Allicia

termin facultatea. masterul, ma rog. ma dau astia afara de la camin in vreo 2 luni.

daca stie cineva ceva de un apt cu 2-3 camere, frumusel, preferabil in zona Berceni-Brancoveanu, lemme know!

imbratisari calde la voi!

Probabil ca am hibernat spiritual cat am asteptat sa dispara zapada de care ma plangeam in postul anterior. Postul vechi, de fapt. Vechi de 3 luni, aproape. Primavara nu a venit doar in mintea mea, pana la urma. A venit peste toti, putin mai reticenta ca in alte dati, mai capricioasa si cu toane, dar a venit, pupa-o-ar mama pe ea de primavara verde!

Intre timp…mi-am reparat cizmele. Si am mai facut cateva achizitii de ordin pantofaresc. Acum 5 ani nu intelegeam care e faza cu pantofii, acum evit sa intru in magazine de pantofi atunci cand am bani, pentru ca sigur plec cu o pereche. Si nici macar nu-i port. Am doua perechi de pantofi superbi, cu un toc atat de sexos, incat trezesc erotism si-n eunuci, insa i-am purtat doar prin casa…I even had a custom made bag to match them. Se poarta turcoaz vara asta…Saptamana viitoare intentionez sa-i scot in lume.

Mi s-au intamplat atat de multe lucruri misto, dar marunte, ca nici nu le mai stiu.

Ah…Am 24 de ani acum. 24 si mai bine de o luna. Anul acesta n-am avut cum sa cinstesc 40 de oameni, m-am oprit la 20, veniti in transe, echipe si cupluri, la ore diferite, intr-o bucatarie de camin. “Bodega” s-a deschis la 12 ziua si am avut in meniu praji-praji, cafea, suc si diverse sortimente de alcool fin. Plus seminte. Cum sa nu ai seminte la “chef” de camin?

As expected, I got lots of amazing presents. Am sa devin fan Cacharel, intrucat sunt topita dupa ceasurile lor (thank the gods the boy remembered that!) si incep sa imi umplu si dulapul de parfumuri. Thank you, friend.

Si sa trecem si la lucruri mai serioase. La munca e bine, mi-am atins targetu’ pe martie (o galagie de cifre, I shit you not!!!), suntem o echipa de gagici to die for/drop-dead-gorgeous! Scoala mai are doar 3 luni la dispozitie ca sa mai fie de cacat, ca apoi incheiem socotelile si scapam de toate scamele adunate in timpul facultatii.

Odata cu astea, scap si de camin. Abia astept, dar cand ma gandesc cata banu’ pe chirie trebuie sa-l dau, mi-as dori sa nu mai scap. However, I got sick of it. Imi doresc intimitate, liniste, sa pot chema oameni pe la mine si sa-i asez pe o canapea, nu pe scaune din bucatarie, sa pot gati la un cuptor si sa nu schimb butelia, sa sting luminile prin casa de frica facturilor, sa umblu despuiata prin casa ca asa am eu chef si sa mi-o trag fix unde mi se ridica ideea! Asta imi doresc.

Planuiesc multe: sala, euro pusi deoparte pentru o calatorie spre Adriatica, cursuri de dans, concerte, pantofi noi (macar acum, cat nu platesc chirie) si un apartament de 2 camere, undeva tot prin Berceni, luat in chirie. Toate pentru vara asta. Sa nu uit de cele 2 nunti deja anuntate…

N-am text de incheiere, asa ca va las cu un video de pe vremuri, de pe cand eram eu mica si treceam de la 2Unlimited la Backstreet Boys si nu stiam cat de mult voi iubi MTV Europe.

Eu, impreuna cu un milion de milioane de oameni care s-au saturat de zapada. Noi vrem vara. Mai bine transpir, decat sa-mi rup picioarele pe gheata, tocurile in zapada (mi-am stricat cizmele inotand prin nameti!) sau sa mai simt cum imi ingheata fatza cand ies afara.

