A trecut atat de mult timp de cand n-am mai scris, ca a disparut si linku’ de admin din cache sau cum ii zice…stiti voi, acolo unde scrii adresa unui site si tastezi primele trei litere si-ti recunoaste cuvintele, indrumandu-te apoi catre minunatia paginii. Ei bine, Mozilla mea uitase de frenezia de ciocolata in administrare si, pentru o secunda, uitasem si eu parola.
Alexica e bine, atat cat ii permite silueta. Evident, pe primul plan (desi e cam “de fundal” planu’ ala) exista, si nu lipsesc cu nicio desavarsire, morcovii din curu’ domnisoarei ante-metionate, morcovi crescuti regeste cu ocazia unor sesiuni de scarba si a unei licente ce va sa fie obtinute candva, vara asta. Asta daca nu cumva morcovii aia fac mai mult decat sa ocupe loc si copila nu mai stie sa o scoata la capat.
Ce imagine, domnule…
Acelasi sictir ma invaluie, insa in straturi din ce in ce mai groase si parca, oricat de multe dusuri si bai in planet spa-uri as face, senzatia grea a lipsei de satisfactie ramane lipita de mine, ca teflonul de tigaie. Facultate grea, dar si nasoala. Daca mai anu’ trecut incercam sa vad partea misto a lucrurilor, acum nu mai vreau sa vad nimic. Sa scap de Masteru’ ala si-mi bag picioarele in ei, ca intr-un ultim semestru mi-au aratat ca studentu’ nu inseamna nimic, contand doar “norma”. Si sa vezi distractie in urmatorii doi ani…
In afara de astea, m-am mai plimbat, am mai dat o fuga pe la un teatru, ceva opera, l-am vazut pe Bucurenci pe viu si mi-a parut rau ca nu pot sa-i fiu groupie (am o mica sensibilitate pentru el, da?), am mai dat o fuga pe acasa si pe la bunica-mea. Am scapat de copiii de liceu, dupa ce am tinut o ora “strasnica” si inca nu-mi dau seama daca e de bine sau e de rau ce-au spus zapacitii.
Cismigiul e plin de lalele, pacat ca nu am voie sa ma intind printre ele si sa nu ma mai vad de bulbii aia colorati. Cred ca ar fi cel mai frumos refugiu din Bucuresti. Spatele blocului inverzeste si a inceput iar sa intre raza de apus la noi in camera, insa doar dupa ce se izbeste de o fereastra a blocului vecin.
Primavara asta a inceput si cu amoruri simple. Fara scantei din partea mea, multa caldura de la el si cu un rezultat inflacarat in zonele de mijloc. Uneori e mai bine unde e liniste si bataile inimii nu-ti sparg timpanele in zadar. Uneori e mai bine cand primesti si oferi, in egala masura, dar fara focuri si fluturi. Uimitor, poti fi implicat si asa…poti sa te indragostesti si in liniste si poti fi fidel in liniste, fara sa crezi intr-un viitor indepartat.
Mai multe nu povestesc, pentru ca si-asa nu mai simt ca am ce scrie. Poate pentru ca-mi indrept si energiile si-mi eliberez frustrarile in moduri mult mai sportive sau de nespus oricui, poate d-asta imi dispare si linkul din cache. Poate d-asta blogul nu mai e al meu si zbarnaitul mintii se aude in alta parte…
Current Mood:
Bored