Allicia

Toata viata m-am vazut a fi o sanatoasa. In afara de bolile copilariei si cate o raceala pe ici, pe colo, n-am avut nici pe dracu’. Eu am fost mereu o viteaza si o “puternica”.

Pana ce am venit in Bucuresti.

In prima zi de facultate, in urma unui “curent”, m-am dus sa-mi intampin si sa-mi cunosc colegii cu o buza mai umflata ca alta. Looking turtle like! Vai, ce-am plans in ziua aia, ca eram ca un bidon inflamat! Nu stiu cati au observat ulterior, eu tot incercam sa le explic ca “nu arat asa, in mod normal”. But hey, I guess I’m gorgeous even when I’m a tortoise!

S-au mai repetat experientele, dar nu le-am bagat in seama. De ce sa imi imaginez eu ca ar fi cazul sa merg la stomatolog? Ca doar ma dureau dintii, nimic altceva. Si ma umflam. Si aveam muci.

Apoi, in urma unei nopti in care un anume “the guy” nu a vrut sa ma ia in brate (suparat pe mine fiind), am inghetat ca un cur. Si, deci, am racit ca un cur! De atunci, au curs mucii din si pe mine ce n-ati vazut. Nici nu stiu cate paduri am omorat, cu toate servetelele in care mi-am suflat nasu’! God, si cand mi-o trageam stranutam! That must have been fun… :-/

Intr-un final, m-am dus la medic. Dupa juma’ de an de stranutat in reprize de cate zece si dupa cinshpe mii de pachete de servetele achizitionate din Carrefour, m-am dus la ORL. Care m-a trimis la alergo. Care alergolog mi-a spus ca sufar de rinita alergica si ca mai am si un dragalas de astm bronsic moderat. Moderat, da?

Am urmat tratamentele cu strictete cam un an. Pe bune, eram o farmacie ambulanta. Dupa 6 luni am scapat de inhalator (aviz celor care nu asculta de medic si au impresia ca ala zice tampenii) si nu mai stranutam nici cand eram racita! I was again gorgeous!

Pana cand n-am mai avut chef sa-mi fut ficatii cu pastile si pastilute (adica m-am pierdut pe drum) si am renuntat la tratament. Dupa 6 luni, iar stranut. Iar muci. Multi! Stiu ca nu pasioneaza pe nimeni treaba asta, dar trebuie sa povestesc despre “muci” si din perspectiva asta, nu doar in contexte de tip “M-am facut muci aseara!”. Pentru ca asa am eu chef!

Si iata cum, saptamana trecuta, draga de Alexica s-a facut iar broasca testoasa. Da’ din-aia octagenara! Bot umflat, dinti durerosi, muci de toate texturile, formele si culorile!

“Lucrez intr-o clinica, ce pana mea! Ma duc la ORL!”

ORL-istul m-a diagnosticat cu o sinuzita cronica (deocamdata), ulterior urmand sa-mi confirme in functie de ce apare la CT. Computer tomograf. It’s like a space-ship in there, really! A fost oarecum fun, mai putin radiatiile propriu-zise. Dar supravietuiesc, pentru ca sunt o invingatoare! :))

Iar stomatologul (pentru ca am fost si acolo) nu mi-a dat cele mai imbucuratoare vesti. O sa mor fara dinti! O sa fiu un balaur shtirb! Un dragon cu dinti tociti! O Vivienne Westwood fara corset! Un Old Dirty Bastard cu dinti de tabla! Un Soare fara cer si o Luna fara mare!

Asta daca nu tratez. Ceea ce si fac. Contra cost!

And to give this post a point, go and see a doctor when something doesn’t feel right. Mie si horoscoapele mi-au spus ca o sa ma injur cu sanatatea la inceputul anului, da’ n-am vrut sa le cred! E usor de zis “Mai bine sa previi”. E ca si cum ai spune “Mai bine traversezi pe verde, dar daca tot e liber, hai sa trecem si pe rosu”.

Romanii, in general, nu au educatia sanatatii. Sunt romanca, e clar! Nu stim sa mergem la medic. Sau ne ducem cand e prea tarziu, cand doare, cand e de taiat, cand dai mai multi bani pe tratament decat pe o consultatie!

