Allicia

Dar nu de singuratate.

Deci maine fac 25 de ani minunati, infloritori si magnifici. Uateva`. ) E prima data in 4 ani cand nu fac niciun fel de party pe nicaieri, doar ma duc sa dau o bere unor oameni apropiati mie. Puse in balanta lucrurile si pretentiile care apar odata cu varsta (si salariul, sa fim sinceri), descopar ca ies pe plus daca imi tin apropiatii aproape si berea la fel. Studenteste, chit ca au trecut vremurile alea. Mai am si alte prioritati.

Mi-e greu sa nu ma gandesc la parintii mei cand mai pun un an la buletin. Si cat de norocoasa sunt ca ii am pe ei, care m-au iubit si m-au crescut atat de bine. Ideea fixa pe care o am asupra familiei mi se trage de la copilaria pe care am avut-o si de la educatia pe care am primit-o. Mi-as dori sa pot oferi copiilor mei aceeasi liniste pe care mi-au oferit-o mie ai mei. Cu tinutul in lesa, cu asteptarile mari, cu intelegerea si suportul pe care le-am primit. Cu toate. Cu rasul maica-mii si glumele lu’ taica-meu, mostenite si transmise prin viu-grai de catre mine altora. )

N-am iesit nici stramba, nici lepra, nici lenesa…poate doar comoda, uneori. Dar ai mei mi-au dat aripi si m-au trimis “in lume” sa zbor singura. Cu toate astea, nimeni nu ma citeste mai bine decat mama, oricat as incerca sa-mi ascund supararile, atunci cand le am. Nicaieri nu e mai bine decat la maica-mea in brate.

Tot ei mi-au spus “Stim cum te-am crescut, asa ca avem incredere in ce alegeri faci”. Am ales greu, vreau sa fiu sigura ca am ales bine drumul pe care merg acum si sa nu am regrete. Oricum sunt inutile. Dar n-am murit. Doar ca imi doresc altceva decat si-au dorit, poate, altii pentru mine. Nu sunt o deosebita degeaba, nu? )

Pana la 25 de ani…am crescut, am iubit, iubesc iar mai mult decat as putea accepta ca se poate. Am gasit de lucru si mi-e bine, am muncit si voi munci pentru ca vreau sa mai cresc, sa descopar, sa vad. Am avut prieteni buni, voi cauta mereu oameni care sa ma completeze, fug de singuratate. Oricat am gresit, incerc sa invat. Invat sa iert, sa accept, sa tolerez pe altii, pe mine. Invat sa merg mai departe cand nu pot ierta sau nu pot fi iertata si-mi las trecutul in urma, pentru ca ce a trecut, trecut este si nu mai vine inapoi nimic. Tot ce vad este “inainte” sau “acum”…sau mai deschid un sertar cu “nota pentru sine”, ca sa stiu ce NU e de facut in anumite contexte.

Nu e niciun testament, nici recapitulare, nici nimic. Constat. Cuget, poftim. Uneori e bine sa ne punem in balanta. Ne mai aducem pe noi insine cu picioarele pe pamant si realizam ca nu suntem perfecti, dar nici inutili. Tragem linie si adunam, trebuie sa iesim pe plus.

Cu nod in gat, ma duc sa-mi spal parul, sa ma fac frumoasa si sa-mi intampin noua varsta cu fler si cu Noa Perle! ) Bring it on!

Gasiti aici.

Nu-mi place deloc flicar asta…Totul devine prea complicat.

Doua postari mai jos se gaseste o fotografie cu Ulcinj, statiunea in care mi-am gasit linistea pret de o saptamana. Nu sunt prea plimbata si umblata, asa ca pentru mine Muntenegru a fost un paradis. Probabil ca albastrul marii m-a linistit, sau poate maretia muntilor de langa ea, facand-o si mai frumoasa.