E frumos, frumos rau atunci cand stai acasica si vezi cum curg fulgii pe masini. Mai ales sa-i vezi la lumina galbena de pe strada, mai ales sa vezi cum sclipiceste zapada pe jos si cum o sufli ca pe faina. Asa e frumos…

Ar fi perfect daca a doua zi dimineata, cand trebuie sa merg eu la munci, sa nu mai fie nimic. Hai, fie frig, dar nu si zapada, nu gheata, nu bulgari, nu derapaj, nu, nu, nu! Ar fi super sa ninga seara si pana a doua zi sa fie iar o toamna lenesa.

Asadar, imi doresc iar primavara.

Deja incep sa fiu optimista, desi colegele mele de birou ma iau la misto cu “aerul de primavara de afara” care este doar in mintea mea, pentru ca s-au anuntat iar ninsori. Sunt linistita doar din perspectiva bunica-mii. “Lasa, maica! Sa se faca grau’!”. Sa se faca…

In orice caz, sunt mai vesela. E ziua mai lunga. Ati observat careva? In fiecare an, dupa 22 decembrie, eu incep sa ma bucur si sa fiu incantata ca pleaca iarna. Pentru ca pleaca si noptile lungi. Pentru ca nu ma mai intorc acasa pe intuneric si pentru ca ma trezesc pe lumina. E un prag psihologic pe care-l depasesc incepand cu 23 decembrie. Ziua mai lunga cu 2-3 minute decat cea mai scurta zi din an!

Furthermore, se apropie martisorul. E deja 5 februarie. Peste vreo 2 saptamani apar tarabele cu martisoare, targuri cu chestii lucrate manual, goana dupa martisoare, dupa lalele, dupa ghiocei! Chiar! Ghiocei!!!! Motive in plus sa depasesc ninsorile ce vor sa vie cu zambetul pe buze, dar in ghete. Ca cizmele mi s-au stricat…

Current Mood: Confused

Pe vremea cand eram “bloggeritza la zi”, scriam si eu despre ce era pe val. In perioada asta, toata lumea face recenzii, trage concluzii si-si doreste dorinte. Amu, poate sunt eu depasita de situatie (si de numarul de bloguri proaste pe lumea asta), dar n-am mai apucat sa citesc nimic de genul acesta. Poate pentru ca am un numar fix de site-uri pe care le citesc in reader, nu vad link-urile de la pagina “link exchange” (eu ii ziceam blogroll; altii ii spuneau prieteni) si, deci, orizonturile mele nu se largesc prea mult. Poate ca dau de vreo insemnare noua, prin cine stie ce minune sau hazard.

In urma fiind (pentru ca la concluzia asta am ajuns - rahat, n-am timp nici macar de twitter), aleg sa ma gandesc la 2009 cel ce trece si sa-mi imaginez un 2010 apoteotic.

2009 e sinonim cu “munca multa”. Mai poate sa insemne bani mai multi, datorii mai mari (normal, ca am de unde sa le platesc), primul concediu din banii mei, prima iesire pe la granita, prima croaziera pe Dunare si prima piesa de IT luata din banii mei (cei ce vor veni, evident). Ah, si ca sa fiu in ton, primul Rev petrecut ca o lady. :))

2009 a insemnat si o trezire la minti mai relaxate si suflete mai linistite. E ciudat sa crezi ca iubesti si sa fii convins de asta, dar sa fie nevoie de un soc real, ca sa poti sa constientizezi care e treaba asta cu iubirea. Sa simti cum e sa arzi de gelozie, sa innebunesti stiind ca nu mai e langa tine, sa-l vezi, sa-l auzi, dar sa ai un munte in fata si sa nu poti face nimic. Dubioasa nebunia aia coplesitoare si dorinta intensa de a simti ceva clar, nu confuzie, nu o uimire constanta. Nebunia aia care te leaga de orice obiect din camera, care te face sa iubesti cu ura, sa dai vina pe celalalt sau sa nu vezi ca si tu gresesti, apoi, in acelasi timp, sa-ti doresti o imbratisare.

Nebunia care te lasa sa te lupti cu toti, toate si de toate ca sa fie iar bine…

Asadar 2009, a fost un an colorat. Surprize, bani, experiente, oameni, iubire, certuri, familie si iar iubire…in random order.