Sufar cumplit (desi nu pare) sa ma stiu “defecta”, vorba vara-mii. Nu-mi place ca iar imi fut ficatii si stomacu’ luand toate tipurile de pastile si tablete. Am avut o zi cand i-am plans maica-mii in telefon (la aproape 24 de ani), pentru ca eram prea deprimata, umflata fiind. Mi-am pus-o in cap, ca apoi ma suna de 18934654098 de ori pe zi sa afle ce am facut pe la medici si sa ma incurajeze. Being weak in front of mum is always forgivable, though. Could have tried anything, but there’s nothing like mum’s voice…or hug.

Great! Now I miss my mum!

Current Mood: Confused & Sickly

Scriu asa de rar, incat sunt nevoita sa recitesc insemnarile din urma, sa-mi amintesc “unde am ramas”. Tot citindu-le, imi dau seama ca nu mai stiu sa scriu. La propriu, fac greseli. De exprimare nu mai zic. M-am plafonat intr-un limbaj de lemn. Ajung sa le spun unora la telefon “sigur, domnule doctor”. I are goin’ wild, I tellz ya’.

Am ramas, deci, la dizertatie. Care dizertatie a fost prezentata gratios de subsemnata, dupa un pui de somn de o ora, intre 6 si 7 ale diminetii. Evident ca am ramas cu ea neterminata si am facut ppowerpoint-urile in orele mici ale noptii cu pricina, evident ca iar am vorbit singura ca sa exersez textul ce urma sa-l insirui, evident ca m-am speriat la ora 7, din cauza soarelui puternic. Am avut impresia ca e 9 si am ratat tot. Dar…este evident ca m-am fofilat elegant printre intrebarile profilor si dadeam impresia ca stiu despre ce vorbesc. :))

Ah, sa-mi explice si mie cineva de ce dracu’ se pune atata accent pe bibliografie!? Mai exact, pe cum este scrisa. Ca eu n-am sa inteleg in veci de ce aia e prima chestie la care se uita profii astia ai nostri.

Intre timp, printre picaturi de vizite de serviciu si diacritice in fraze chimice, am fost parasita. Yes, people, I got dumped. De la prostie sau nu, dupa cele cateva zile in care mi-am canalizat toate resursele catre marea prezentare, mi-am dat seama ca sunt…singura. Solo. Single. Boyfriendless.

Muah, n-aveti idee prin cate stari am putut sa trec in urmatoarele doo saptamani. Intr-adevar, e o linie fina intre iubire si ura, da’ niciodata nu prea am fost eu aia care sa urasca. M-am crescut atat de bleaga, incat imi iubesc dusmanul, numai ca sa-i fac in ciuda si acord tuturor atatea sanse, ca m-ai putea confunda cu o carpa.

Evident (ca sa tinem ritmul) ca m-am tinut “tare”. Tare si fraiera, as putea spune. A fost vina mea, a fost vina lui, nu mai conteaza, ideea e ca nu am vorbit multa vreme (in termeni “despartitoresti”, 5-6 zile inseamna mult). Pana cand am vorbit.

Stiti cum cred eu? Ca-n iubiri, nu exista orgoliu. Multi mi-au spus ca nu trebuie sa te calci in picioare, da’ eu n-aveam ce sa calc. Asa ca am luptat cat am putut pentru omul pe care-l iubesc. Am un fel ciudat de a-mi arata iubirea uneori, dar iubesc mult, fidel si neconditionat…”Esti sigura ca-l vrei inapoi?” m-au intrebat. Da, sunt. Am fost si o sa fiu multa vreme de-acu’ incolo. Daca eu dau sanse multora, iata ca se intampla sa mi se dea si mie. Nu genul acela de “sansa”, in care simti nevoia sa te porti ca un catel, ca un animalut iubitor, pana cand izbucnesti iar. Nu. Ci “sansa” aia misto, pe care parca ti-o da cineva de la alt nivel, sansa de care trebuie sa profiti ca sa cresti, sa inveti si sa accepti. Genul acela de chestie care-ti deschide ochii si-ti arata ce vrei, pentru ca eu am fost chioara mult timp. Poate ca si el, pe alocuri, but hey!, I love the guy. Un soi de revelatie, na! :))