Probabil ca m-am imaginat locuind si murind intr-una din casele din golf, la nici 3 metri de apa, la nici 50 de metri de munte. Paduri de pini pe plaja, palmieri si kiwi in curte si o liniste ambigua pe plaja cu nisipul negru…ca muntele. Kiwi creste ca vita-de-vie. Portocalele sunt mai bune iarna pentru ca atunci se coc. Iar smochinii lor erau corcodusii nostri…peste tot.

Mi-as dori sa mor acolo pentru valurile spumoase doar pe alocuri si pentru mirosul de mare sarata, nu de alge. Imi iau un Fiat 500 vechi si ma plimb pe coasta, de la Ada, pana sus, la Budva, apoi plutesc pe ape, in Kotor. Si oamenii…nu stiu cum sunt toti, dar cei pe care i-am cunoscut au fost frumosi, calzi. Iar ospatarii, ospatari, nu deranjati de mine, necunoscatorul meniului lor.

Avem poze…Aproape 1000. Vreo 150 developate. Insa albastrul marii nu se uita, cum nici nisipul care-mi prajea talpile dupa 10 dimineata nu-l pot uita. N-am idee de altii cum s-au simtit acolo sau ce le-a placut si ce nu…eu stiu doar ca Muntenegru merita vazut, simtit si umblat.

Am facut gresala sa parcurgem drumul dintr-o bucata, cu un singur sofer incapatanat. Drumul este dificil, dar superb pentru un pasionat. Valea Oltului si Dealul Negru combinate, plus zeci de tuneluri si viaducte prin munti. 400km de drum de Top Gear. La dus am fost cu nervii intinsi la maximum. La intors plangea sufletul in mine. Apoi am plans de-a-adevaratelea.

El nu a mai putut sa se ridice din pat de oboseala, daramite sa mearga la concert. Atunci am plans. Ca-mi plac Faithless, ca or sa cante peste cateva ore, la cativa pasi si ca eu nu pot sa-i vad, ca n-am cu cine! Intr-un final (bine zis final), s-a facut ora 22:00, am ajuns cu o prietena la concert, dar casa de bilete era inchisa. Faithless au mai cantat o ora si s-a terminat tot. Alaturi de 50-100 de oameni cati ne-am pacalit, dansam si ne uitam de dupa gard la Maxi Jazz pe ecran. Macar i-am auzit.

Iar azi…azi ma duc sa semnez un contract, ca am gasit unde sa ma mut. Plec de aici…

Nu pot decat sa ma mir ca batranii de cat de repede trece timpul. Acum 5 ani aflam media mea de Bac si ma pregateam sa vin spre Bucuresti, sa dau la facultate. Povestea mea cu Chimia si Literele e deja cunoscuta printre “fani”, asa ca nu are rost sa revin. Acum 2 ani imi sustineam licenta si faceam pasi catre primul si singurul meu interviu pentru un loc de munca in vanzari. I got lucky, I got the job, I’m still a happy sales person.

Saptamana asta am sustinut si Disertatia si am scapat forever and ever after de Facultatea de Chimie. Sunt foarte glumeti toti cei care ma intreaba daca dau la Doctorat. Nu as mai face Chimie decat daca as fi nevoita. Sau m-ar plati mai bine decat actualii angajatori. Nici macar pentru camin, cum fac unii “colegi”. 5 ani de camin sunt mai mult decat suficienti, as spune. N-am de gand sa putrezesc pe aici, doar pentru ca e mai ieftin, sau sa ajung sa ii stresez pe altii cu ifosele mele de doctoranda ciufuta, angajata si cu nevoi de liniste si pace. E camin, n-ai cum sa le spui pustanilor de 19 ani sa nu mai tranteasca usa sau sa nu mai urle noaptea, fara sa pari o nefututa.

Motiv pentru care aleg sa ma mut. Confortul si intimitatea costa. Linistea costa. Sa ti-o tragi pe masa din bucatarie sau sa umbli cu fundu’ gol prin casa…costa. Dar abia astept.

