Allicia

De cand am fost mica, m-am crezut o frumoasa. De vina sunt ai mei, biensur, ca m-au pupat si m-au cocolosit ce n-am vazut. Si acum sunt privita ca fiind “ingamfata” si “plina de sine” si “fitzoasa” de catre 80% dintre oamenii care tocmai m-au cunoscut. Sau “sclifosita”, cum zic unele. Multi nici nu isi bat capul sa se apropie mai tare, tocmai in ideea ca n-au ce vorbi cu “ingamfata aia, nu vezi ce plina de ea si fitzoasa e!?”. However, unii mai au surprize. Atat de mari, incat isi marturisesc uimirea dupa ce deja ne tragem de sireturi.

“Bai, Alex, da’ asa de infumurata erai. Sau asa mi se parea mie…cum fumai tu, asa”. Cu fumuri, adica.

Moving on. Pretioasa fiind inca de mica, mama a patimit mult cu mine. Trebuia sa care o pereche en plus de ciorapi, ca faceam scandal daca ma murdaream. Tot io! Nu am niciun semn de buna/rea purtare. M-am catarat in copaci cu cea mai mare gratie, m-am ascuns prin fanare cu cea mai mare delicatete si mereu mi-am protejat visage-ul de factorii fizici cu potential daunator.

Bineinteles ca am facut si cursuri de model-ling! :)) Se putea altfel? La 3 ani abia puteam sa merg drept, m-a dat mama la gimnastica. La 5-6 ani, m-am apucat de balet. Mainile mele zac in pozitia de gratie chiar si acum, involuntar. La 11-12 ani, a aparut tenisul de camp. Dubioasa perioada a vietii mele. Ulterior, au aparut sanii. Da, tzatzele. Modificarile hormonale. Self awareness. Chestii de genu’ “vai, ce ochi frumosi ai!”. Pana cand m-am uitat la mine si mi-am zis…”Ba, daca lumea asa zice, asa o fi. Sa ma exploatez, deci!”.

Si am inceput sa fac cursurile cu pricina, vreo 3 in total. La unul am invatat sa merg frumos. La altul, am invatat sa merg frumos, pe tocuri rezonabile. La celalalt, am invatat sa merg frumos pe tocuri si sa pozez…sort of speaking. Ma rog, chestii de baza pentru copile de 16 ani, mult prea visatoare. La fiecare dintre acestea, am invatat tehnici de cosmetica si machiaj. Dammit, stiu etapele alea de machiaj si in somn. Am experimentat atatea chestii pe mine, ca nu stiu cum de mai am pometi.

Ma machiez si ma pensez singura. Pot sa-mi trag un coc in 5 minute, pe “nevazutelea”, ca sa zic asa. Numa’ ca eu ma tund cam des si nu prea am par de coc. Nu-mi place sa am aceeasi freza prea mult timp, iar parul lung ma plictiseste. In general, nu doar la mine.

Si cum sunt eu o talentata, unicata, bestiala, supera…am ajuns sa machiez fetili pentru nunti, botezuri si alte “ocazii”. N-am trusa profi, ca Ruby Rose bate la curu’ gol multe chestii mai scumpe. Doar pentru fondul de ten si dermatograf scot banu’ gros, ca am vazut ca merita. Iata deci cum ma plimb eu prin Bucuresti (sau se plimba Bucurestiul la mine), ca sa-mi spoiesc prietenele si sa le fac sa arate divin. Uneori mai aranjez si la par. Sau mai car si un bijoux dupa mine, just in case.

Asadar, ma gandesc serios sa cer bani pentru ora mea de pictura. Ca o viitoare make-up artista ce ma resimt, intentionez sa-mi iau chitantier (haha, sunt si PFA, ca sa vezi) si sa scot banu’ de o prajitura sau de mers la film. Ca acu’, pe vara, vanzarile scad, pleaca doctorii in concediu, dar nuntile sunt doldora. Macar sa castig pe-o parte, nu?

Anyhow, ma pregatesc sa purced spre Piatra Neamt in seara asta, catre (guess what!) o nunta. Am sa ma ocup de mireasa, de sora-sa (care mi-e “clienta” veche) si sa mama lor. Deocamdata. Iar eu, ca de obicei, o sa fiu cel mai non-spoita de-acolo. Nu din lipsa de timp, ci din lipsa de chef! Daca o sa am poze, va dau link.

Pana atunci, pupu-v-as, pa!

