Allicia

Pe vremea cand eram “bloggeritza la zi”, scriam si eu despre ce era pe val. In perioada asta, toata lumea face recenzii, trage concluzii si-si doreste dorinte. Amu, poate sunt eu depasita de situatie (si de numarul de bloguri proaste pe lumea asta), dar n-am mai apucat sa citesc nimic de genul acesta. Poate pentru ca am un numar fix de site-uri pe care le citesc in reader, nu vad link-urile de la pagina “link exchange” (eu ii ziceam blogroll; altii ii spuneau prieteni) si, deci, orizonturile mele nu se largesc prea mult. Poate ca dau de vreo insemnare noua, prin cine stie ce minune sau hazard.

In urma fiind (pentru ca la concluzia asta am ajuns - rahat, n-am timp nici macar de twitter), aleg sa ma gandesc la 2009 cel ce trece si sa-mi imaginez un 2010 apoteotic.

2009 e sinonim cu “munca multa”. Mai poate sa insemne bani mai multi, datorii mai mari (normal, ca am de unde sa le platesc), primul concediu din banii mei, prima iesire pe la granita, prima croaziera pe Dunare si prima piesa de IT luata din banii mei (cei ce vor veni, evident). Ah, si ca sa fiu in ton, primul Rev petrecut ca o lady. :))

2009 a insemnat si o trezire la minti mai relaxate si suflete mai linistite. E ciudat sa crezi ca iubesti si sa fii convins de asta, dar sa fie nevoie de un soc real, ca sa poti sa constientizezi care e treaba asta cu iubirea. Sa simti cum e sa arzi de gelozie, sa innebunesti stiind ca nu mai e langa tine, sa-l vezi, sa-l auzi, dar sa ai un munte in fata si sa nu poti face nimic. Dubioasa nebunia aia coplesitoare si dorinta intensa de a simti ceva clar, nu confuzie, nu o uimire constanta. Nebunia aia care te leaga de orice obiect din camera, care te face sa iubesti cu ura, sa dai vina pe celalalt sau sa nu vezi ca si tu gresesti, apoi, in acelasi timp, sa-ti doresti o imbratisare.

Nebunia care te lasa sa te lupti cu toti, toate si de toate ca sa fie iar bine…

Asadar 2009, a fost un an colorat. Surprize, bani, experiente, oameni, iubire, certuri, familie si iar iubire…in random order.

Imi doresc ca 2010 sa fie cel putin la fel de colorat ca 2009. Un fel de “Avatar” al anilor, o noutate, o calatorie, o piatra de hotar. Horoscoapele zic de bine. Imi spun ca o sa muncesc de-mi sar ochii, dar castigurile or sa fie pe masura. Doamne-ajuta! Numai sa pot gasi linistea si rabdarea sa trec peste toate asta cu sufletul cald si plin de iubire. Si sanatate…da, sanatate. Uitam de ea, pana cand nu mai e.

Current Mood: Cool

Nnu situ daca v-ati prins sau v-am comunicat pana acum, dar lucrez in departamentul de vanzari al unei clinic private din Bucuresti. care clinica are si laborator de analize. Laboratoru’ ala e cornuletzul meu cu lapte, ca din el imi fac io banii ca sa pot sa am ifose.

Noi suntem mai multe fete in birou (toate una si una, va asigur) si ne amuzam copios pe baza unor intamplari si situatii care apar in timpul unei zile de lucru. Apoi am stabilit ca barbatii, in general, sunt mai fete decat femeile, cand e vorba de luat sange.

Si mai sceptici.

Au impresia ca le drenezi organismul de sange cu cele 5 eprubete recoltate (nu fac mai mult de 10-12mL) si leshina prin camerele alea de recoltare, se ingalbenesc, se inverzesc, se fac mov sau cad pe jos. N-am sa inteleg in veci de unde e reactia asta. Nu generalizam, Doamne fer’, dar aud de mai multe cazuri de “lesinati” decat de “lesinate”. Ah…si altii mai cred ca te apuci sa faci contrtabanda cu sangele lor.

For Pete’s sake, people. E doar sange. Si mie mi-e groaza de ac, da’ ma uit in alta parte si ma gandesc la cai verzi pe pereti.

Ah…alta treaba misto e aia cu “Pai si daca vreau sa-mi fac analize, trebuie sa-mi ia sange”. Nu, dragutza, se uita la tine si-si da seama ca ai scleroza multipla!” (asta e din House MD).

