Allicia

Am racit. Rau de tot. Cu dureri in gat, frisoane, temperatura, d-astea…Acum sunt ceva mai bine, dar m-am ridicat din pat abia acum o ora. Si transpir. I know, it’s not a pretty thing to know, dar m-am schimbat de prea multe ori de haine.

Si mai nashpa e ca am de invatat. Si nu poci, ca doare capu’ rau de tot. Si e cel mai urat examen.

Current Mood: Alarmed & Angry & Sickly

Cata vreme n-a mers site-u’, m-am mintit ca n-am chef sa scriu. Pana cand am trimis cuiva un mail cu o insemnare “in exclusivitate”, ca nu mai puteam, domnilor. Si l-am recitit. Si mi-a placut, ca inca sunt de acord cu ce am scris.

Ma omoara dorinta asta de a-mi bate tastatura. E si plictisitor sa tot citesc bloguri, sa-mi doresc sa primesc mailuri sau sa fac “ceva” pe net, acum ca n-am blog. Parca mi-a murit broasca testoasa, asa ma simt. Muta.

Sunt in imposibilitatea cruda de a tipa si de a face scandal. M-a mancat undeva (si rau de tot) sa insist, tocmai cand masculul era pe stop. Stiati ca si voi, barbatii, aveti momente cand sunteti mai sensibili decat pielea de pe fundul unui bebelush? Numai ca va lipseste finetea. La propriu. Momente in care ma-ntreb cu ce gresesc ca-mi spun parerea, ca ma incumet sa critic. Si sa dau vina tot pe mine, ca oi fi gresit eu momentul, ei bine…de asta nu mai am chef. La un moment dat pana si mocofanii de Pesti se satura. Iar eu m-am saturat sa menajez aerele de domnisoara de pension. Domn’e, critica e constructiva! Numai un om puternic o suporta si nu doar atat, o si asculta, o rumega, o percepe!

Insa, oricat m-as plange, blogul tot nu merge. Cineva imi spunea prin sms ca sunt “fatala”. La dracu’, numai fatala n-aveam chef sa fiu. Mai ales zilele astea, cand se aprind luminile si pe strada mea si nu mai orbecai intr-un intuneric constant. Nu, n-am cunoscut alta iubire si nici n-am sanse sa cunosc prea curand, ci am trecut de ultima. Era si cazul. Am strans lacrimi intr-un an de zile, cat sa adap o intreaga Etiopie, pe 5 ani. Am fost iubita, am fost body-buddy, am fost prietena, dar si presh de sters picioarele, sac de box si nesemnificativa…Iar mintea mea, pentru prima data, m-a ajutat si mi-a spus stop. “Stop, Alex, ai si alte lucruri de facut”. Si bine mi-a zis.

Cunoasteti revelatia unei detasari totale? E cel mai “implinitor” sentiment care poata sa strabata fiinta, de la cheratina din par, pana la picatura de apa din celula. Stiu ca ma mint cand imi spun ca “nu-mi mai pasa”, dar e cat se poate de real cand spun “sunt mai importanta eu si ce voi fi de acum incolo, nu ce-am trait si nu mi se va mai permite sa traiesc.”. Stiu ca ma pacalesc gandind ca “totul e ok” si oricat de adanc infipt e nodul asta din gatul meu in timp ce scriu, am o stralucire bizar de puternica in ochi. Si trebuie sa fii viteaz sa ajungi atat de aproape incat sa ti-o arat.

Dragostea asta, bat-o vina. M-a creat pe mine, acum. Dar pana sa fiu eu-azi, am murit de prea multe ori. Si parca ajung sa cred ca nu mai vreau si ca n-am putere sa mai trec prin ceva inzecit de intens, insa imi place caldura…Si la mai mare, deci.

Vorba cantecului inspirat scris si cantat de Alexandrina Hristov…”Am scos codrii din pamant/ Am baut livezi de poame/ Am picat de zeci de ori, tot gandind ca stai ascuns sub flori”. Nu mai e nimeni sub nicio floare. Si ma bucur nespus.