Current Mood: Flirtatious

Doua luni si jumatate au trecut de cand n-am mai scris. De doua luni mi-e tot dor sa scriu. Si tot de doua luni, de cand mi-e dor sa scriu, imi plang de mila ca n-am cum, n-am unde sau ca mai bine nu…

Mint sa spun ca n-am timp. Timp gasesti mereu, pentru orice, daca intr-adevar vrei sa faci ceva. Poti gasi timp sa-ti faci lucrarea de dizertatie, poti gasi timp sa te vezi cu Perete sau Andra sau sa dai o fuga pana la vara-ta, pe la Brasov. Cu siguranta iti faci timp sa iesi in alta parte decat la Bodega (asa ii zice printre ai mei, desi numai bodega nu e), sa faci altceva decat sa te uiti la House dupa ce vii rupt in doua de alergat pe la munca, de frecat neuronii pe drumul inapoi spre casa sau de schimbat starile de agregare, din cauza caldurii asteia dubioase.

It’s just that I suck at finding the time to… Dau vina pe oboseala, pe frecusul muncitoresc, pe o gelozie nefondata, pe egoismul meu care-mi sopteste zilnic sa ma bucur de doua ore de stat in pat si facut nimic. Lazy mo’ fo’!

Cu toate astea, incep sa-mi misc curu’ din scaun. Chiar daca nu urc cele 4 etaje pana la Poppy de cand e liftu’ “activat”, incep sa consum o calorie-doua in plus pe o plimbarica in parc. Noroc cu noaptea calda si inecata de miros de iarba sau copaci far nume. Ah, si tre’ sa ma laud. I’m on a diet, sort of speaking. Paine oricum nu mancam, da’ am lasat-o mai moale cu mancatu’ fara grija. Mergeam pe principiul “I can’t get any bigger than this”. Numai ca this devenea din ce in ce mai mare. Deci acum sunt genu’ ala care-si comanda salate, legume si limonade. Can’t give up Coke, though. Si nici la ciocolata nu pot sa renunt, dar ii spun “Piei, ispita!” daca e trecut de 7 seara.

Sper sa-mi revin vara asta. Sper sa-mi pun net in camera iar, ca o iau razna. Sper sa nu mai dau explicatii inutil si sa pot sa zburatacesc de nebuna prin oras, fara sa justific daca ma imbat, daca fumez altceva decat tutun sau daca intarzii. Nu m-ar deranja sa fac lucruri din-astea singura. Mi-e dor de umblat lela prin Bucuresti, sa ma prapadesc de cald, sa injur ca ma umplu de praf, dar sa pot intra la umbra terasei care-mi face mie cu ochiu’ printre blocuri, sa intru in orice chicineta de magazin, sa vorbesc razand si mult si degeaba la telefon, sa nu vreau sa sterg mesaje, sa, sa, sa…

Current Mood: Confused

Incep sa duc o viata de sotie. Fara acte. Concubina, deci?

Revin. Viata de sotie.

Nu putini au fost aceia surprinsi de alegerile mele si de toleranta de care dau dovada cand e vorba de anumite lucruri “de simtamant”. Si eu am ramas uimita. Dar unele dintre noi ne prostim odata cu varsta si cu ideea de “relatie”. Devenim “femei de casa”. A dracu’ drama mai e si asta.

Viata asta atasata alteia e o chestiune de alegere. Gatesc pentru ca vreau, fac curat pentru ca oricum oamenii trebuie sa-si spele rahatul lasat in urma, spal si calc pentru ca-mi place sa miroasa totul a curat, nu a RATB. Atributiile “nocturne” ale femeii sunt indeplinite by default, cu mare placere, entuziasm si pasiune creativa. Mai rar asemenea potriviri…

Dar mi-e dor de mine, aia care nu statea locului prea mult, aia careia ii suna telefonul in draci in unele zile, iar in altele se simtea uitata de lume. Mi-e dor de noi locuri de baut o cafea si fumat prea mult, locuri despre care auzeam si-n care intram de curioasa, cu gandul pus pe analizat meniul, servirea, baia si toate detaliile astea care fac diferenta. Mi-e dor de oameni ca mine, de vorbit in romano-engleza generatiei mele despre toate nimicurile lumii.

Mi-e doar dor. Inca nu tanjesc. Stii cum se spune…”can’t have them all”.