In linii mari sunt ok. Nu e o mancare reincalzita, deci sa n-aud d-astea. Nu-mi pare rau de nimic din ce am facut, pentru ca stiu ca am luptat cat am putut. Cat de cliseu o fi, prefer sa stiu ca am incercat, decat sa-mi rod anii, gandindu-ma la ce-ar fi fost daca…Mie nu-mi place “ce-ar fi fost daca…”. Mi se pare un cacat. Un cacat omniprezent in firea noastra, dar un cacat.

Deci iubesc in continuare. I am no longer boyfriendless. Zic ca sunt iubita in continuare. Si cred ca o sa ne iubim unul pe altul cat putem, pana cand putem. Daca, intre timp, e rost de maritis…asta e. Au fost si alte lucruri mai grave pe lumea asta.

Evident ca n-am tinut-o doar in lacrimi si stari extreme. Am dat o fuga la B’estfest unde mi-a placut sa ma zbantui cu Patrice, unde am stat pe ploaie si-am cantat (cat am stiut) cu The Killers si de unde am venit fleasca pana in buric, ca sa nu dau detalii. Degetele de la picioare erau ca niste prune, de la atata stat in apa.

End of update. Sper sa mai pot scrie cat de curand.

Team building week-endu’ care trecu. Poiana Brasov, patru stele, manca-v-as, ce m-as fi mutat acolo for ever and ever and ever after! Nice slippers and bathrobes, and bathrooms, and bed and everything. Ah, mancare multa, multa, multa. Cel mai dificil moment era alegerea micului dejun, ca erau de toate…As fi mancat si iaurt si cereale si mezeluri si paine prajita cu miere si omleta si ochiuri de ou si as fi baut si cafea si cacao cu lapte si ceai si suc de fruct…aaaaah. Cred ca am stat in pestera prea mult timp, really.

Team building in Poiana, ma. Cu treasure hunts, catarat pe corzi, tiroliana, urcat pe lazi de bere si cazut la_lada 12 si ramas tinuta doar de hamu’ ala jenant intre picioare, da’ senzatie misto cand n-ai decat aer sub talpi. Cu aer curat si frunze, cu oameni faini, cu spirit de competitie si “pumnii mei minte nu are” langa eleganta unui Ferrari.

Da’ obositor rau! N-am stat locului nici macar o ora si nu pentru ca m-am simtit atomica, ci pentru ca a trebuit sa ies pe 8 grade afara, prin ploaie, sa ma dau pe iarba cu schiurile construite de noi din niste scanduri. Am pierdut proba aia, ca ni s-a relaxat muschiu’.

Per total, prea frumos! Ma minunez si eu, de parca as fi locuit in grota, da’ ce sa-mi faci. Sunt ca taranu’ care acu’ descopera ciocolata…sau buda!

Current Mood: Cool

A trecut atat de mult timp de cand n-am mai scris, ca a disparut si linku’ de admin din cache sau cum ii zice…stiti voi, acolo unde scrii adresa unui site si tastezi primele trei litere si-ti recunoaste cuvintele, indrumandu-te apoi catre minunatia paginii. Ei bine, Mozilla mea uitase de frenezia de ciocolata in administrare si, pentru o secunda, uitasem si eu parola.

Alexica e bine, atat cat ii permite silueta. Evident, pe primul plan (desi e cam “de fundal” planu’ ala) exista, si nu lipsesc cu nicio desavarsire, morcovii din curu’ domnisoarei ante-metionate, morcovi crescuti regeste cu ocazia unor sesiuni de scarba si a unei licente ce va sa fie obtinute candva, vara asta. Asta daca nu cumva morcovii aia fac mai mult decat sa ocupe loc si copila nu mai stie sa o scoata la capat.

