Allicia

Doua postari mai jos se gaseste o fotografie cu Ulcinj, statiunea in care mi-am gasit linistea pret de o saptamana. Nu sunt prea plimbata si umblata, asa ca pentru mine Muntenegru a fost un paradis. Probabil ca albastrul marii m-a linistit, sau poate maretia muntilor de langa ea, facand-o si mai frumoasa.

Probabil ca m-am imaginat locuind si murind intr-una din casele din golf, la nici 3 metri de apa, la nici 50 de metri de munte. Paduri de pini pe plaja, palmieri si kiwi in curte si o liniste ambigua pe plaja cu nisipul negru…ca muntele. Kiwi creste ca vita-de-vie. Portocalele sunt mai bune iarna pentru ca atunci se coc. Iar smochinii lor erau corcodusii nostri…peste tot.

Mi-as dori sa mor acolo pentru valurile spumoase doar pe alocuri si pentru mirosul de mare sarata, nu de alge. Imi iau un Fiat 500 vechi si ma plimb pe coasta, de la Ada, pana sus, la Budva, apoi plutesc pe ape, in Kotor. Si oamenii…nu stiu cum sunt toti, dar cei pe care i-am cunoscut au fost frumosi, calzi. Iar ospatarii, ospatari, nu deranjati de mine, necunoscatorul meniului lor.

Avem poze…Aproape 1000. Vreo 150 developate. Insa albastrul marii nu se uita, cum nici nisipul care-mi prajea talpile dupa 10 dimineata nu-l pot uita. N-am idee de altii cum s-au simtit acolo sau ce le-a placut si ce nu…eu stiu doar ca Muntenegru merita vazut, simtit si umblat.

Am facut gresala sa parcurgem drumul dintr-o bucata, cu un singur sofer incapatanat. Drumul este dificil, dar superb pentru un pasionat. Valea Oltului si Dealul Negru combinate, plus zeci de tuneluri si viaducte prin munti. 400km de drum de Top Gear. La dus am fost cu nervii intinsi la maximum. La intors plangea sufletul in mine. Apoi am plans de-a-adevaratelea.

El nu a mai putut sa se ridice din pat de oboseala, daramite sa mearga la concert. Atunci am plans. Ca-mi plac Faithless, ca or sa cante peste cateva ore, la cativa pasi si ca eu nu pot sa-i vad, ca n-am cu cine! Intr-un final (bine zis final), s-a facut ora 22:00, am ajuns cu o prietena la concert, dar casa de bilete era inchisa. Faithless au mai cantat o ora si s-a terminat tot. Alaturi de 50-100 de oameni cati ne-am pacalit, dansam si ne uitam de dupa gard la Maxi Jazz pe ecran. Macar i-am auzit.

Iar azi…azi ma duc sa semnez un contract, ca am gasit unde sa ma mut. Plec de aici…

Nu pot decat sa ma mir ca batranii de cat de repede trece timpul. Acum 5 ani aflam media mea de Bac si ma pregateam sa vin spre Bucuresti, sa dau la facultate. Povestea mea cu Chimia si Literele e deja cunoscuta printre “fani”, asa ca nu are rost sa revin. Acum 2 ani imi sustineam licenta si faceam pasi catre primul si singurul meu interviu pentru un loc de munca in vanzari. I got lucky, I got the job, I’m still a happy sales person.

Saptamana asta am sustinut si Disertatia si am scapat forever and ever after de Facultatea de Chimie. Sunt foarte glumeti toti cei care ma intreaba daca dau la Doctorat. Nu as mai face Chimie decat daca as fi nevoita. Sau m-ar plati mai bine decat actualii angajatori. Nici macar pentru camin, cum fac unii “colegi”. 5 ani de camin sunt mai mult decat suficienti, as spune. N-am de gand sa putrezesc pe aici, doar pentru ca e mai ieftin, sau sa ajung sa ii stresez pe altii cu ifosele mele de doctoranda ciufuta, angajata si cu nevoi de liniste si pace. E camin, n-ai cum sa le spui pustanilor de 19 ani sa nu mai tranteasca usa sau sa nu mai urle noaptea, fara sa pari o nefututa.

Motiv pentru care aleg sa ma mut. Confortul si intimitatea costa. Linistea costa. Sa ti-o tragi pe masa din bucatarie sau sa umbli cu fundu’ gol prin casa…costa. Dar abia astept.

Abia astept sa scap de gandaci, de o bucatarie plina cu vase, de butelii, de “cine trebuie sa faca curat saptamana asta?” si de rufe atarnate in baie. Abia astept sa nu mai stau intr-o camera si sa-mi pot aseza prietenii pe o canapea comoda, nu pe scaunele jerpelite din bucatarie.

Pe de alta parte…pazea chirie, intretinere, vecini galagiosi sau prea sensibili, babe plictisite, facturi, locuri de parcare (Ce ne facem noi atunci? Ca avem masina de serviciu si personala, adica doua!). Oh, joy!

However, experienta de viata :-j m-a invatat sa ma pregatesc spiritual pentru orice fel de eveniment major. In felul acesta nu ma ia nimic prin surprindere si iau lucrurile ca atare, nu mai stau sa pierd timp plangandu-mi de mila. Nu ma ajuta cu nimic.

Eu sper sa fie bine. Sper sa-mi gasesc rapid chirie, ca nu vreau sa ma prinda 1 august prin camin. Problema e ca ne intoarcem din Muntenegru pe 16 iulie. Deci trebuie sa imi pun iar costumul de WonderWoman si sa-mi gasesc apartament de mutat. Daca aveti vreun pont, lemme know.