Cat despre viata de nevasta…cel mai dureros mi se pare sa vad ca e adevarat cand oamenii spuneau ca_cheia unei relatii reusite (sau macar ok) este compromisul. Aici e o adevarata drama…

Current Mood: Bored

…mancam flori de salcam. Eu, vecinele, caprele, toata lumea se indulcea nefiresc cu florile de salcam din fata portii vecinului. De cativa ani i-a taiat si a ramas un loc de parcare.

…visam sa fiu pictorita. Asa ca mi-au pus ai mei creionul si pensulele in mana si m-am jucat de-a pictorita pana cand s-a lasat jocul de mine si n-am mai putut face nimic. Cele mai recente figurine sunt cele spoite pe peretii camerei si desupra aragazului, vechi de anul trecut.

…alergam desculta pe drum. Si, Doamne, ce-as mai alerga iar. Nu prin iarba, ca e prea “in trend” sa iti doresti sa pasesti descult in iarba, ci pe drumul pietruit, cu bucatele de roca nimicita intepandu-ma din calcai, pana in ceafa. Imi scartaiau dintii de durere, dar fugeam ca dupa fluturi, ca dupa sperante. Acum m-as descalta mereu, chiar si pe asfaltul bucurestean, doar pentru ca tocurile si mersul pe jos imi chinuie gleznele de prea multe ori pe zi.

…ma urcam pe scaun, peste care puneam tratatele maica-mii de chimie, ca sa ajung la dulap, sus. La faceam pachet si aveam doi metri. Acum stau cu ele in brate si-mi terciuie neuronii.

…fugeam dupa carute, pe drum. In verile traite la bunica-mea, cand pana si timpul murea de cald, ne agatam 4-5 copii de teava din spatele carutelor trase de un singur cal si ne plimbam pana in coasta. Uneori aveam noroc si ne intorceam tot pe caruta pana acasa, alteori mergeam cei 300m pe jos.

…umblam mult, strigam pe masura si aveam o “nestare” care acum compenseaza comoditatea care m-a cuprins si de care ma lupt sa scap.

In fiecare an de studentie, in sesiune am ramas in Bucuresti. Chiar daca am avut suficiente zile intre examene, cred ca doar de doua ori m-am dus sa invat acasa. Prea multa bataie de cap cu drumurile, plus ca aici le am pe fete, care ma ajuta mult.

Ideea e ca dupa o luna de sesiune si stres, examene, griji si multa cafea, multe tigari, dar somn putin…dupa atata timp simt un dor de casa de nestapanit. Mi-e dor de ai mei de mor, asa de mult imi lipsesc, ca le trimit mesaje sa le spun asta. And I’m a cold person, in general. That’s what they say…

Nu stiu de ce sunt atat de legata de casa. Pe langa dependenta financiara, vad ca am o dependenta sufleteasca si, desi e fireasca, la mine pare mai puternica decat in cazul oricui cunosc. Mi-e drag sa stau de vorba cu ei, sa ne ciondanim sau sa radem unii de si cu altii. Pentru ca, intr-adevar, atmosfera din familia mea e extrem de linistita. Am avut un camin linistit…

A trebuit sa ajung in Bucuresti, departe de ei, sa-mi dau seama cat de norocoasa sunt din acest punct de vedere. Am cunoscut oameni care nu au aceeasi atitutine calda fata de familie sau care nu au o familie intregita, de altfel. Abia acum imi dau seama ca am avut un camin aproape ideal. Am fost rasfatata peste masura, insa am fost tinuta din scurt rau de tot. Plecam fara sa stie prin discoteci si sa n-aveti impresia ca saream pe geam, ca stau la etajul sapte. Dispaream cand nu erau ei acasa si nu lasam nicio urma. Dar am mers de vreo trei ori si mi s-a taiat. Asa cum imi ziceau si ei, “n-am pierdut nimic”.

Nu i-am vazut niciodata certandu-se. Nici nu se pune problema de violenta, nici macar verbala. Doar eu ce-mi mai luam o palma peste ochi, meritand sau nu. Dar copiii mereu platesc pentru greselile celor mari, chit ca n-au vina. N-a fost niciodata galagie in casa, dimpotriva. Tata ii mai aduce maica-mii flori sau ii mai cumpara ceva dulce. Sunt frumosi cand pleaca “prin oras”, aranjati, mama la bratul lui si tata mandru ca un cocos. Si-mi place ca se mai pupa din cand in cand. Si ca taica-meu mereu ne spune cat ne iubeste. Amandoi imi spun ca ma iubesc.