Abia astept sa scap de gandaci, de o bucatarie plina cu vase, de butelii, de “cine trebuie sa faca curat saptamana asta?” si de rufe atarnate in baie. Abia astept sa nu mai stau intr-o camera si sa-mi pot aseza prietenii pe o canapea comoda, nu pe scaunele jerpelite din bucatarie.

Pe de alta parte…pazea chirie, intretinere, vecini galagiosi sau prea sensibili, babe plictisite, facturi, locuri de parcare (Ce ne facem noi atunci? Ca avem masina de serviciu si personala, adica doua!). Oh, joy!

However, experienta de viata :-j m-a invatat sa ma pregatesc spiritual pentru orice fel de eveniment major. In felul acesta nu ma ia nimic prin surprindere si iau lucrurile ca atare, nu mai stau sa pierd timp plangandu-mi de mila. Nu ma ajuta cu nimic.

Eu sper sa fie bine. Sper sa-mi gasesc rapid chirie, ca nu vreau sa ma prinda 1 august prin camin. Problema e ca ne intoarcem din Muntenegru pe 16 iulie. Deci trebuie sa imi pun iar costumul de WonderWoman si sa-mi gasesc apartament de mutat. Daca aveti vreun pont, lemme know.

Am sa fiu aici!

Abia astept. Plecam peste 3 saptamani, starting countdown!

Sursa

Daca ar fi sa cauti in dictionar definitia transpusa in vizual pentru “comoditate”, ar aparea poza mea. Cred ca sunt una din cele mai non-active personaje din viata mea.

Lucru bizar, as spune. Pana pe la 14 ani am facut sport(uri). Probabil d-asta sunt o smechera si pot manca orice, ca nu ma ingras si tot faina mi-s. Ma rog, cred ca si incarcatura genetica are un aport. Asadar…am facut gimnastica, balet, handbal si tenis de camp. N-am putut sa merg la inot. Mi-e prea frica de apa si intru in panica.

Totusi, de prin liceu m-am facut ditamai putoarea, ca sa ma exprim deloc plastic. La sport nu faceam nimic. Nu-mi caram nici macar echipamentul, daramite sa ma schimb. Rar ma vedeai in niste teneshi si un short, cand mai jucam un volei, ceva. De atunci, hainele si accesoriile sport m-au lasat mai rece decat un iceberg.

Intru in magazine sport, doar cand sunt cu cineva interesat sau cand caut un cadou sau…cam atat. In concluzie, eu nu am adidasi. Nu am un trening cu care pot iesi pe strada (am avut, dar l-am facut “de casa”). Nu am si nici nu-mi plac gecile tip semafor, desi stiu, stiu, stiu ca sunt minunate, extramegafantastice, tin de cald, de frig, de foame, de tot ce vreau. Daca am noroc, imi fac si cartofi prajiti gecile astea, altfel nu-mi explic preturile mirobolante (la Columbia era 1200RON!!!! 1200RON!!!! Douashpe milioane, in cacat! Unii oameni nu castiga atata intr-o luna).

Daaaaar…maine trebuie sa plec la munte. Si asta este o noutate pentru comoda de mine. Pentru ca plec pe un cvasi-traseu (zic oamenii ca e usor), pe o vreme din-asta de zacut la caldurica, exact cum imi place mie. S-a crapat pamantu’ cand s-a aflat ca merge Roscata la munte, la cabana si pe frig! Da, sunt o bambuce careia ii place la munte, dar sa stiu ca ma intorc de la sanie intr-o casa incalzita, cu pilote moi si canapele adanci. Sunt o pretioasa, I’m sorry.

Si sa vezi distractie pe mine ieri si azi, dand din colt in colt dupa bocanci si pantaloni “din-aia”. Am sunat prietenii prietenilor, fete, baieti, maritate, insurati, tot ce aveam in agenda. Slava Domnului ca am gasit la cineva bocanci si la o colega pantaloni, geaca si polar. Polar, va dati seama? O sa port polar.

Habar nu am ce e ala.

