Allicia

Nu de putine ori mi s-a intamplat sa raman blocata in fata raftului cu vinuri de la supermarket, nestiind ce sa aleg dintre atatea nume si soiuri, dintre atatea sticle si etichete finute. Ce-i drept, n-am avut niciodata un interes deosebit pentru vinuri, insa descopar ca aceasta usoara “limitare” nu-mi aduce nimic in minus, dar nici in plus.

Iata deci cum am pornit intr-o cautare de informatii de baza legate de vinuri, acele lucruri pe care trebuie sa le stii neaparat, daca esti interesat de ceea ce consumi; un fel de “tabla adunarii” a oenologiei. Voi incepe cu o definitie, apoi am sa povestesc, pe scurt, despre tipuri si soiuri de vinuri si, mai ales, cu ce mancaruri se potrivesc si la ce ocazii.

» Read the rest of this entry …

Uneori am un simt al responsabilitatii egal cu -2. Ciudat este ca acest -2 trece intr-un -200 cand e vorba de plante de apartament, de florile maica-mii, mai ales. Mama are o mica obsesie pentru flori (muscate, trandafiri japonezi, violete, trifoi, lamaite, mandarin si alte minuni colorate) si are grija de ele mai bine decat ar avea de un papagal. Totusi, cred ca n-ar iubi prea mult papagalu’ ala, daca ma gandesc bine…

Are mare grija de ele, sa spunem. Se intampla uneori ca ea sa plece din oras si sa-mi spuna “Uda si tu florile alea diseara”. “Da, mama”. Numai ca “diseara” devine un “la noapte”, cand e prea intuneric in balcon (adica lenea prea mare) ca sa ma mai ocup de plantutze. Daca e iarna (deci frig), adio apa pentru flori. Dupa ore de orice-altceva-mai-putin-udat-florile ma izbeste somnul si-mi spun “Le ud maine dimineatza”.

Numai ca…”maine dimineatza” devine “pranz-amiaza”, pentru ca am nevoie de somn suficient, nu? Daca e vara, nu pot sa le ud, ca mai rau fac. Daca e iarna, poate-poate reusesc sa indeplinesc si sarcina asta…Dar daca uit, al doilea “diseara” devine iar “noapte tarzie”, iar povestea se repeta. Iar la intoarcere, ma pupa mama, nu alta!

Daaaaar…exista doua situatii exceptionale, cand am grija de flori exceptionale, anume acelea de se pun in vaza, nu in ghiveci! a) Sunt narcise si, narcisista cum sunt, am grija de ele ca mirosul lor sa ma intoxice noapti la rand…Si fata de crinii albi am aceleasi sentimente. b) Sunt proaspat primite si mi-e drag rau sa le aranjez in vaze si sa le vad cum infloresc si-mi coloreaza camera…Cum s-a intamplat azi, cand mama a venit cu bratul plin de buchete parfumate…A inceput scoala!
Si ce-i cu titlul? Mare soferitza suparata pe gashte cum este momo, a trecut cu masina peste una care n-a vrut nici de nebuna, nici de claxonata, nici de foarte-foarte-aproape-de-masina sa se miste din drum. Si iaca, mashina a facut odata “hop”, apoi inca odata “hop”, iar gasca “ham”.

Nu mi-am dat seama pana azi, dar peste o saptamana si o zi plec spre Capitala. De tot. Cu Computress, cu pinguinul, cu veioza, combina, halatul si cu mult, mult, dar foarte mult chef!
Papuceii olandezi raman acasa…la fel si masca venetiana. Mai am trei ani la dispozitie sa tot adun chestii. Abia astept!