Ce imagine, domnule…

Acelasi sictir ma invaluie, insa in straturi din ce in ce mai groase si parca, oricat de multe dusuri si bai in planet spa-uri as face, senzatia grea a lipsei de satisfactie ramane lipita de mine, ca teflonul de tigaie. Facultate grea, dar si nasoala. Daca mai anu’ trecut incercam sa vad partea misto a lucrurilor, acum nu mai vreau sa vad nimic. Sa scap de Masteru’ ala si-mi bag picioarele in ei, ca intr-un ultim semestru mi-au aratat ca studentu’ nu inseamna nimic, contand doar “norma”. Si sa vezi distractie in urmatorii doi ani…

In afara de astea, m-am mai plimbat, am mai dat o fuga pe la un teatru, ceva opera, l-am vazut pe Bucurenci pe viu si mi-a parut rau ca nu pot sa-i fiu groupie (am o mica sensibilitate pentru el, da?), am mai dat o fuga pe acasa si pe la bunica-mea. Am scapat de copiii de liceu, dupa ce am tinut o ora “strasnica” si inca nu-mi dau seama daca e de bine sau e de rau ce-au spus zapacitii.

Cismigiul e plin de lalele, pacat ca nu am voie sa ma intind printre ele si sa nu ma mai vad de bulbii aia colorati. Cred ca ar fi cel mai frumos refugiu din Bucuresti. Spatele blocului inverzeste si a inceput iar sa intre raza de apus la noi in camera, insa doar dupa ce se izbeste de o fereastra a blocului vecin.

Primavara asta a inceput si cu amoruri simple. Fara scantei din partea mea, multa caldura de la el si cu un rezultat inflacarat in zonele de mijloc. Uneori e mai bine unde e liniste si bataile inimii nu-ti sparg timpanele in zadar. Uneori e mai bine cand primesti si oferi, in egala masura, dar fara focuri si fluturi. Uimitor, poti fi implicat si asa…poti sa te indragostesti si in liniste si poti fi fidel in liniste, fara sa crezi intr-un viitor indepartat.

Mai multe nu povestesc, pentru ca si-asa nu mai simt ca am ce scrie. Poate pentru ca-mi indrept si energiile si-mi eliberez frustrarile in moduri mult mai sportive sau de nespus oricui, poate d-asta imi dispare si linkul din cache. Poate d-asta blogul nu mai e al meu si zbarnaitul mintii se aude in alta parte…

Current Mood: Bored

Incep sa inmugureasca copaceii si tufele de prin oras. Ca sa nu mai spun ca azi s-au plimbat niste viorele pe la nasucul meu, sensibilizat din fire, de la atata stat in laborator, pe langa amoniac si toate cele.

Za day is arriving, dammit! Incerc sa fiu chill, dar toata lumea se agita in jurul meu, ca daca n-avem loc? Normal ca n-avem loc si vom sta ca iepurii, doar o sa fim 50! Daca nu ajunge bautura? Rahat maro, facem cheta si luam mai multa bere la PET! Dar unde-i culci pe toti? Nu-i culc, frate, ca d-aia ii chem devreme, sa plece cum vor…pe sub pamant sau cu taxiul. Si mancarea? Ei…pateuri, saleuri, stiksuri, floricele la microunde si pufuleti, eventual o bezea sau o limba-de-pisica.

Pe langa aceste mici preocupari pentru un mare fas (parca vad), ma inspaimanta viitorul, in ideea deja expusa aici (dar intr-un alt post): facultatea noastra isi bate joc de studenti. S-au gasit in semestru terminal sa-mi bage 6 cursuri, toate noi si unele care se faceau la master. Nu doar ca au “comprimat” materia, in loc sa o adapteze unui sistem de 3 ani, dar s-au gandit ca nu le ajung indemnizatiile sau ca avem prea mult timp liber si sa ne bage pe gat cursuri. Oh, as minti sa spun ca n-ar avea aplicatii misto, dar pentru masterat. Si as minti daca as spune ca sunt bine pregatite si eficient predate. Pierdem timpul aiurea pe la scoala, iar laboratoarele sunt mai aerian gandite decat in anii trecuti. Acu’, pe ultima suta de metri, mi se taie de toata facultatea asta si uit tot optimismul cu care am imbratisat-o.

