Allicia

Niciunul n-ati dat semn c-ati vrea sa mergeti cu mine la jazzy-jazz nite. Sa ma simt aiurea si nedorita? Sau sa ma laud ca eu am fost si ca a meritat? Lumea era tanara si misto, muzica faina…nu stiu ce sa zic de sonorizare, da’ Preoteasa a avut probleme de genu’ asta mai mereu.

In orice caz, pe data de 8 noimebire, joia, ne dam in Max pe Balul Bobocilor de la Chimie, Fizica si Mate! Cine doreste sa vina si sa (ma) vaza, dati un mail si primiti detalii.

A fost un w/end incarcat si satzios. Dupa o luna de mancare primita la pachet si voci de parinti prin telefon, am mers acasa si m-am infruptat cu bunatatile facute de mama in cinstea lu’ tatane-miu si a celorlalti Dumitri. Am ales sa nu merg la circoteca locala, asa cum era “obiceiul”, ci sa stau cu varu’ acasa, sa radem cu si de batranii nostri…Older people gettin’ drunk are funny. Mai ales cand se apuca sa faca glume expirate, dar porcoase, si se trezesc ca “sunt copiii aici”…Am baut la unison cu ei, am mancat mult si a fost mi-nu-nat!

Bucurestiul e odios pe ploaie. V-am mai spus, stiu. Dar e scarbos rau de tot. Si tot pute in tramvaie!

Cine vine cu mine maine seara in Preoteasa? Canta Teodora Enache. Intrare pe baza de invitatie, care invitatie e gratuita.

Si sa ne distram de minune in aceasta seara de toamna, o seara care incheie una din cele mai odioase zile pe care le-am trait. Nu ma refer la intamplari, ci la zi in sine, la nori si la vantu’ asta care ma dobora pe strada.

Bai, nu-s o tipa prea subtirica, nici prea usoara si pot tine piept (la figurat) unui val verde de august, dar mi-am cocosat spatele incercand sa ajung la un bancomat in Berceni. Fruntea-mi era lovita de niste stropi tari si reci, ai dracului de reci, iar umerii inaintau prin vantul zburdalnic de Bucuresti.

Si tocmai pe vremea asta de cacat (pentru ca este de cacat!), toata lumea iese la plimbare si umple autobuzele, chiar si 137-le, care e gol mai mereu. Inghesuiala, mirosuri, genti si ghiozdane mari (fashion sux nowadays). Bucurestiu’ arata plangacios pe ploaie…si mohorat… parca toata lumea o ia razna si nimic, nimeni nu mai are nicio directie clara si toti orbecaie pe sub umbrele, glugi sau ochi inchisi de stropi…

Dar nu-mi place deloc sa mi se traga clapa, atunci cand stabilim ca facem/dregem/rupem/futem ceva si nu mai primesc semn de confirmare sau de “Ba, pana la urma la ce ora trebuia sa ne vedem?”. Mi se spune “Hai, ca vin”, astept sa se vina. Daca intervine ceva, ma astept sa fiu anuntata din timp, sa mi se raspunda la mesaj sau la telefon, nu sa fiu lasata cu ochii in soare.

Pe planeta mea, asa functioneaza. Daca pot, ne vedem. Daca nu mai pot, te anunt, ca sa nu stai ca vaca-n drum sa ma astepti. Si daca am si garantat altcuiva ca te prezinti si nu apari…sfatul meu prietenesc este sa nu iti faci aparitia in viata mea sub nicio forma in urmatoarele 2 luni, pentru ca e mai rau decat daca te-ai intalni cu dracu’.

De ce? Pentru ca asa ceva nu se face. Poate in clasa a opta e fashionable sa tragi teapa, dar de la o varsta, deja denota neseriozitate. Ca e o amarata de bere pe care trebuia sa o bem sau un brainstorming pentru un proiect mondial de salvare a Padurii Amazoniene, dai de veste cu ce planuri de prezenta/absenta ai! Pentru ca asa e frumos! Pentru ca scutesti pe altii de mult stres! Pentru ca nu-i imbraci pe altii in cacao, altii care au promis ca vii! Pentru ca nu esti tu boier sau in masura sa-ti bati joc de timpul altora! Pentru ca arati ca ai cuvant! Si inca odata, pentru ca asa e frumos!

Pai, ce dracu’!

…e fenomenal, asa rosu cum se prezinta. Mi-l iau cand ma fac mare, iar pana atunci cu siguranta va fi produs in serie.

Paaaaai, ma gandeam azi la piesele pe care le am in player si mi-am dat seama de asocierile dubioase pe care le-a facut mintea mea, asocieri cantec-om.

Pink – Who knew si Creed – My sacrifice merg la Junky, fara niciun fel de discutie. Blink182 – Miss you se duce catre Boddy, un fost coleg de liceu, ca ne placea noua melodia mult de tot. Bere Gratis – Campuri de lupta e special pentru Dragonu’, ca uit de el daca nu sare piesa in playlist. Robbie Williams – Feel mi-aduce aminte de un “el” pe care l-am iubit eu mult de tot, cand eram mica, prin clasa a unspea.