Iar ca sa inchid insemnarea intr-o nota optimista, va trimit cu drag pe toti sa va faceti niste analize, pentru ca preventia este mai buna decat tratamentul. Si mai ieftina! Asa ca miscati-va cururile la medic si n-asteptati Sfantul Duh, ca nici bolile nu asteapta.

Better safe than sorry!

Current Mood: Cool

Stiti cum se intampla la companiile/firmele private. Lucrezi pana pe 24 inclusiv, pana pe 31 inclusiv. Pe principiul “jumatate+1″. Adica trebuie sa ramana jumatate din echipa, plus un om. YUK!

Munca noastra este de teren. “Teren” adica spitale, unde sunt medici asistente, pacienti. Doar ca toata lumea e in concediu. Un medic, doi, pe ici, pe-acolo. Deci nu facem “teren”. Asadar stam la birou. Prin urmare, frecam menta. Cine dracu’ e la serviciu zilele astea, ca sa-ti raspunda la telefon si sa semnezi tu contracte? Ni-meni! Ni-meni! Chiar ni-meni!

Nici mailuri n-am primit. Poate spam-uri.

Intentionez sa trimit mailuri de sarbatori, mesaje si alte chestii…Dar in celelalte 7 ore jumate ce spanac fac?

Current Mood: Alarmed

Constat ca imbatranesc. Ma rog, cresc. Peste 3 luni si ceva fac 24 de ani, peste alte 6 termin facultatea de tot (cel putin, asa sper, ca m-am saturat de ei) si din vara imi caut sa stau cu chirie. Asta daca nu cumva am noroc sa castig la loto sau sa descopar vreo matusa indepartata, cu vreo proprietate prin Capitala. Cine stie, peste un cativa ani ma si marit si fac copii si d-astea.

Eh, luand in considerare cele de mai sus, pretentiile in ceea ce priveste traiul de azi pe maine au crescut. Pentru ca imi permit, deocamdata. Castig destul de bine incat sa nu ma mai uit la preturi cu reticenta tipic studenteasca. Si parca nu-mi mai vine sa ma port ca la 19 ani. Sa plec teleleu prin oras, sa stau pana la 5 dimineata, ca sa ma pot intoarce cu metroul. Acum iau un taxi.

Si, ca sa ma intorc la titlu, nu-mi vine sa mai merg de Rev prin cine-stie-ce statiuni, sa inchiriem o vila dubioasa (doar pentru ca e mai ieftin) si sa mergem 40j de insi, din care 6 fete. Era frumos la 21 de ani, acum am ifose. Mi-a placut, m-am distrat, m-am imbatat, da’ acu’ vreau sa fiu o lady. O pampizduca aranjata care sa fie servita. Nu mai vreau sa dau cu matura sau cu mopul dupa boraturile altora. Nu mai vreau sa mananc carne la gratar din farfurii de plastic. Nu vreau sa mai spal vase sau sa-mi fac probleme ca nu-stiu-care a rupt canapeaua proprietarului si ca trebuie sa ne fofilam din casa. Nu mai vreau sa merg la cumparaturi.

Anul asta, cel putin, vreau sa fiu o rasfatata de rev.

Asa ca ma duc la restaurant, undeva pe langa Brasov (nu intrebati unde, ca n-am idee). Am platit jumate, restu’ la sindrofie. Anul viitor vreau sa merg la minunatiile alea de oferte in care ai totul inclus, cu personal care iti aduce ciorba fierbinte, 5 nopti de cazare, cu tir sportiv, sanie sau tiroliana. Sa simt un soi de vacanta, nu doar deranjul Revului. Ca toata povestea e o mare bataie de cap si un adevarat rahat facut praf. Ne dam in cur si-n cap pentru o noapte. Sau doua. Sau trei. In care betia face legea.

Call me old fashioned or picky, but I ain’t working for nuttin’! Cata vreme nu platesc chirii, ma rasfatz. Pentru ca pot!

Daca ar fi sa cauti in dictionar definitia transpusa in vizual pentru “comoditate”, ar aparea poza mea. Cred ca sunt una din cele mai non-active personaje din viata mea.

