Allicia

Da, stiu ca stiti. Dar simt nevoia sa ma exprim, sa-mi manifest extazul si agitatia interioara, explozia de sentimente declansata odata cu ideea de locuit in camin.

S-o luam simplu: stai singur (adica fara parinti), vine cine vrea la tine, pleaca cine vrea, futi cand vrei/poti si daca nu vrei, ti se face chef, iar daca nu poti, iti faci loc undeva, cert e ca treaba tot iese. Te distrezi cu colegii, radeti, glumiti, mai invatati olecutza, iesiti la terase, ca amu’ vine si vara. Viata de camin, frate! Nu? Asa ar trebui sa fie in mai toate caminele…

Caminul meu e special, insa. Nu ca ar fi ocupat de oameni cu nevoi speciale, dar prin pozitia geografica (Berceni) si functionalitate, Stoian Militaru este un camin mai deosebit. Am nevoie sa va explic ca aici se sta in apartamente, se formeaza niste “familii” mai mari, cu problemutzele obisnuite (o bataie, doua), iar jumatate din cladirea propriu-zisa este locuita de familii reale, de oameni asa-zis normali, care au baieti puberi si adolescenti ce ne bantuie ferestrele seara, in speranta ca vor vedea un sfarc sau macar un spate gol. Norocul meu ca stau la doi, ghinionul lor.

In seara asta, doua fapturi au sosit speriate in apartament, cautand sefa de camin (o colega). Negasind-o, mi-au povestit mie prin ce trec, bietele de ele…Si cand spun asta, nu glumesc prea tare, ca nu e misto deloc ce li se intampla. Asadar, sunt 4 fete in camera, iar pe una din ele o vom boteza Urechiusa. Urechiusa are un iubit, Urechioiul, un pipernicit negricios si nesuferit, care are cheie de la apartament si de la camera, petrece noptile in camin, insa fara sa aiba loc legal. Un parazit, cu alte cuvinte. Un parazit violent, insa, care-si bate Urechiusa frecvent si aseara nu s-a putut abtine, a lovit-o pe una din celalalte fete. Aceasta a depus plangere la politie, Urechioiul a primit amenda destul de mare, iar acum s-a apucat sa ameninte pe toata lumea ca, daca in 48 de ore nu i se plateste amenda, “le ia gatu’”. Fetele sunt speriate si asteapta ziua de luni, cand fac o vizita pe la decanat, eventual politie. Evident, povestea va avea o solutie destul de simpla: Urechiusa (cu note mari, de altfel, ca d-asta a primit camin) isi pierde locul, sa invete in santzuri pentru licenta, for all I care, iar ceilalti vor trai fericiti pana la adanci batraneti. Ce facem cu Urechioiul? Pai…vedem noi, gasim niste caini sa-l manance.

Tot in seara asta, acum 20 de minute (ca altfel nu ma apucam sa scriu ditamai insemnarea), cineva fluiera si striga “Alo! Trezirea!”. Nimic ingrijorator, doar suntem in camin, sunt o gramada de nebuni. M-am alarmat putin cand deja auzeam un cor de voci strigand, batand din palme si fluierand “Alo! Trezirea, arde la astia de la 2!”. Si daca va uitati inca o data in paragraful 3, mentionez ca stau la 2…Adica etajul al doilea! Adica unde ardea! Merg in bucatarie (Madalina mea vorbea la telefon, n-avea nicio apasare), ies pe geam, iar amicii cu “priveliste” mai clara imi spun ca a luat foc “ceva” la etajul doi, la vecinii nostri de apartameeeeent… No, shit! zic. D-asta mirosea a gaz toata saptamana, ni se pregatea o bubuitura, ceva. Panica era numa’ pe noi doua, eu si cu Mada (care se trezise intre timp), ca ceilalti faceau misto de o tigaie, se pare, care ardea cam fioros. Intr-un final, in zgomot de aplauze si rasete nocturne, proprietarul apartamentului de oameni asa-zis normali stinge flacara, dupa ce-o privise nedumerit cateva minute bune. Asadar, n-am bubuit, n-am murit, we’re still here! Yeeeey!

Treaba cu “arde la…” nu e funny deloc, s-a mai intamplat ca o tigara nestinsa ca lumea sa ajunga intr-un balcon de la un nivel inferior, in care balcon erau diverse chestii ce puteau arde usor (hartie, paturi etc), toate deasupra unei butelii. Sa vezi atunci tremurici si fumuri.

Nu vad nici acum rostul insemnarii, cum n-am vazut nici cand m-am apucat sa scriu, da’ am limbaritza, iar Mada vorbeste iar la telefon (la dracu’ cu Cosmote!!!!!!!!). Probabil simteam nevoia sa ma laud cu locul in care stau, ca e mai pestritz putin. Noi suntem cateva sute de oameni, nu ca-n Regie, si tot nu stau treburile prea drept, dupa cum vad.

Maine am o zi plina, plina de electrochimie si draci si nervi si calcule, insa sper sa fie fara plici-uri, fara plac-uri, fara poc si fara pac!

Post a comment

Name: (required)

Email Address: (will not be published) (required)

URL:

Comments:

Go back to homepage