Alannah Myles – Black velvet se duce la fizicianu’ cu care m-am potrivit in orice, mai putin in caractere, la momentul acela. Pentru febletzea din anu’ I avem Molly Johnson cu Melody, iar pentru un amic ambalat frumos, dar cu un interior ce-mi parea dubios, pregatim Faithless ft Robbie – My culture. Acum il stim bine, nu-i asa ciudatzel, e doar singur si rasfatat.

Cateva piese mai clubbish, ale caror titluri nu le stiu, imi amintesc de mafiot. Ca-i fresh treaba, nu d-alta. Ah…da…Robyn ft Kleerup – With every heartbeat. Suna bine acolo.

Tot ce ramane…imi aminteste de mine, de vara-mea sau de momente cu ea si altii. Tot ce ramane imi aminteste si ma leaga de “the guy”, in frunte cu Faithless – Crazy English Summer. Prea bine lovea piesa asta in tren, asta-vara. Nici pana acum nu-l ajunge nimeni din urma.

Si pentru ca nu pot uita de ai mei, exclusiv pentru taica-meu este Dona Dumitru Siminica – Cine are fata mare. Pentru cunoscatori si parinti de fete.

Nu v-am spus, dar la noi in bloc (a.k.a. camin studentesc) se repara baile. Bai mici, bai mari, se schimba buda, cada, dushu’, faianta, chiuveta si alte cele care se gasesc si utilizeaza prin bai. Umbla zvonuri cum ca vom avea si termopane, dar pana atunci ne incalzim cururile si gherutzele la resouri.

Asadar…modificari in bai implica muncitori. Multi! Zidari, zugravi, oameni-care-pun-faianta-dar-carora-nu-stiu-cum-le-zice, instalatori si asa mai departe. Si ce fac oamenii in salopete? Vin cu scule! Si ce fel de scule? Bormasini! Rotopercutoare sau cum dracului se numesc, ca mi-au vibrat toti creierii de vreo doua saptamani incoace! MI-am permis ca azi sa chiulesc de la cursuri, dar nici macar la Prison Break nu pot sa ma uit, ca sparg astia baia!

Evident, rezultatul va fi unul imaculat de alb, precum faianta cea noua, dar acum sufar si plang, alaturi de un camin intreg, pentru ca se lucreaza in mai multe apartamente odata, cate 2 saptamani pe baie! Si noi avem doua bai, iar programul incepe la 7 punct, de dimineatza. HATE!

Dau o imbratisare, un pup, o statuie, o felatie, la dracu’!, aluia care inventeaza masinarii de lucru silentioase, eventual ciment care sa amortizeze sunetele astea odioase!

Toata toamna asta, tot inceputul asta de ani universitar sau ce vrea sa fie. Bucurestiul n-a fost maretz, cum mi-l aminteam, iar scoala a inceput haotic, oricat de multe planuri de ordonare a timpului imi facusem.

Nici macar aceasta revenire a mea in lumea virtuala nu este exploziva si stiu ca nu ma veti fi intampinat cu multe si calde imbratisari, spunand “vai, allicel, ce dor ne-a fost sa mai scrii”. Cata grandomanie si pe mine, ce sa-i faci. Inspiratia mea iar lasa de dorit, iar toate frazele si cuvintele pe care le insiram in cap prin tramvai s-au pierdut, lasand insemnarile exceptionale undeva in aer, in niciun caz aici, pe blog.

Ciocolata nu mai vine in frenezii, poate am nevoie de un alt sortiment. La propriu, m-am saturat de Milka si ma dau pe Raffaello…dar nu e ciocolata. So, help! Si nu ma luati cu Heidi si Kandia, ca-s nimicuri. Prefer cvasi-orgasmul rar dat de o tableta de ciocolata atat de scumpa, ca mi-as putea-o permite doar saptamanal, decat lejeritatea si indiferenta unor mediocritati de ciocolata zilnice….Cred ca trebuie sa mai dau o tura la Capsa, pentru trufele alea…

Imi doream cu ardoare ca o poveste cu si despre mafioti sa aiba un final conturat, nu o coada de peste mort. Imi doream prea mult ca milioane de caractere uitate pe un server sa aiba o forma concreta si carnala, de ce nu?, la inceputul asta de toamna. Imi doream un “click” vibrant, dar s-a facut un “bum”, care s-a transformat, insa, intr-un mare fas. Si ramai ca dementul cu ochii in telefon, ca nu primesti nimic, nici “salut”, nici “stf”, ci vezi doar ecranul mort, cu ceas. Arunci cuvinte calde, reci, apoi rogi pentru orice semn si degeaba, ca tot in nestire stai. Si nu stii ce sa faci, sa urli, sa plangi, sa uiti sau sa renunti…Asa ca…astepti in liniste…poate-poate. Abia atunci te poti deplasa sa-ti iei lucrurile, ca de altceva nu mai e loc.

Mi-ar fi placut sa fiu vesela si joyful, cu mult chef de viata si alte bla bla-uri. Tough luck, am avut zile proaste, o saptamana obositoare si plina de amaraciune usoara, dar destula cat sa-mi futa dispozitia. Dar…mai vorbim, nu-i dracu’ asa de negru, nu?