Imi doresc ca 2010 sa fie cel putin la fel de colorat ca 2009. Un fel de “Avatar” al anilor, o noutate, o calatorie, o piatra de hotar. Horoscoapele zic de bine. Imi spun ca o sa muncesc de-mi sar ochii, dar castigurile or sa fie pe masura. Doamne-ajuta! Numai sa pot gasi linistea si rabdarea sa trec peste toate asta cu sufletul cald si plin de iubire. Si sanatate…da, sanatate. Uitam de ea, pana cand nu mai e.

Current Mood: Cool

Nnu situ daca v-ati prins sau v-am comunicat pana acum, dar lucrez in departamentul de vanzari al unei clinic private din Bucuresti. care clinica are si laborator de analize. Laboratoru’ ala e cornuletzul meu cu lapte, ca din el imi fac io banii ca sa pot sa am ifose.

Noi suntem mai multe fete in birou (toate una si una, va asigur) si ne amuzam copios pe baza unor intamplari si situatii care apar in timpul unei zile de lucru. Apoi am stabilit ca barbatii, in general, sunt mai fete decat femeile, cand e vorba de luat sange.

Si mai sceptici.

Au impresia ca le drenezi organismul de sange cu cele 5 eprubete recoltate (nu fac mai mult de 10-12mL) si leshina prin camerele alea de recoltare, se ingalbenesc, se inverzesc, se fac mov sau cad pe jos. N-am sa inteleg in veci de unde e reactia asta. Nu generalizam, Doamne fer’, dar aud de mai multe cazuri de “lesinati” decat de “lesinate”. Ah…si altii mai cred ca te apuci sa faci contrtabanda cu sangele lor.

For Pete’s sake, people. E doar sange. Si mie mi-e groaza de ac, da’ ma uit in alta parte si ma gandesc la cai verzi pe pereti.

Ah…alta treaba misto e aia cu “Pai si daca vreau sa-mi fac analize, trebuie sa-mi ia sange”. Nu, dragutza, se uita la tine si-si da seama ca ai scleroza multipla!” (asta e din House MD).

Iar ca sa inchid insemnarea intr-o nota optimista, va trimit cu drag pe toti sa va faceti niste analize, pentru ca preventia este mai buna decat tratamentul. Si mai ieftina! Asa ca miscati-va cururile la medic si n-asteptati Sfantul Duh, ca nici bolile nu asteapta.

Better safe than sorry!

Current Mood: Cool

Stiti cum se intampla la companiile/firmele private. Lucrezi pana pe 24 inclusiv, pana pe 31 inclusiv. Pe principiul “jumatate+1″. Adica trebuie sa ramana jumatate din echipa, plus un om. YUK!

Munca noastra este de teren. “Teren” adica spitale, unde sunt medici asistente, pacienti. Doar ca toata lumea e in concediu. Un medic, doi, pe ici, pe-acolo. Deci nu facem “teren”. Asadar stam la birou. Prin urmare, frecam menta. Cine dracu’ e la serviciu zilele astea, ca sa-ti raspunda la telefon si sa semnezi tu contracte? Ni-meni! Ni-meni! Chiar ni-meni!

Nici mailuri n-am primit. Poate spam-uri.

Intentionez sa trimit mailuri de sarbatori, mesaje si alte chestii…Dar in celelalte 7 ore jumate ce spanac fac?

Current Mood: Alarmed

Constat ca imbatranesc. Ma rog, cresc. Peste 3 luni si ceva fac 24 de ani, peste alte 6 termin facultatea de tot (cel putin, asa sper, ca m-am saturat de ei) si din vara imi caut sa stau cu chirie. Asta daca nu cumva am noroc sa castig la loto sau sa descopar vreo matusa indepartata, cu vreo proprietate prin Capitala. Cine stie, peste un cativa ani ma si marit si fac copii si d-astea.

Eh, luand in considerare cele de mai sus, pretentiile in ceea ce priveste traiul de azi pe maine au crescut. Pentru ca imi permit, deocamdata. Castig destul de bine incat sa nu ma mai uit la preturi cu reticenta tipic studenteasca. Si parca nu-mi mai vine sa ma port ca la 19 ani. Sa plec teleleu prin oras, sa stau pana la 5 dimineata, ca sa ma pot intoarce cu metroul. Acum iau un taxi.