- v-am spus vreodata cat de tampite mi se par soneriile de telefon gen “copchil care gangure”, “copil care plange”, “telefonu’, maica”, “raspunde, puiule” si toate din categoria “navetistii nespalati cu telefoane mobile si credit doar pentru cosmote”? nu? aflati acum. mi se par odioase, ca niste glume vacanta mare (azi n-am chef sa pun majuscule);

- am mai luat un examen, mai am 3;

- daca doi ani de zile, o aluna aproape ca alerga (are niste picioruse imaginate de mine, ok?) dupa o musca, acum s-au inversat rolurile si mustei ii cam pare rau; nu doar pentru ca nu mai e ea aia cu aripi si smechera, ci pentru ca ii placea aluna aia, in mod special;

- e sesiune; sunt chefuri in fiecare seara; prea multe manele;

- e clar, n-am inspiratie azi; sunt o ciufuta si merit sa fiu batuta si parasita; go away!

“They don’t stink” - spune Blonda despre niste saratzele luate din Billa; tot vrem sa ne luam saratzele din-alea si pe la Minima-urile din zona n-au. Si stim ce n-au, pentru ca mergem mereu la “cumparaturi”. Normal, doar e sesiune.

Avem asa un chef nebun de invatat, de n-am cuvinte suficiente cat sa descriu o asemenea imensitate de senzatie. In sesiune, noi spalam hainele mai des decat trebuie, poate chiar si nepurtate. Facem curat. Zilnic. Gatim. Mancare din-aia sofisticata, gen cartofi prajiti si chiftele, chestii pe care nu e bine sa le lasi nesupravegheate, chestii a caror pregatire dureaza mai mult….cat se poate de mult.

In sesiune, tin calculatorul inchis, pentru ca e o tentatie diavoleasca. Ma gasesc, dintr-o data, ca trebuie sa-mi caut o melodie obscura, ascultata prin localuri dubioase. Si stiu ca nu o gasesc usor, stiu ca va dura mult, but that’s the whole point! Sa dureze mult…cat se poate de mult.

Ah, si completeaza Blondy! “We dance! Not in a normal way…”. “Like…goofy…on songs that we don’t like”. Si-mi marturiseste ca ieri ar fi vrut sa calce…sosete. Sosetele Madalinei. La unshpe noaptea. Si se mai urca pe vreun perete, mai infuleca o saratzea si-mi aminteste ca ne facem unghiile. Toate 20.

Noi chiar vorbim in engleza. Eu cu Blondy, adica. Ea poate sa o imite pe Cow si pe Eddie. Eu ii povestesc faze de prin Finding Nemo (e dubios, cunosc prea bine filmul), Dexter’s Lab si The Powerpuffs. Si da, repet, vorbim mai mult in engleza. Sounds better.

Iar maine avem examen. Ii spuneam Alunei (ha! new code name! guess what?! :D) ca maine vreau alcool…de bere, de vodka, de cocktail, de ce-o fi el (mai putin sticla de spirt), numa’ alcool sa fie, cat sa uit de macromoleculele vietii. E cu tz-shpe aplicatii (fibre de carbon, teflon, ABS, super-glue, PET, PVC, SBS, polistiren, spume poliuretanice, nylon, lycra etc), dar scarboooooos, pana la dracu’ si inapoi, de 5 ori. Nu greu, curs prost.

M-am plans, gata, pa.

Current Mood: Alarmed & Bored & Confused

eu: love u, donk
eu: >:D<
vara: love you back
vara: >:D<

Current Mood: Cool

Si n-am nici cea mai vaga idee despre ce.

Articole destepte n-am. Nu ca nu m-ar duce mintea, dar chiar nu imi bat capul cu argumentari si dezbateri, bla-uri referitor la ce se intampla in lumea oamenilor mari. Am pareri cu privire la orice, pentru ca gandesc, nu sunt o larva, nu sunt indiferenta, dar trebuie sa te am in fata cand spun ceva, nu sa scriu intr-un stil impersonal.