- am imbatranit. nu mai stiu sa dansez, cel putin nu cum se poarta acuma dansul;
- am imbatranit in continuare. nu prea mai am chef de cluburi. prefer party-uri “speciale”, terase/baruri cu o gramada de oameni in jurul meu, fum destul si ceva de baut in fatza;
- am imbatranit, stiu. joc rummy toata ziua si incep sa ma si pricep la asta. joc cu niste oameni care joaca de dragul jocului (se repeta “joc”, stiu, tine de melodia frazei), nu de dragul inchisului;
- am imbatranit. iar! incep sa ma gandesc serios la chestii serioase si de oameni mari si seriosi (si aici e o chestie cu melodia frazei, nu?). vreau sa scap de anu’ asta cu bine, sa ne dam si noi cu placa in lumea oamenilor cu job de 8 ore, draci si griji multe…in lumea voastra, adica. sa nu imi mai spuna mafiotii ca sunt vai de capu’ meu, la 21 de ani depind in halu’ asta de ai mei si nu-s deloc independenta si smf in ea de treaba, ca-s prea multe. ne calmam, da? crestem noi mari.
- am imbatranit rau…melodiile cu care am crescut sunt vechi…vechi de vreo 5-10 ani…nu vedeti cum trec cantecele prin noi si le lasam in urma?

Ma simt ca un copacel pe timp de furtuna. N-am radacini cat sa tin piept vantului naprasnic si nu mai am nici stinghia legata cu sfoara alba de trunchi. Vine si toamna, or sa-mi cada toate frunzulitele verzulii, care m-au infrumusetat toata vara asta.

Si de frig cine ma mai apara?

Acusica s-a gatat concursul la feminin si Steliana Nistor a luat argintul. Shawn Johnson e campioana si e pe tot meritul, ca e chiar buna copila. Pe trei, Vanessa Ferarri (campioana de anu’ trecut, italianca) si Jade Barbosa (Brazilia).

Sunt happy, asa ca mergem sa bem!

Campionatele Mondiale de Gimnastica imi dau mari batai de cap. Sunt palpitante, really, ca se intampla chestii pe ultima suta de metri (ultimele aparate, daca ar fi sa ramanem in context). Ieri, echipa baietilor a luat un “rusinos” loc 8 din 8, dar un minunat loc 8 in lume. Asa ca sa ne bucucram cu ei, ca au muncit mult.

Astazi a fost finala la individual, baieti. Un chinez (campionu’ de anu’ trecut) a luat aurul si anul acesta, chiar daca a dat cu nasucul de pamant, la bara (ultimul aparat, ca sa vezi). Dar sincer i-as fi dat lui medalia, ca a avut un concurs excelent si constant, decat sa i-o dau neamtului (campionatele au loc in Germania, duh) care a fost clar favorizat. Nu e niciun strugure acru, pentru ca valoarea celorlalti concurenti a fost mai mare decat a romanilor, insa unele chestii prea au fost cusute cu ata alba.

Flavius Koczi a luat un loc 7 (din 24 in concurs; din multe mii in lume), iar Razvan Selariu a iesit al zecelea. S-au descurcat bine.

Ce sa zic…finalul a fost cu batai puternice de inima. Un rus care era pe locu’ doi s-a accidentat la paralele si n-a mai putut concura. Un fost campion mondial a cazut de pe 3 aparate din 6, altu’ a dat cu nasu’ de pamant, celalalt a ratat nu stiu ce elemente…In fine, pentru cunoscatori a fost un concurs antrenant.

Si azi shed in casa, pentru a-mi vedea fetili: Steliana Nistor si Sandra Izbasa, la individual. Le tin pumnii si ma lipesc de barna aia odata cu ele.

Rock on!

Nu am reusit sa vad evolutia de ieri a baietilor, dar mi s-a spus ca s-au calificat bine si ca s-au descurcat rezonabil. Ieri eram prea ocupata alergand prin Capitala dupa niste trenuri de la metrou sau cateva bucati de 311.

Astazi, insa, am asteptat cu sufletul la gura si la degete transmisiunea in direct a CM, finala pe echipe. TVR2 a fost singurul post care s-a deranjat sa difuzeze imagini, pentru ca celalalte erau ocupate, unele cu volei, altele cu reclame.