Si, ca sa ma intorc la titlu, nu-mi vine sa mai merg de Rev prin cine-stie-ce statiuni, sa inchiriem o vila dubioasa (doar pentru ca e mai ieftin) si sa mergem 40j de insi, din care 6 fete. Era frumos la 21 de ani, acum am ifose. Mi-a placut, m-am distrat, m-am imbatat, da’ acu’ vreau sa fiu o lady. O pampizduca aranjata care sa fie servita. Nu mai vreau sa dau cu matura sau cu mopul dupa boraturile altora. Nu mai vreau sa mananc carne la gratar din farfurii de plastic. Nu vreau sa mai spal vase sau sa-mi fac probleme ca nu-stiu-care a rupt canapeaua proprietarului si ca trebuie sa ne fofilam din casa. Nu mai vreau sa merg la cumparaturi.

Anul asta, cel putin, vreau sa fiu o rasfatata de rev.

Asa ca ma duc la restaurant, undeva pe langa Brasov (nu intrebati unde, ca n-am idee). Am platit jumate, restu’ la sindrofie. Anul viitor vreau sa merg la minunatiile alea de oferte in care ai totul inclus, cu personal care iti aduce ciorba fierbinte, 5 nopti de cazare, cu tir sportiv, sanie sau tiroliana. Sa simt un soi de vacanta, nu doar deranjul Revului. Ca toata povestea e o mare bataie de cap si un adevarat rahat facut praf. Ne dam in cur si-n cap pentru o noapte. Sau doua. Sau trei. In care betia face legea.

Call me old fashioned or picky, but I ain’t working for nuttin’! Cata vreme nu platesc chirii, ma rasfatz. Pentru ca pot!

Daca ar fi sa cauti in dictionar definitia transpusa in vizual pentru “comoditate”, ar aparea poza mea. Cred ca sunt una din cele mai non-active personaje din viata mea.

Lucru bizar, as spune. Pana pe la 14 ani am facut sport(uri). Probabil d-asta sunt o smechera si pot manca orice, ca nu ma ingras si tot faina mi-s. Ma rog, cred ca si incarcatura genetica are un aport. Asadar…am facut gimnastica, balet, handbal si tenis de camp. N-am putut sa merg la inot. Mi-e prea frica de apa si intru in panica.

Totusi, de prin liceu m-am facut ditamai putoarea, ca sa ma exprim deloc plastic. La sport nu faceam nimic. Nu-mi caram nici macar echipamentul, daramite sa ma schimb. Rar ma vedeai in niste teneshi si un short, cand mai jucam un volei, ceva. De atunci, hainele si accesoriile sport m-au lasat mai rece decat un iceberg.

Intru in magazine sport, doar cand sunt cu cineva interesat sau cand caut un cadou sau…cam atat. In concluzie, eu nu am adidasi. Nu am un trening cu care pot iesi pe strada (am avut, dar l-am facut “de casa”). Nu am si nici nu-mi plac gecile tip semafor, desi stiu, stiu, stiu ca sunt minunate, extramegafantastice, tin de cald, de frig, de foame, de tot ce vreau. Daca am noroc, imi fac si cartofi prajiti gecile astea, altfel nu-mi explic preturile mirobolante (la Columbia era 1200RON!!!! 1200RON!!!! Douashpe milioane, in cacat! Unii oameni nu castiga atata intr-o luna).

Daaaaar…maine trebuie sa plec la munte. Si asta este o noutate pentru comoda de mine. Pentru ca plec pe un cvasi-traseu (zic oamenii ca e usor), pe o vreme din-asta de zacut la caldurica, exact cum imi place mie. S-a crapat pamantu’ cand s-a aflat ca merge Roscata la munte, la cabana si pe frig! Da, sunt o bambuce careia ii place la munte, dar sa stiu ca ma intorc de la sanie intr-o casa incalzita, cu pilote moi si canapele adanci. Sunt o pretioasa, I’m sorry.

Si sa vezi distractie pe mine ieri si azi, dand din colt in colt dupa bocanci si pantaloni “din-aia”. Am sunat prietenii prietenilor, fete, baieti, maritate, insurati, tot ce aveam in agenda. Slava Domnului ca am gasit la cineva bocanci si la o colega pantaloni, geaca si polar. Polar, va dati seama? O sa port polar.

