Allicia

A trecut atat de mult timp de cand n-am mai scris, ca a disparut si linku’ de admin din cache sau cum ii zice…stiti voi, acolo unde scrii adresa unui site si tastezi primele trei litere si-ti recunoaste cuvintele, indrumandu-te apoi catre minunatia paginii. Ei bine, Mozilla mea uitase de frenezia de ciocolata in administrare si, pentru o secunda, uitasem si eu parola.

Alexica e bine, atat cat ii permite silueta. Evident, pe primul plan (desi e cam “de fundal” planu’ ala) exista, si nu lipsesc cu nicio desavarsire, morcovii din curu’ domnisoarei ante-metionate, morcovi crescuti regeste cu ocazia unor sesiuni de scarba si a unei licente ce va sa fie obtinute candva, vara asta. Asta daca nu cumva morcovii aia fac mai mult decat sa ocupe loc si copila nu mai stie sa o scoata la capat.

Ce imagine, domnule…

Acelasi sictir ma invaluie, insa in straturi din ce in ce mai groase si parca, oricat de multe dusuri si bai in planet spa-uri as face, senzatia grea a lipsei de satisfactie ramane lipita de mine, ca teflonul de tigaie. Facultate grea, dar si nasoala. Daca mai anu’ trecut incercam sa vad partea misto a lucrurilor, acum nu mai vreau sa vad nimic. Sa scap de Masteru’ ala si-mi bag picioarele in ei, ca intr-un ultim semestru mi-au aratat ca studentu’ nu inseamna nimic, contand doar “norma”. Si sa vezi distractie in urmatorii doi ani…

In afara de astea, m-am mai plimbat, am mai dat o fuga pe la un teatru, ceva opera, l-am vazut pe Bucurenci pe viu si mi-a parut rau ca nu pot sa-i fiu groupie (am o mica sensibilitate pentru el, da?), am mai dat o fuga pe acasa si pe la bunica-mea. Am scapat de copiii de liceu, dupa ce am tinut o ora “strasnica” si inca nu-mi dau seama daca e de bine sau e de rau ce-au spus zapacitii.

Cismigiul e plin de lalele, pacat ca nu am voie sa ma intind printre ele si sa nu ma mai vad de bulbii aia colorati. Cred ca ar fi cel mai frumos refugiu din Bucuresti. Spatele blocului inverzeste si a inceput iar sa intre raza de apus la noi in camera, insa doar dupa ce se izbeste de o fereastra a blocului vecin.

Primavara asta a inceput si cu amoruri simple. Fara scantei din partea mea, multa caldura de la el si cu un rezultat inflacarat in zonele de mijloc. Uneori e mai bine unde e liniste si bataile inimii nu-ti sparg timpanele in zadar. Uneori e mai bine cand primesti si oferi, in egala masura, dar fara focuri si fluturi. Uimitor, poti fi implicat si asa…poti sa te indragostesti si in liniste si poti fi fidel in liniste, fara sa crezi intr-un viitor indepartat.

Mai multe nu povestesc, pentru ca si-asa nu mai simt ca am ce scrie. Poate pentru ca-mi indrept si energiile si-mi eliberez frustrarile in moduri mult mai sportive sau de nespus oricui, poate d-asta imi dispare si linkul din cache. Poate d-asta blogul nu mai e al meu si zbarnaitul mintii se aude in alta parte…

Current Mood: Bored

Incep sa inmugureasca copaceii si tufele de prin oras. Ca sa nu mai spun ca azi s-au plimbat niste viorele pe la nasucul meu, sensibilizat din fire, de la atata stat in laborator, pe langa amoniac si toate cele.