Lucru bizar, as spune. Pana pe la 14 ani am facut sport(uri). Probabil d-asta sunt o smechera si pot manca orice, ca nu ma ingras si tot faina mi-s. Ma rog, cred ca si incarcatura genetica are un aport. Asadar…am facut gimnastica, balet, handbal si tenis de camp. N-am putut sa merg la inot. Mi-e prea frica de apa si intru in panica.

Totusi, de prin liceu m-am facut ditamai putoarea, ca sa ma exprim deloc plastic. La sport nu faceam nimic. Nu-mi caram nici macar echipamentul, daramite sa ma schimb. Rar ma vedeai in niste teneshi si un short, cand mai jucam un volei, ceva. De atunci, hainele si accesoriile sport m-au lasat mai rece decat un iceberg.

Intru in magazine sport, doar cand sunt cu cineva interesat sau cand caut un cadou sau…cam atat. In concluzie, eu nu am adidasi. Nu am un trening cu care pot iesi pe strada (am avut, dar l-am facut “de casa”). Nu am si nici nu-mi plac gecile tip semafor, desi stiu, stiu, stiu ca sunt minunate, extramegafantastice, tin de cald, de frig, de foame, de tot ce vreau. Daca am noroc, imi fac si cartofi prajiti gecile astea, altfel nu-mi explic preturile mirobolante (la Columbia era 1200RON!!!! 1200RON!!!! Douashpe milioane, in cacat! Unii oameni nu castiga atata intr-o luna).

Daaaaar…maine trebuie sa plec la munte. Si asta este o noutate pentru comoda de mine. Pentru ca plec pe un cvasi-traseu (zic oamenii ca e usor), pe o vreme din-asta de zacut la caldurica, exact cum imi place mie. S-a crapat pamantu’ cand s-a aflat ca merge Roscata la munte, la cabana si pe frig! Da, sunt o bambuce careia ii place la munte, dar sa stiu ca ma intorc de la sanie intr-o casa incalzita, cu pilote moi si canapele adanci. Sunt o pretioasa, I’m sorry.

Si sa vezi distractie pe mine ieri si azi, dand din colt in colt dupa bocanci si pantaloni “din-aia”. Am sunat prietenii prietenilor, fete, baieti, maritate, insurati, tot ce aveam in agenda. Slava Domnului ca am gasit la cineva bocanci si la o colega pantaloni, geaca si polar. Polar, va dati seama? O sa port polar.

Habar nu am ce e ala.

Sper doar sa-mi vina toate cele si sa nu mor lesinata prin munti. M-am tot uitat pe la Ultimate Survivor, pe Discovery, deci I can handle it. :)) Nu cred ca o sa pun poze. Eu nu fac poze, in general. Stiu sigur ca or sa faca altii.

Presupun ca nimeni nu s-ar fi asteptat sa “uit” de Miss Keys si de noul ei album. Avand in vedere ca mi-am tras net pe cablu si nu ma mai chinui cu un modem (cu care dar verificam mailurile si citeam blogurile), imi permit sa jonglez pe net, ca in vremurile mele bune studentesti.

Motiv pentru care, surfand prin mondene (unul dintre siturile preferate), aflu ca pot asculta albumul domnisoarei aici.

Cat credeti ca mi-a luat?

Nu ma surprinde cu nimic! Cum era de asteptat, albumul este perfect. Si-a modelat altfel vocea, iar albumul m-a furat de la piesa 2, ca sa numar si intro-ul! Soundul e zdravan, ca alt cuvant nu gasesc. Aud fiecare instrument pe care-l are in trupa. Nu c-as fi vazut-o live-live. Am vazut-o live pe DVD, daca se pune.

Iar duetul cu Beyonce e genu’ de cantec pe care-l placi cu cat il asculti mai des.

Muzica plina, voce perfecta. E ca un cameleon, din punctul meu de vedere. O plac si pe B, dar Alicia Keys castiga la sound. Si, cum spuneam mereu, she makes my day daily!

Si incet incet se intampla ce mi-am propus…

Luat laptoapa, pe numele ei Hp ProBook a.k.a. Mrs Computress.

Facut punct de recoltare la Fundeni, scama de pe creierul meu de aproape un an.

Pus net din camin (iar) si merge brici si o ascult pe Miss Keys. Abia astept noul album.

Iar de saptamana viitoare incep cu economiile.

Se anunta un an nou plin de munca, dar am o ambitie in mine ce n-ai vazut.