Allicia

Inainte sa ma mut in Bucuresti, in anul I de facultate, nu mai trecusem prin orasu’ asta decat fugitiv sau statusem doua zile, cat imi dadusem Cambridge-u’. Nu-l cunosteam, nu stiam strazile, nu stiam sa folosesc o cartela de metrou si habar nu aveam cat de aglomerat si obositor poate fi uneori.

Dar l-am iubit din prima zi. Iar prima zi era ploioasa si namoloasa. In a doua zi, l-am iubit mai mult, chiar daca era soare, caldura si ma certa lumea din autobuze ca nu fac loc la coborare. De unde sa stiu eu cum merge treaba aici?

Am intampinat orasul cu inima deschisa, daca pot sa ma exprim asa. N-am ascultat de nimeni care mi-a spus ca e urat, aglomerat si murdar. Eu am vazut altceva. I-am vazut si inteles forfota (naturala, de altfel), am vazut detaliile de pe cladiri si diversitatea in ceea ce priveste oamenii. Am invatat sa ma obisnuiesc cu micile ciudatezii si paradoxuri, l-am asimilat si nu am permis ca blocajele in trafic, baltile, gropile, oamenii incruntati si uratiti sa-mi strice dispozitia sau sa-mi schimbe vreo parere.

Nu stiu de ce lumea nu vede dincolo de aglomeratie. Nu stiu de ce ne punem ochelarii de cal si nu privim in jur. Evident, sunt zone si zone, zile si zile, locuri care nu aduc nimic deosebit, ci doar nervi, dar si New York-ul are sobolani si cersetori, si Parisul miroase urat pe unele strazi.

Mai sunt de parere ca oamenii (studentii, mai ales) care stau 3 zile in Bucuresti, apoi fug spre casa (Ploiesti, Buzau, Giurgiu sau care sunt mai aproape) n-ar trebui sa comenteze despre oras. In 3 zile, in care parcurgi distante facultate-camin/garsoniera/matusa si invers, n-ai cum sa vezi un parc, o strada sau o piesa de teatru. Nu dai decat de trafic si oameni obositi, dar Bucurestiul inseamna mult mai mult.

Nu sunt de acord cu oamenii care, desi stau aici de multi ani, injura orasul sau autoritatile sau pe cei din jur. Sunt atatea locuri linistite in tara, de ce sa ocupi metrul patrat de spatiu verde, daca tot nu stii sa-l apreciezi? Ah, pardon. Aici e Capitala, aici sunt posibilitati, aici ai de munca, in alta parte n-ai avea job. In cazul acesta, sa injuri mai incet si sa-ti suporti alegerile facute, cu tot ce implica ele.

Spun ca Bucurestiul este pentru cei puternici, pentru ca nu toata lumea are forta ca, la sfarsitul unei zile mult prea lungi, sa mai iasa la o plimbare, sa vada si altceva decat plafonul metroului sau sa observe ce e in jur si sa-si descreteasca fruntile. Cateodata, poti sa faci abstractie de ceea ce e urat, pentru ca face bine la spirit si la linistea interioara. Am prea putini neuroni ca sa mi-i stric injurand prin oras sau plangandu-ma de tot ceea ce nu-mi place aici.

Sa nu uitam ca, totusi, omul sfinteste locul. Probabil d-asta Bucurestiul imi pare superb noaptea, cand nu mai e nimeni pe strada. Ati observat asta? Unii nici macar nu s-au uitat…