Za day is arriving, dammit! Incerc sa fiu chill, dar toata lumea se agita in jurul meu, ca daca n-avem loc? Normal ca n-avem loc si vom sta ca iepurii, doar o sa fim 50! Daca nu ajunge bautura? Rahat maro, facem cheta si luam mai multa bere la PET! Dar unde-i culci pe toti? Nu-i culc, frate, ca d-aia ii chem devreme, sa plece cum vor…pe sub pamant sau cu taxiul. Si mancarea? Ei…pateuri, saleuri, stiksuri, floricele la microunde si pufuleti, eventual o bezea sau o limba-de-pisica.

Pe langa aceste mici preocupari pentru un mare fas (parca vad), ma inspaimanta viitorul, in ideea deja expusa aici (dar intr-un alt post): facultatea noastra isi bate joc de studenti. S-au gasit in semestru terminal sa-mi bage 6 cursuri, toate noi si unele care se faceau la master. Nu doar ca au “comprimat” materia, in loc sa o adapteze unui sistem de 3 ani, dar s-au gandit ca nu le ajung indemnizatiile sau ca avem prea mult timp liber si sa ne bage pe gat cursuri. Oh, as minti sa spun ca n-ar avea aplicatii misto, dar pentru masterat. Si as minti daca as spune ca sunt bine pregatite si eficient predate. Pierdem timpul aiurea pe la scoala, iar laboratoarele sunt mai aerian gandite decat in anii trecuti. Acu’, pe ultima suta de metri, mi se taie de toata facultatea asta si uit tot optimismul cu care am imbratisat-o.

Cineva mi-a dat un link catre un articol in care se povesteste ca niste studii americane au dovedit ca sexul oral poate provoca diverse tipuri de cancer. Pam pam! Insa n-as dori sa disperam si nici sa disperati pentru ca, dupa mine, n-ar trebui sa ne luam prea mult dupa ce studii fac americanii. Fac ‘jdemii de chestii din-astea dubioase, pe poporu’ lor (care e cum e!) si tot imi par teribil de ignoranti. Deci putem spune ca sexul oral poate duce la cancer in cazul populatiei americane, caci imi place sa cred ca suntem mai cu motz si cu un sistem imunitar mai rezistent, in pana mea.

Si pentru a incheia intr-o nota oarecare, anunt ca dupa licenta am sa scriu mai des si poate invat sa scriu si mai bine, intrucat vad ca am uitat de mine si de blog. Anul acesta nici macar n-am votat bloguri, nici nu ma duc la petrecere (normal, voi fi la a mea!) si incepe sa ma doara din ce in ce mai in spate de lumea asta virtuala. No offense, but I gots my own shit to worry about.

Current Mood: Alarmed & Playful

A nins mai putin, dar e mai rece ca niciodata, cel putin un “niciodata” pe care l-am prins si mi-l amintesc si eu. In Valcea, vreau sa spun. Oricum, suntem niste fericiti, ca nu bate viscolul de Bucuresti si pot merge dreapta pe strada, fara sa-mi planga ochii de vant sau sa-mi cocosez spatele de ger.

Acasica e bine, mama face ceva bun si dulce, iar eu ma delectez cu niste melodii deloc genul meu, dar care ma batzaie pe fotoliu. Le-am descoperit in timpul jocurilor de rummy de la rebeliune, prin playlistul lu’ Grasu. Are blog, umblati pe acolo si ascultati-le pe asta, asta, aceasta si cu asta. Brace yourselves.

Iar maine ma indrept spre Capitala, caci am uitat sa-mi iau niste materiale si am de facut un referat (pe post de colocviu) in timp record. Nu stiu ce sa ma fac cu bagajele, pentru ca vor fi o tona, sunt ferm convinsa, iar Bucurestiul pare ingropat in nametzi. Am sa “fac show”, cum imi povestea cineva ca faceau doua fete cu trolerele prin zapada. Ce-o sa ma distrez.

Si se termina odata anu’ asta. Ma pacalesc, spunandu-mi ca termin anul, incepe altul, schimbam fata si unele perspective, aproape ca as vrea sa schimb omul din mine.

Pana sa trec la lucruri din-astea de adancime anatomica, navighez pe suprafete si fac urari de bine pentru Noul An! Asadar: Urari de bine pentru toti, in Noul An!