Cineva mi-a dat un link catre un articol in care se povesteste ca niste studii americane au dovedit ca sexul oral poate provoca diverse tipuri de cancer. Pam pam! Insa n-as dori sa disperam si nici sa disperati pentru ca, dupa mine, n-ar trebui sa ne luam prea mult dupa ce studii fac americanii. Fac ‘jdemii de chestii din-astea dubioase, pe poporu’ lor (care e cum e!) si tot imi par teribil de ignoranti. Deci putem spune ca sexul oral poate duce la cancer in cazul populatiei americane, caci imi place sa cred ca suntem mai cu motz si cu un sistem imunitar mai rezistent, in pana mea.

Si pentru a incheia intr-o nota oarecare, anunt ca dupa licenta am sa scriu mai des si poate invat sa scriu si mai bine, intrucat vad ca am uitat de mine si de blog. Anul acesta nici macar n-am votat bloguri, nici nu ma duc la petrecere (normal, voi fi la a mea!) si incepe sa ma doara din ce in ce mai in spate de lumea asta virtuala. No offense, but I gots my own shit to worry about.

Current Mood: Alarmed & Playful

A nins mai putin, dar e mai rece ca niciodata, cel putin un “niciodata” pe care l-am prins si mi-l amintesc si eu. In Valcea, vreau sa spun. Oricum, suntem niste fericiti, ca nu bate viscolul de Bucuresti si pot merge dreapta pe strada, fara sa-mi planga ochii de vant sau sa-mi cocosez spatele de ger.

Acasica e bine, mama face ceva bun si dulce, iar eu ma delectez cu niste melodii deloc genul meu, dar care ma batzaie pe fotoliu. Le-am descoperit in timpul jocurilor de rummy de la rebeliune, prin playlistul lu’ Grasu. Are blog, umblati pe acolo si ascultati-le pe asta, asta, aceasta si cu asta. Brace yourselves.

Iar maine ma indrept spre Capitala, caci am uitat sa-mi iau niste materiale si am de facut un referat (pe post de colocviu) in timp record. Nu stiu ce sa ma fac cu bagajele, pentru ca vor fi o tona, sunt ferm convinsa, iar Bucurestiul pare ingropat in nametzi. Am sa “fac show”, cum imi povestea cineva ca faceau doua fete cu trolerele prin zapada. Ce-o sa ma distrez.

Si se termina odata anu’ asta. Ma pacalesc, spunandu-mi ca termin anul, incepe altul, schimbam fata si unele perspective, aproape ca as vrea sa schimb omul din mine.

Pana sa trec la lucruri din-astea de adancime anatomica, navighez pe suprafete si fac urari de bine pentru Noul An! Asadar: Urari de bine pentru toti, in Noul An!

Maine plec cu alti 19 oameni intr-o casa de cvasi-munte, unde vom bea 4 zile, vom face karaoke si vom purta coronitze de reni si printese. Intre timp, mai mancam, mai jucam o piatra, fumam si iarasi bem. Cred ca va fi printre ultimele “escapade” de genul acesta, ca de la anu’ imbatranim.
Rock on, everybody and have lots of fun!

Incep sa am astfel de banuieli, pentru ca deja s-au apucat sa-mi faca zestre. Feelin’ a bit in the twilight zone. Sau poate ma iau ei la misto, inca nu-s sigura.

Ideea e ca maica-mea mi-a “facut” o plapuma. O femeie din satul bunicii mele a cusut-o de mana, saraca. N-am zis niciodata ca as vrea o plapuma grea, de lana, avand in vedere ca “tehnologia” ne ofera pilote usurele si calduroase, dar am ramas uimita de cat de misto a putut sa iasa minunatia aia acoperitoare. Aproape ca m-as marita, numai sa o folosesc. Enfin…

Taica-meu, pe de alta parte, vrea sa ma duca sa-mi vad “mosia”, sa stiu de unde o sa-mi scot bani (sau porumb, depinde de succesul in viata) si de ce paduri sa am grija.