Probabil d-asta am si o idee foarte clara despre cum vreau sa fie familia mea, despre cum ar trebui sa fie. Sper sa am noroc…Am spus de multe ori ca pentru mine familia si caminul inseamna totul, ca nu concep ideea racelii in casa sau a indiferentei, a sotului caruia nu-i pasa sau a sotiei care sta doar de ea si uita de ceilalti, inclusiv de copii. Familia e totul.

Si mi-e dor rau de ai mei…Am scris un text prea lung si aproape lacrimogen, insa sunt lucruri la care ma gandesc tot mai des in ultima vreme, ca ma simt tare singura…Iar. Mereu trag spre casa cand nu mi-e bine.

Current Mood: Confused

Pentru ca:
- am fost cu ai mei and we met with the entire family and the times were just glamourous;
- am vazut-o pe bunica-mea; n-a trecut nici macar o ora de la sosirea mea in casa ei si m-a luat la intrebari: “mama, n-ai si tu un prieten?”; e clar, sa ma tot astept la astfel de finetzuri;
- am dormit;
- mama a facut negresa;
- zapada+luna plina=LOVE, pentru ca ma puteam vedea perfect, ma puteam da cu ruj in plina noapte si se vedea capatul luncii, lucru care nu se intampla decat in astfel de rare si deosebite ocazii;
- am condus si chiar daca era sa mor si sa ajung cu masina intr-un sant, ma simt o bestiala, ca n-am intrat in panica prea tare si am reusit sa urc panta, dupa ce masinutza se dusese agale in spate - miscare uniform accelerata - pana ce s-a oprit de drum drept (era zapada, alunecus, whatever); si n-am murit, btw;
- am primit multe mesaje si dulciuri and presents!!!
- si pentru ca am un brad frumos in casa mea (din Valcea) si un molid la fel de frumos, in casa de la tara; deci am avut Craciun la puterea doi.

Craciunul n-a fost asa de super (deci chiar nu am 8 ani) pentru ca:
- am fost la tara, unde am inghetzat ca un rahat;
- au taiat ai mei porc si am luat parte la absolut toate actiunile post-taiere-porc; adicatalea da, am facut cu mama carnatii si toate porcariile, salate de boeuf (sau cum dracu’ se scrie!), sarmale, ciorbe si etc, incat pana si pielea imi mirosea a fum si mancare (could have licked food off my skin);
- am fost la tara, unde am inghetat ca dracu’…ah, am mai spus? nu conteaza, poate asa intelegeti;
- la intoarcere, apa calda curenta si instalatiile sanitare mi s-au parut a fi cele mai utile si fabuloase inventii ale intregii omeniri.

Mai scriu ceva, dar poate maine.

Vreau acasa. Mai am o saptamana de suferinte minore, pana cand pot sa le transform in “majore” in patul meu de candva-virgina din dormitor. Mi-e dor de somn, mic-dejun la pat, mancarea maica-mii si fixurile lui tata.

Cineva ma atrage teribil, doar dupa cum scrie. E o chestie deosebit de grava, pentru ca nu s-a mai intamplat pana acum. Cred ca era inversa situatia…Si tare mi-e ca or sa ma doara buricele degetelor de prostie si au sa tasteze un mail. Sper sa am creierul si ratiunea in functiune, macar pe jumatate si sa ma opresc. Unele lucruri nu se spun.

Simt ca ma neglijez. Maine dimineata e long-shower/creaming/ nail-painting/and-so-on time. Si poate tot maine am sa-mi dau seama de ce dracu’ mi-am luat o chestie gen poseta pe care n-o voi purta in veci, fiind cu paiete.

Pe de alta parte, exista un “el” out there care are un “domeniu” atragator, ca tot am fost zilele trecute o “curva mica si sincera”.
Nu mi-e bine deloc. Iar am “gol”, numai ca asta s-a adancit atat de tare, ca ma chinuie in permanenta si niciun analgezic nu-si face treaba. Macar de mi-as putea extirpa tot ce ma doare…adica suflet, ochi, piele. Pana si gatul ma doare, cand se mai naste un nod…

Toata siguranta de azi a disparut, nu crezi? My glow is fading out…

Vineri dimineata am pornit spre Valcea si mi s-a parut ca drumul a durat o vesnicie. Junky era langa mine, parca mi-a mai usurat senzatia de somnolenta si de “Are we there yet?”.