Habar nu am ce e ala.

Sper doar sa-mi vina toate cele si sa nu mor lesinata prin munti. M-am tot uitat pe la Ultimate Survivor, pe Discovery, deci I can handle it. :)) Nu cred ca o sa pun poze. Eu nu fac poze, in general. Stiu sigur ca or sa faca altii.

Mi-am purtat ultimele trei luni intr-un ritm ametitor. Nu ca ar fi mers toate prea repede pentru tineretile mele, ci prea anost si monoton. Munca, scoala, somn, munca, scoala, somn etc. Si alte activitati presarate printre ele.

Cu toate astea, am facut un progres pentru linistea mea interioara. Am deschis un cont de economii la banca, cont in care sunt deja virati 4RON. Evidement, pentru inceput. Pic cu pic se face mare. Norocul meu cu internetul acesta din zilele noastre, ca pot sa-mi pun banii dintr-un cont in altul fara sa-i ating. Which is great, ca banii se cam risipiesc din mainile mele. Am mana grebla cand ii iau si furca atunci cand ii dau.

Descopar ca nu mai stiu sa vorbesc. Ma rog, descoperirea propriu-zisa s-a petrecut acum ceva timp, insa abia saptamana trecuta am realizat ca trebuie sa imi misc curu’ si degetele, eventual, pe taste si sa mai scriu cate ceva. La munca am un limbaj aproape de lemn (un lemn de trandafir, poftim) si rar gasesc personaje care sa imi solicite rezerva de cuvinte lungi. N-as putea spune ca nu mai citesc, ca mai deschid si cate o carte uneori, dar nu mai scriu. Nu ma mai exprim. Nu mai povestesc nimic nimanui. Nu-mi mai amintesc nimic si nu mai stiu sa atrag atentia cu cateva cuvinte.

Caderea de pe piedestal e dureroasa, ascultati la mine. Dintr-o principesa si rasfatata a cuvintelor si povestilor reale, dulci si neincarcate cu epitete, am devenit o tipa. Atat. O tipa.

Saptamana viitoare cred ca-mi achizitionez un laptop (the laptop!) si, frankly, abia astept. Din iulie ma tot cacai sa-mi iau, dar mereu apare “altceva”. Deci planurile mele vor prinde contur candva zilele astea, ulterior urmand sa-mi trag si net. Modem de Orange nu vreau, nici de Vodafone, ca vreau sa trag filme ilegal! Sa-mi umplu computressu’ de muzici noi si underground, sa nu ma mai saturi de torrenti si de pornache luate din gresala!

Ah, the life!

Pana atunci, insa, muncesc si ma duc la scoala. Ah, si-mi fac planuri de revelion. Si de cum o sa scriu mai des de pe noul laptop!

Current Mood: Flirtatious

Imi doresc campanii la Coca Cola sau Pepsi (sau orice alta bautura in sticla cu capac) ca pe vremuri! Adica fara “Trimite codul de sub capac”, fara “tarif normal in retelele X, Y, Z”, fara “mai multe sms-uri, mai multe sanse”!

Domn’e, vreau o sansa! Una! Sa castig o sticla de 0,5 sau un maimutzoi sau un ghiozdan sau sa strang capace si sa-mi iau pahare! Vreau campanii cu impact imediat, nu sa ma frece emotiile cat dau sms si astept si reply! Nu ma intereseaza sa vad pe telefon ca n-am noroc si ca mai am tz-1 sanse, ci vreau sa vad scris sub capac “Ai luat un mare NIMIC!” (geniala campanie de la Sprite, de acu’ cativa ani - daca nu ma insel, a fost printre ultimele cu premii d-astea directe).

Eu asa sunt motivata sa cumpar un produs. De ce pana mea sa trimit 200 de sms-uri? Inseamna 10EUR (give or take), pe langa cele 200 de sticle platite. Ca sa ce? Sa imi lipseasca bucuria unui capac sub care scrie “sticla 0,5″ sau “ghizdan” sau “ursulet” sau “Audi A3″!

Capace lipsite de farmec!

Current Mood: Alarmed