Sper doar sa-mi vina toate cele si sa nu mor lesinata prin munti. M-am tot uitat pe la Ultimate Survivor, pe Discovery, deci I can handle it. ) Nu cred ca o sa pun poze. Eu nu fac poze, in general. Stiu sigur ca or sa faca altii.

Si incet incet se intampla ce mi-am propus…

Luat laptoapa, pe numele ei Hp ProBook a.k.a. Mrs Computress.

Facut punct de recoltare la Fundeni, scama de pe creierul meu de aproape un an.

Pus net din camin (iar) si merge brici si o ascult pe Miss Keys. Abia astept noul album.

Iar de saptamana viitoare incep cu economiile.

Se anunta un an nou plin de munca, dar am o ambitie in mine ce n-ai vazut.

Extrem de comun pentru zilele astea e sa intrebi “Unde faci revu’?” sau retrospective, recapitulari, topuri 2008 etc.

Eu nu stiu unde ma imbat. Nu sunt singura si nici amandoi nu suntem singuri (adica suntem 4 pana acum), da’ n-avem nici cea mai vaga idee incotro sa mergem spre bauta de rigoare. Ne trebuie doar locu’, ca tzolu’ festiv il avem. Bizara ordine, nu? Panica pre-rev trebuia sa cuprinda “in ce ma imbraaac?!?”, nu “unde dracu’ mergem???”. Cel mai probabil stam acasa sau ajungem la vreun chef de cartier, undeva prin Bucuresti, unde ne vom sti doar noi pe noi, deci va fi mai mult decat ok.

La anu’ plec peste hotare, hotarat!

Sa recapitulez 2008? Licenta, Master, job, iubire stabila. Munte, mare, Fundata (cei care merg acolo stiu ca e mai mult decat “munte”), 3 nunti. Licenta a fost o idiotenie, Masterul se anunta a fi la fel (m-am laudat ca am intrat a patra? Eram doi pe loc. Ma doare sufletu’ cand ma gandesc ca au fost atatia mai prosti ca mine).

Jobu’ este, creste si sper ca va fi mult timp de acu’ incolo. Mi se deschid multe usi and I get to wear nice stuff and look casual-office-cute. Am noroc de niste colege fantastice si ma gandesc ca si-n apartament am avut la fel. Ca sa vezi bafta pe unii.

Despre iubire nu vorbim. E a mea si doar a mea.

In 2009 vreau sa zbor din camin, sa am casa mea inchiriata, sa ma plimb dincolo de granite, ca n-am fost niciodata. Vreau sa fie liniste si pace peste tot, dar mai ales in sufletu’ meu, ca doar asa imi merge mie bine. Si as vrea sa ma intorc la blog… Ah, and Miss Keys live!

Tuturor va doresc numai bine si sanatate multa!

Current Mood: Flirtatious

Asadar, intrat in campul muncii, totul merge ok, toate curg lin, invatam si furam meserie cat se poate, etc si asa mai departe. Pe la scoala ajungem cand se poate, cum se poate si daca se poate fara, ar fi super. Dar nimic nu e super pe lumea asta.

Descopar ca n-am timp. La propriu, n-am timp. Stau 11 ore plecata de acasa, din care vreo 5h le traiesc in masina, alaturi de alti participanti la trafic mai mult sau mai putin frustati si nesuferiti. In cele mai fericite zile ajung la 6 acasa si sunt un pachet de oase care, la prima adiere, s-ar prabusi de oboseala. Noroc cu pielea.

Vreau la opera, la teatru si la un concert de violoncel. Vreau sa am cu cine merge in locurile astea, pentru ca fac pe dracu’ in patru si-n calorii, doar ca sa ma mai bucur de minunatiile mici ale vietii studentesti. Prin magazine n-am mai intrat de nu stiu cand. Magazine, alea de pe strada, nu din mol. Mol is no fun, ca-s toate acolo si nu mai gusti praful bucurestean. Aveam cateva buticuri ascunse prin care trebuia sa trec (la bursa, biensur! ), da’ nu mai opresc io la sase seara in centru nici sa ma pici cu ceara!