Maine plec cu alti 19 oameni intr-o casa de cvasi-munte, unde vom bea 4 zile, vom face karaoke si vom purta coronitze de reni si printese. Intre timp, mai mancam, mai jucam o piatra, fumam si iarasi bem. Cred ca va fi printre ultimele “escapade” de genul acesta, ca de la anu’ imbatranim.
Rock on, everybody and have lots of fun!

Incep sa am astfel de banuieli, pentru ca deja s-au apucat sa-mi faca zestre. Feelin’ a bit in the twilight zone. Sau poate ma iau ei la misto, inca nu-s sigura.

Ideea e ca maica-mea mi-a “facut” o plapuma. O femeie din satul bunicii mele a cusut-o de mana, saraca. N-am zis niciodata ca as vrea o plapuma grea, de lana, avand in vedere ca “tehnologia” ne ofera pilote usurele si calduroase, dar am ramas uimita de cat de misto a putut sa iasa minunatia aia acoperitoare. Aproape ca m-as marita, numai sa o folosesc. Enfin…

Taica-meu, pe de alta parte, vrea sa ma duca sa-mi vad “mosia”, sa stiu de unde o sa-mi scot bani (sau porumb, depinde de succesul in viata) si de ce paduri sa am grija.

Ca sa nu mai zic de apropo-uri aproape zilnice venite din partea unchilor si matusilor care n-au alta ocupatie, decat sa ma intrebe pe mine daca am “prieten”. Almost feel like Bridget, for fuck’s sake! Thank God I’m slim and a bit smarter….I hope…

Asadar, daca aveti chef de insuratoare, trimiteti CV si vedem daca va incadrati in profil. Nu garantez raspunsuri prompte.

Soarta mea de student fomist ma trimite des in Militari, de unde pleaca si vin autocare dinspre Valcea, orasul meu de bastina. Cunosc zona si drumul catre autogara ca pe structura ciclica a glucozei, forme anomere piranozice si furanozice. Adica bine, ma!

Azi, spre exemplu, trebuie sa trimit ceva acasa, sa stau p’acolo cam o ora si sa astept pachetul de maxima importanta dinspre casa (adica tichete de masa). Un prieten care locuieste in zona si cu care urmeaza sa ma vad (ca tot sunt in zona si nu l-am mai vazut de prea mult timp si deja ma uraste) imi spune sa “wear something nice”.

Ma…cum pot sa fiu dragutza cand merg in Militari? E ca si cum m-as duce in Europa (aia din Colentina, nu de peste hotare) sau la sapat santuri. Drumul e odios, ca dureaza prea mult si schimb prea multe mijloace de transport, diferentele de temperatura sunt prea multe, iar machiajul risca sa mi se scurga, precum o masca de ceara la soare.

Autogara propriu-zisa nu-i infioratoare, mai mult imi displace iesirea de la metrou (ca sa nu mai vorbesc de numarul de trepte si rulanta care nu functioneaza tocmai cand am bagaje!), de unde pleaca microbuze spre…dracu’ stie unde…microbuze cu oameni care muncesc (cinste lor!), dar care uita sa se spele sau sa taca din gura, eventual sa-si tina ochii in orbite, nu pe mine sau orice tipa care trece p’acolo si miroase mai bine.

Iar drumul de intoarcere…parca nu se mai termina!

Cartierul in sine e ok, cel putin asa-mi pare mie. De la un magazin din zona mi-am luat cele mai verzi si frumoase sandale ever, acum vreo 3 ani, dupa ce batusem Plaza in cinci randuri, Unirea in vreo doua si alte magazine, doar odata.

Dar parca e prea multa bataie de cap…Si-s convinsa ca-s multe care gandesc ca mine si care se imbraca deosebit de sleampat, lalai si comod cand pornesc in anumite directii ale Capitalei, numai pentru ca drumul pana la destinatia propriu-zisa se aseamana unor probe de armata.