Aveam o teama ciudata de a ajunge in casa si de a vorbi cu ai mei. M-asteptam la raceala si la o tensiune din-aia pe care doar o simti si o constientizezi, dar nu vorbesti despre ea cu nimeni. E pur si simplu acolo. Dar s-a facut pierduta dupa primele cuvinte spuse si totul s-a terminat cu bine.

Aseara am mers la o alta editie a “hits from the bong”, un soi rudimentar si primitiv de party rock-ish sau pentru iubitori de Vama. E un inceput si pentru oraselul asta Si m-am simtit atat de batrana…Toti copiii aia de liceu care, desi erau a doispea, imi pareau de 15 ani si-mi parea ca vor sa stea pe langa noi, pen’ ca suntem studente la Bucuresti… :)) Things have a funny way of self-twisting. Muzica a fost ok, funky si multe “clasice”, chiar daca nu din sfera rock-ish/indie/punk. Jnk zice ca a fost nashpa rau de tot. Eu am baut suficient cat sa mi se para fain!
Maine seara revin in Capitala si-mi fac cruce, ca am treaba de nu-mi mai vad capsorul, nici macar in oglinda.

M-am uitat la reclame si la videoclipuri. The lack of TV does things to people…really.

Niciunul n-ati dat semn c-ati vrea sa mergeti cu mine la jazzy-jazz nite. Sa ma simt aiurea si nedorita? Sau sa ma laud ca eu am fost si ca a meritat? Lumea era tanara si misto, muzica faina…nu stiu ce sa zic de sonorizare, da’ Preoteasa a avut probleme de genu’ asta mai mereu.

In orice caz, pe data de 8 noimebire, joia, ne dam in Max pe Balul Bobocilor de la Chimie, Fizica si Mate! Cine doreste sa vina si sa (ma) vaza, dati un mail si primiti detalii.

A fost un w/end incarcat si satzios. Dupa o luna de mancare primita la pachet si voci de parinti prin telefon, am mers acasa si m-am infruptat cu bunatatile facute de mama in cinstea lu’ tatane-miu si a celorlalti Dumitri. Am ales sa nu merg la circoteca locala, asa cum era “obiceiul”, ci sa stau cu varu’ acasa, sa radem cu si de batranii nostri…Older people gettin’ drunk are funny. Mai ales cand se apuca sa faca glume expirate, dar porcoase, si se trezesc ca “sunt copiii aici”…Am baut la unison cu ei, am mancat mult si a fost mi-nu-nat!

Bucurestiul e odios pe ploaie. V-am mai spus, stiu. Dar e scarbos rau de tot. Si tot pute in tramvaie!

Paaaaai, ma gandeam azi la piesele pe care le am in player si mi-am dat seama de asocierile dubioase pe care le-a facut mintea mea, asocieri cantec-om.

Pink - Who knew si Creed - My sacrifice merg la Junky, fara niciun fel de discutie. Blink182 - Miss you se duce catre Boddy, un fost coleg de liceu, ca ne placea noua melodia mult de tot. Bere Gratis - Campuri de lupta e special pentru Dragonu’, ca uit de el daca nu sare piesa in playlist. Robbie Williams - Feel mi-aduce aminte de un “el” pe care l-am iubit eu mult de tot, cand eram mica, prin clasa a unspea.
Alannah Myles - Black velvet se duce la fizicianu’ cu care m-am potrivit in orice, mai putin in caractere, la momentul acela. Pentru febletzea din anu’ I avem Molly Johnson cu Melody, iar pentru un amic ambalat frumos, dar cu un interior ce-mi parea dubios, pregatim Faithless ft Robbie - My culture. Acum il stim bine, nu-i asa ciudatzel, e doar singur si rasfatat.

Cateva piese mai clubbish, ale caror titluri nu le stiu, imi amintesc de mafiot. Ca-i fresh treaba, nu d-alta. Ah…da…Robyn ft Kleerup - With every heartbeat. Suna bine acolo.
Tot ce ramane…imi aminteste de mine, de vara-mea sau de momente cu ea si altii. Tot ce ramane imi aminteste si ma leaga de “the guy”, in frunte cu Faithless - Crazy English Summer. Prea bine lovea piesa asta in tren, asta-vara. Nici pana acum nu-l ajunge nimeni din urma.

Si pentru ca nu pot uita de ai mei, exclusiv pentru taica-meu este Dona Dumitru Siminica - Cine are fata mare. Pentru cunoscatori si parinti de fete.