Niciodata nu iti voi putea povesti despre cat de misto mi s-a parut un sortiment de ciocolata Heidi (m-a surprins, ce-i drept), cu alune mari de padure, caramelizate in asa fel incat sa iti doresti sa tot mananci. Vezi? Nu merge. Trebuie sa ma vezi, sa gesticulez, sa ma stramb si sa imit satisfactia momentului de atunci, astfel incat sa te duci sa ti-o cumperi si sa gusti. Si chiar de nu-ti pare ceva deosebit, o sa-ti placa doar pentru ca ti-am povestit eu frumos si ti-am facut pofte. Si pentru ca lumea oamenilor mari despre care vorbeam mai sus nu implica ciocolata (sau asemenea iubiri ciocolaticesti), incearca sa faci o analogie si sa pricepi ce am vrut sa spun.

Imi place sa citesc posturi destepte la altii. Parca ma ambitioneaza pe mine sa fiu un om “mai bun, mai curat” si mai dornic de informare si invatare. Evident, plafonarea este inevitabila (vezi blog in ultimul an), insa imi place sa cred ca sunt “in pending” si ca odata cu terminarea facultatii si scapata de licenta, am sa ma transform intr-o explozie de realizari, proiecte duse la capat si o sa fiu misto, cu adevarat. Acu’ doar ma cred, ca tot dau de oameni care-mi arata ca tot copila am ramas!

Tot asa, nu scriu articole mai “pline” tocmai pentru ca e un blog de copil, personal, cu ciocolata in titlu, pentru Dumnezeu. Cine dracu’ ia in serios asa ceva? E ca si cum as scrie la CV adresa de mail iubitzy_k2004 @ iahu.com. Pai nu? Cand oi vrea sa scriu pe bune, o sa scriu pe bani sau pentru ca ma obliga cineva (adica El Jefe), nicidecum pentru ca am chef sa ma dau mare si-n pertinente pareri. Sunt altii mai “in putere” decat mine care sa o faca, mai cu talent si mai cu experienta. La ce stiu eu despre viata, mai bine tac.

Si nu-i un “disclaimer” (adica o chestie care sa-mi scuze porcariile pe care le scriu), ci incerc sa-mi luminez “fanii” care oricum vor creste si nu vor mai gasi nimicul meu ca fiind interesant. :)) Ma simt bine in limitarea mea blogareasca, in continutul “subtire” pe care-l afisez aici. Totul e minunat. Iar ce e important, e in folderul privat.

Current Mood: Playful

Yay! Tema noo, flori multe, primavaratice…asa, ca mine, ca tot primavara am iesit si eu. Probabil mai apar schimbari, inca nu m-am obisnuit cu toate cele, care cele is mai multe decat inainte. Stiti voi, cu cat sunt mai multe butoane, cu atat seman mai mult cu un vitzel uitandu-ma la ele.

Si ce-am mai facut? Am dat un partial, cateva colocvii, maine un examen…ce sa mai zic, nu ma plictisesc cu chimia in bratze, in suflet si-n injuraturi. Tot legat de scoala mai spun ca ma stresez din ce in ce mai putin, pur si simplu invatz. Nu-mi mai e frica nici de Dracu’, d-apoi de vreun examen. Or fi si chestii mai nashpa decat sa nu intru in licenta.

Am facut pe profesoara. De chimie. La clasele a zecea si a unspea, la unul dintre liceele “high-class” din capitala. Evident, nimeni nu invata nimic. Ma rooog…n-a fost rau, dar nici exceptional. Credeam ca e floare la ureche sa vorbesti cu niste pusti, insa am observat ca daca nu esti sigur pe materie, n-ai cum sa bati campii, pentru ca nu e ca si cum ai povesti despre bloguri. Si-i greu si nashpa, ca se uita toti la tine si au fetze de oameni care te aud, dar nu te asculta. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca experienta face totul. Prima data mi-a fost greu, ca vroiam sa fiu ca Gina (profa de romana din liceu), adica mai funky si misto, dar m-au trecut niste senzatii tare dubioase. A doua oara am fost “mai profesoara” putin.

