Allicia

Doua luni si jumatate au trecut de cand n-am mai scris. De doua luni mi-e tot dor sa scriu. Si tot de doua luni, de cand mi-e dor sa scriu, imi plang de mila ca n-am cum, n-am unde sau ca mai bine nu…

Mint sa spun ca n-am timp. Timp gasesti mereu, pentru orice, daca intr-adevar vrei sa faci ceva. Poti gasi timp sa-ti faci lucrarea de dizertatie, poti gasi timp sa te vezi cu Perete sau Andra sau sa dai o fuga pana la vara-ta, pe la Brasov. Cu siguranta iti faci timp sa iesi in alta parte decat la Bodega (asa ii zice printre ai mei, desi numai bodega nu e), sa faci altceva decat sa te uiti la House dupa ce vii rupt in doua de alergat pe la munca, de frecat neuronii pe drumul inapoi spre casa sau de schimbat starile de agregare, din cauza caldurii asteia dubioase.

It’s just that I suck at finding the time to… Dau vina pe oboseala, pe frecusul muncitoresc, pe o gelozie nefondata, pe egoismul meu care-mi sopteste zilnic sa ma bucur de doua ore de stat in pat si facut nimic. Lazy mo’ fo’!

Cu toate astea, incep sa-mi misc curu’ din scaun. Chiar daca nu urc cele 4 etaje pana la Poppy de cand e liftu’ “activat”, incep sa consum o calorie-doua in plus pe o plimbarica in parc. Noroc cu noaptea calda si inecata de miros de iarba sau copaci far nume. Ah, si tre’ sa ma laud. I’m on a diet, sort of speaking. Paine oricum nu mancam, da’ am lasat-o mai moale cu mancatu’ fara grija. Mergeam pe principiul “I can’t get any bigger than this”. Numai ca this devenea din ce in ce mai mare. Deci acum sunt genu’ ala care-si comanda salate, legume si limonade. Can’t give up Coke, though. Si nici la ciocolata nu pot sa renunt, dar ii spun “Piei, ispita!” daca e trecut de 7 seara.

Sper sa-mi revin vara asta. Sper sa-mi pun net in camera iar, ca o iau razna. Sper sa nu mai dau explicatii inutil si sa pot sa zburatacesc de nebuna prin oras, fara sa justific daca ma imbat, daca fumez altceva decat tutun sau daca intarzii. Nu m-ar deranja sa fac lucruri din-astea singura. Mi-e dor de umblat lela prin Bucuresti, sa ma prapadesc de cald, sa injur ca ma umplu de praf, dar sa pot intra la umbra terasei care-mi face mie cu ochiu’ printre blocuri, sa intru in orice chicineta de magazin, sa vorbesc razand si mult si degeaba la telefon, sa nu vreau sa sterg mesaje, sa, sa, sa…

Current Mood: Confused

Post a comment

Name: (required)

Email Address: (will not be published) (required)

URL:

Comments:

Go back to homepage