabil stam acasa sau ajungem la vreun chef de cartier, undeva prin Bucuresti, unde ne vom sti doar noi pe noi, deci va fi mai mult decat ok.

La anu’ plec peste hotare, hotarat!

Sa recapitulez 2008? Licenta, Master, job, iubire stabila. Munte, mare, Fundata (cei care merg acolo stiu ca e mai mult decat “munte”), 3 nunti. Licenta a fost o idiotenie, Masterul se anunta a fi la fel (m-am laudat ca am intrat a patra? Eram doi pe loc. Ma doare sufletu’ cand ma gandesc ca au fost atatia mai prosti ca mine).

Jobu’ este, creste si sper ca va fi mult timp de acu’ incolo. Mi se deschid multe usi and I get to wear nice stuff and look casual-office-cute. Am noroc de niste colege fantastice si ma gandesc ca si-n apartament am avut la fel. Ca sa vezi bafta pe unii.

Despre iubire nu vorbim. E a mea si doar a mea.

In 2009 vreau sa zbor din camin, sa am casa mea inchiriata, sa ma plimb dincolo de granite, ca n-am fost niciodata. Vreau sa fie liniste si pace peste tot, dar mai ales in sufletu’ meu, ca doar asa imi merge mie bine. Si as vrea sa ma intorc la blog… Ah, and Miss Keys live!

Tuturor va doresc numai bine si sanatate multa!

Current Mood: Flirtatious

Team building in Poiana, ma. Cu treasure hunts, catarat pe corzi, tiroliana, urcat pe lazi de bere si cazut la_lada 12 si ramas tinuta doar de hamu’ ala jenant intre picioare, da’ senzatie misto cand n-ai decat aer sub talpi. Cu aer curat si frunze, cu oameni faini, cu spirit de competitie si “pumnii mei minte nu are” langa eleganta unui Ferrari.

Da’ obositor rau! N-am stat locului nici macar o ora si nu pentru ca m-am simtit atomica, ci pentru ca a trebuit sa ies pe 8 grade afara, prin ploaie, sa ma dau pe iarba cu schiurile construite de noi din niste scanduri. Am pierdut proba aia, ca ni s-a relaxat muschiu’.

Per total, prea frumos! Ma minunez si eu, de parca as fi locuit in grota, da’ ce sa-mi faci. Sunt ca taranu’ care acu’ descopera ciocolata…sau buda!

Current Mood: Cool

Descopar ca n-am timp. La propriu, n-am timp. Stau 11 ore plecata de acasa, din care vreo 5h le traiesc in masina, alaturi de alti participanti la trafic mai mult sau mai putin frustati si nesuferiti. In cele mai fericite zile ajung la 6 acasa si sunt un pachet de oase care, la prima adiere, s-ar prabusi de oboseala. Noroc cu pielea.

Vreau la opera, la teatru si la un concert de violoncel. Vreau sa am cu cine merge in locurile astea, pentru ca fac pe dracu’ in patru si-n calorii, doar ca sa ma mai bucur de minunatiile mici ale vietii studentesti. Prin magazine n-am mai intrat de nu stiu cand. Magazine, alea de pe strada, nu din mol. Mol is no fun, ca-s toate acolo si nu mai gusti praful bucurestean. Aveam cateva buticuri ascunse prin care trebuia sa trec (la bursa, biensur! :D), da’ nu mai opresc io la sase seara in centru nici sa ma pici cu ceara!

Prin parcuri nu mai trec, doar pe langa ele. Mi-e dor de o inghetata in parc, ma. Sau de un suc undeva, la sapte seara. Da’ poate chiar daca eu am energie, n-are perechea si ma imbufnez. si tot acasa stau.

Macar de-as putea dormi si acasa, for that matter. Am un referat de facut si ma intreb in ce zi sa ma apuc de el (tre’ predat joia viitoare), in conditiile in care am de mers la nunta tocma’ la Iasi. Abia astept, pe bune, ca n-am fost la Iasi niciodata si m-atrage ideea sa-l vaz macar in trecere, da’ cu referatu’ ce fac? Sau cu hainele care trebuie spalate? Sau cu mancarea cea de toate zilele care chiar nu strica nimanui? Sau cu mine, cu parul, unghiile, pielea si alte detalii care trebuie puse la punct mereu?

I think I need a housekeeper!

Dar ca sa las tonul de vaitacioasa deoparte, ma simt exceptional. La munca e in regula, acasa e bine si cald, cu fetele ma inteleg de minune, iar de ai mei mi-e dor tot timpul. What else is there?

Current Mood: Alarmed & Flirtatious