Ca sa nu mai zic de apropo-uri aproape zilnice venite din partea unchilor si matusilor care n-au alta ocupatie, decat sa ma intrebe pe mine daca am “prieten”. Almost feel like Bridget, for fuck’s sake! Thank God I’m slim and a bit smarter….I hope…

Asadar, daca aveti chef de insuratoare, trimiteti CV si vedem daca va incadrati in profil. Nu garantez raspunsuri prompte.

Soarta mea de student fomist ma trimite des in Militari, de unde pleaca si vin autocare dinspre Valcea, orasul meu de bastina. Cunosc zona si drumul catre autogara ca pe structura ciclica a glucozei, forme anomere piranozice si furanozice. Adica bine, ma!

Azi, spre exemplu, trebuie sa trimit ceva acasa, sa stau p’acolo cam o ora si sa astept pachetul de maxima importanta dinspre casa (adica tichete de masa). Un prieten care locuieste in zona si cu care urmeaza sa ma vad (ca tot sunt in zona si nu l-am mai vazut de prea mult timp si deja ma uraste) imi spune sa “wear something nice”.

Ma…cum pot sa fiu dragutza cand merg in Militari? E ca si cum m-as duce in Europa (aia din Colentina, nu de peste hotare) sau la sapat santuri. Drumul e odios, ca dureaza prea mult si schimb prea multe mijloace de transport, diferentele de temperatura sunt prea multe, iar machiajul risca sa mi se scurga, precum o masca de ceara la soare.

Autogara propriu-zisa nu-i infioratoare, mai mult imi displace iesirea de la metrou (ca sa nu mai vorbesc de numarul de trepte si rulanta care nu functioneaza tocmai cand am bagaje!), de unde pleaca microbuze spre…dracu’ stie unde…microbuze cu oameni care muncesc (cinste lor!), dar care uita sa se spele sau sa taca din gura, eventual sa-si tina ochii in orbite, nu pe mine sau orice tipa care trece p’acolo si miroase mai bine.

Iar drumul de intoarcere…parca nu se mai termina!

Cartierul in sine e ok, cel putin asa-mi pare mie. De la un magazin din zona mi-am luat cele mai verzi si frumoase sandale ever, acum vreo 3 ani, dupa ce batusem Plaza in cinci randuri, Unirea in vreo doua si alte magazine, doar odata.

Dar parca e prea multa bataie de cap…Si-s convinsa ca-s multe care gandesc ca mine si care se imbraca deosebit de sleampat, lalai si comod cand pornesc in anumite directii ale Capitalei, numai pentru ca drumul pana la destinatia propriu-zisa se aseamana unor probe de armata.

Ah, si ce m-a distrat teribil acum doua zile: pe spatele unui troleu/autobuz scria ceva de genul “Scapa din jungla traficului cu RATB si Compact”. Right…sa stiti ca la RATB ma gandeam, in niciun caz la un elicopter (care sa ma si duca-n Militari, for that matter).

In w/endu’ asta:
- m-am pus pe organica si ea pe mine, ne-am batut in glucide, zaharuri si alte minuni dulci, iar batalia finala va fi in seara asta; sper sa o dovedesc!
- am si zacut printre randuri de chimie;
- am fost la Blog&Roll party aseara; stat putin pen’ ca imi facea capul nazuri. Lumea (venita in numar mare, de altfel) chiar a cantat, lucru care m-a mirat peste masura. Unii au cantat bine, altii prost, dar cu patos, iar altii doar prost. In orice caz, ideea asta de karaoke e sa canti, nu conteaza cum;
- n-am cantat, daca asta va intrebati. Nu-mi place sa cant decat la dush, ca sa lamurim orice neclaritate.

Saptamana asta vine Moshu’ cel mic. Poate ar trebui sa-i sun pe ai mei, sa le aduc aminte…

Later edit: Am visat deosebit! Eram pe mare si vedeam submarine: unul lunguietz, altul in forma de peste Dory (din Finding Nemo) si altul gras. Toate trei se scufundau jucaus in apa, oricat de imense pareau de la distanta aia…