Ah, si ce m-a distrat teribil acum doua zile: pe spatele unui troleu/autobuz scria ceva de genul “Scapa din jungla traficului cu RATB si Compact”. Right…sa stiti ca la RATB ma gandeam, in niciun caz la un elicopter (care sa ma si duca-n Militari, for that matter).

In w/endu’ asta:
- m-am pus pe organica si ea pe mine, ne-am batut in glucide, zaharuri si alte minuni dulci, iar batalia finala va fi in seara asta; sper sa o dovedesc!
- am si zacut printre randuri de chimie;
- am fost la Blog&Roll party aseara; stat putin pen’ ca imi facea capul nazuri. Lumea (venita in numar mare, de altfel) chiar a cantat, lucru care m-a mirat peste masura. Unii au cantat bine, altii prost, dar cu patos, iar altii doar prost. In orice caz, ideea asta de karaoke e sa canti, nu conteaza cum;
- n-am cantat, daca asta va intrebati. Nu-mi place sa cant decat la dush, ca sa lamurim orice neclaritate.

Saptamana asta vine Moshu’ cel mic. Poate ar trebui sa-i sun pe ai mei, sa le aduc aminte…

Later edit: Am visat deosebit! Eram pe mare si vedeam submarine: unul lunguietz, altul in forma de peste Dory (din Finding Nemo) si altul gras. Toate trei se scufundau jucaus in apa, oricat de imense pareau de la distanta aia…

Desi ma simt rupta de realitate, pentru ca nu am TV si nu vad stirile, mai am noroc sa citesc pe diverse situri ce se mai intampla prin jur. Stiu ca nu par informata si “la zi” cu ce se petrece “out there”, intrucat nu scriu despre nimic altcineva decat despre mine, dar nu e chiar atat de grava situatia.
Am primit un tag, ma conformez, pentru ca imi place campania si o sustin.

Cine vine cu mine maine seara in Preoteasa? Canta Teodora Enache. Intrare pe baza de invitatie, care invitatie e gratuita.

Paaaaai, ma gandeam azi la piesele pe care le am in player si mi-am dat seama de asocierile dubioase pe care le-a facut mintea mea, asocieri cantec-om.

Pink - Who knew si Creed - My sacrifice merg la Junky, fara niciun fel de discutie. Blink182 - Miss you se duce catre Boddy, un fost coleg de liceu, ca ne placea noua melodia mult de tot. Bere Gratis - Campuri de lupta e special pentru Dragonu’, ca uit de el daca nu sare piesa in playlist. Robbie Williams - Feel mi-aduce aminte de un “el” pe care l-am iubit eu mult de tot, cand eram mica, prin clasa a unspea.
Alannah Myles - Black velvet se duce la fizicianu’ cu care m-am potrivit in orice, mai putin in caractere, la momentul acela. Pentru febletzea din anu’ I avem Molly Johnson cu Melody, iar pentru un amic ambalat frumos, dar cu un interior ce-mi parea dubios, pregatim Faithless ft Robbie - My culture. Acum il stim bine, nu-i asa ciudatzel, e doar singur si rasfatat.

Cateva piese mai clubbish, ale caror titluri nu le stiu, imi amintesc de mafiot. Ca-i fresh treaba, nu d-alta. Ah…da…Robyn ft Kleerup - With every heartbeat. Suna bine acolo.
Tot ce ramane…imi aminteste de mine, de vara-mea sau de momente cu ea si altii. Tot ce ramane imi aminteste si ma leaga de “the guy”, in frunte cu Faithless - Crazy English Summer. Prea bine lovea piesa asta in tren, asta-vara. Nici pana acum nu-l ajunge nimeni din urma.

Si pentru ca nu pot uita de ai mei, exclusiv pentru taica-meu este Dona Dumitru Siminica - Cine are fata mare. Pentru cunoscatori si parinti de fete.