Ah…dar erau dragalasi. “Doamna profesoara, colegul meu vrea sa sti ce zodie sunteti”; “Cati ani aveti?”; “Cand mai veniti?” etc. Si cum te saluta pe coridor. :))

In rest, n-am niciun fel de viata care sa va intereseze prea mult. Exista potentiali masculi, insa totul ramane un “joc de oameni mari dezamagiti” care pe mine ma lasa tablou, ca nu inteleg nimic din ce se petrece. Pe de alta parte, tineretea si ambitia altuia ma pune pe mine in pozitie defensiva si n-am fost niciodata asa, cu niciun om, ever! Nashpa si cu surprizele astea.

Si ca sa inchei in aceeasi nota vesela, sper ca va place cum am amenajat (multumiri lu’ Misu), sper ca vedeti ca in dreapta o sa fie si muzici si sper ca ma iubiti la fel de mult!

Current Mood: Cool & Esctatic & Playful

Stiu, e un cliseu de n-am cuvinte.

Cum spuneam…Iata ca nu mai sunt “fatala”, nici macar “eroare”. Momentan ramane template-ul acesta, cu titlul inspirat Choco (imi si place, sincer), pentru ca in seara asta n-am chef/timp/cunostinte sa fac ceva la partea de prezentare. Suportati-ma. Undeva, saptamana viitoarevor aparea schimbari.

Nu stiu daca scriu pana atunci, pen’ ca am de invatat. Si nu invat, pen’ ca o frec aiurea…ca acum. Maine am colocviu care conteaza si am sa predau chimie la clasa a unspea. FUN!

V-am pupat, pa!

Umbla prin targ treaba aia cu “Daca femeile erau bune, si Dumnezeu ar fi avut una”.

Ei, da!

Pai ce? A dat vreun semn ca ar fi single?

acum ceva timp am fost la o manichiurista. am considerat ca numai o persoana cu experienta ar putea sa-mi puna la punct dezastrul de unghii cu care m-a inzestrat natura. pentru ca da, sunt un dezastru, oricat de mult le-as ingriji. nu pot sa le las nici macar aproape lungi, pentru ca se rup, se exfoliaza si daca se rupe una, tre’ sa le tai pe toate.

in speranta ca voi avea maini zuberbe, m-am dus la respectiva. insa mare mi-a fost dezamagirea (si enervarea) cand mi-am vazut cuticulele ciopartzite barbar si forma unghiei patrata. domn’e, am mai incercat eu sa-mi fac the high-fashionable french manicure, dar nu merge. credeti-ma pe cuvant, nu pot sa imi tin unghii patratoase. poate pentru ca am un spirit armonios dezvoltat, asa…ca un cerc, d-asta imi tin si unghiile mai mult pe rotund. sau pentru ca nu asimilez calciul cum trebuie, unghiile mele se rup!

in sfarsit, am lasat-o sa-si faca damblaua, iar eu am continuat-o. caci am incercat pretz de doua luni sa-mi tin forma data de ea. da’ de unde! se sfaramau precum bucatile de paine uscata, ca un blat de tort, ca nisipul de pe coaste, poftim! clear enough?

asa ca, intr-un moment de maxima zapaceala, am revenit la unghiile ovale, usor de intretinut si mai greu de exfoliat. doar ca efectele experimentului anterior vor aparea inca mult timp de acu’ incolo. de ce? pentru ca acolo unde era un unghi ~90 de grade (iar acum un arc frumos de cerc), unghia mi se rupe, exfoliaza, distruge, etc! dammit! e numai vina ei! manichiurista lu’ peste!

mereu mi-am dorit unghii ceva mai lungi. nu ca de vultur, dar ceva mai lungi decat astea pe care le am. in general cred ca mainile mele sunt urate, ca au o forma ciudata si deloc feminina, motiv pentru care incerc sa mi le ingrijesc cat mai mult. curate sa fie, daca nu frumoase. insa n-a tinut nimeni cu mine. am unghii slabe, moi si scurte. nici macar sa zgarii pe spate nu pot.