Prin parcuri nu mai trec, doar pe langa ele. Mi-e dor de o inghetata in parc, ma. Sau de un suc undeva, la sapte seara. Da’ poate chiar daca eu am energie, n-are perechea si ma imbufnez. si tot acasa stau.

Macar de-as putea dormi si acasa, for that matter. Am un referat de facut si ma intreb in ce zi sa ma apuc de el (tre’ predat joia viitoare), in conditiile in care am de mers la nunta tocma’ la Iasi. Abia astept, pe bune, ca n-am fost la Iasi niciodata si m-atrage ideea sa-l vaz macar in trecere, da’ cu referatu’ ce fac? Sau cu hainele care trebuie spalate? Sau cu mancarea cea de toate zilele care chiar nu strica nimanui? Sau cu mine, cu parul, unghiile, pielea si alte detalii care trebuie puse la punct mereu?

I think I need a housekeeper!

Dar ca sa las tonul de vaitacioasa deoparte, ma simt exceptional. La munca e in regula, acasa e bine si cald, cu fetele ma inteleg de minune, iar de ai mei mi-e dor tot timpul. What else is there?

Current Mood: Alarmed & Flirtatious

No stress, my ass.

Am intrat in campul muncii. De o luna si ceva. Am luat si primul salariu si am si cheltuit primul salariu. Fac ce-i sade bine unei chimiste care nu iubeste laboratorul: vanzari! :-j

In w/end am fost la prima nunta din viata mea la care merg fara ai mei si fac parte “din gasca”. Am descoperit de ce femeile isi cara inca vreo doua perechi de pantofi cu ele, cand e vorba de nunti. Am descoperit pe pielea si talpile mele. Aratau frumos sandalutzele mele, insa doar atat, convingandu-ma ca-s bune doar pentru un dans privat si nicidecum oltenesc. Am avut noroc cu cineva care avea papuci in masina. And yes, am purtat rochie de seara cu papuci, ca altfel muream acolo schilodita de dureri.

In alta ordine de idei, cei doi fericiti imi sunt tare dragi mie. Asa de dragi, ca-mi venea sa plang ca o curca vazandu-i asa frumosi si concentrati pe pasii aia de salsa pe care-i pregatisera. Am mai spus…mi s-a parut cel mai firesc lucru care se putea intampla intre ei doi, neexistand alta cale decat casatoria.

Munca imi ofera si satisfactii. Acum is la inceput, invat, fur, asimilez, chestii. Dar intreg drumul catre birou este o adevarata sursa de adrenalina. O ora intreaga, si de varf!, stau in Matizutz si ma rog ca altii sa se fereasca de mine si eu de ei, astfel incat sa ajungem intregi fiecare la treaba lui. Ioi, pai in prima zi am trecut prin toate starile emotionale posibile! De frica sa intorc pe bulivar’, m-am bagat pe strada si am ajuns taman in gura leilor: Piata Victoriei, Romana, Magheru, Pasaj Unirea ratat (aveam impresia ca e pe mijloc, da’ nu-i), deci Piata Unirii. Si asa am trecut de la frica si o inima usoara, la ceva relaxare si putin mai multa siguranta, inapoi la starea de balega de la plecare.

In rest, toate bune. Chiar dubios de bune. Nu prea apuc sa bloghez, ca e cam aiurea sa ma vaza lumea la birou cum tastez de zor pe WordPress, nu in Excel, mai ales ca in monitoru’ meu se vede peeerfect, oricat as incerca eu sa-l ascund cu scaunul de om important! :>

M-am saturat deja de Blaxy Girls. Sunt bune, da’ e prea mult. Si nu suport melodia aia cu “Your ass is so sweet” sau cam asa ceva. In rahat, daca ma intelegeti…

Current Mood: Esctatic & Flirtatious