Nu stiu cine a filmat in sala de la Stuttgart sau care a fost neinspiratul “regizor”, stiu doar ca a fost cea mai proasta filmare pe care am vazut-o vreodata la vreo competittie de gimnastica. Multe puncte moarte in timp ce o sportiva isi facea exercitiul, multe unghiuri proaste de filmare si prim-planuri pe gimnaste, la sol. Sa ma explic? O chinezoaica astepta verdele la barna, iar noi asteptam cu ea, in timp ce o rusoaica dansa la sol. La unele sarituri, le-au filmat din spate, vedeam doar masa aia pe care sar ele, nu si aterizarea sau pozitia gimnastei. La sol nu trebuie prim-planuri, ffs! Nu ma intereseaza sa-i vad doar picioarele sau cum da ea din maini, nu ma intereseaza sa o vad pe ea pe tot ecranul, eu vreau sa vad sportiva aia cum da pe sol, nu pe o bucata! Privire de ansamblu, chestii din-astea, ma! Oragnizatorii lasasera timp intre starturi, astfel incat fiecare sportiva sa fie filmata, dar televiziunea nu s-a descurcat deloc.

Campionatul in sine a fost unul cu un final surpinzator. De departe, cele mai bune evolutii au fost ale americancelor ( au luat si aurul - pe merit, de altfel), apoi chinezoaicele. Acestea din urma n-au avut note exceptional de mari, dar si-au mentinut o medie buna si o constanta in efectuarea exercitiilor. S-au stapanit bine si au muncit mult, ca d-aia au luat argintul.

Romancele au fost timorate si nesigure. Pana si Ponor a facut mici greseli la barna si in loc sa fie aparatul nostru norocos, barna parca ne-a ingropat si mai tare, odata cu caderea Stelianei Nistor, daca nu ma insel. La paralele au fost bune, note prea mici insa. La sol au avut exercitii usurele, comparativ cu alte echipe, dar as zice ca “s-a jucat” strategic. Surprizele au fost, insa, la sarituri…

Rusia avea medalia in mana, oricare dintre argint si bronz. Rusia a avut exercitii bune, gimnastele au evoluat foarte bine si siguranta echipei se vedea clar. Totul mergea bine, pana cand una dintre gimnaste (Yekaterina Kramarenko) a alergat spre masa si nu i-au iesit pasii, oprindu-se cu mainile pe masa de sarituri, lucru ce a dus la nota 0.000 (zero!) pentru echipa Rusiei. Au iesit ultimele. Prima data in istoria gimnasticii cand se intampla asa ceva.

Sa ma bucur sau nu, nu stiu. Fara ratarea asta monumentala, Romania ar fi iesit pe locul patru. Nici asa nu era rau, tinand cont ca este echipa noua si trecuta prin prea multe scandaluri si schimbari. Am sa va tin la curent cu ce se intampla pe parcurs, pentru ca mai sunt baietii in care ne punem sperante mari, dar si concursurile de individual-compus.

Rock on!

Nu stiu de unde mi-a venit asta, poate din nemaipomenitul “Finding Nemo” (vazut de 12 ori!), cand Darla incearca sa muste degetul unchiului-dentist si spune “I’m a piranha!”.

Suntem amazoane, ca nu semanam niciuna cu alta in viata vreunui ideot pe care-l iubim pana in panzele albe si peste. Amazoane, ca il suportam pe ideot, chiar daca ne confunda cu vreo fosta sau, mai rau, ne striga “Georgiana”, cand numele ne e clar scris pe frunte si nu e “Georgiana” de nicio culoare. N-am nimic cu amazoanele georgiene, e pus la intamplare, dupa o intamplare.
Luptatoare suntem, cica pentru ca luptam impotriva conditiei date de societate si asa mai departe. Dar eu nu sunt asa de convinsa de aspectu’ asta. In final, si barbatii se lupta cu diversi monstrii, printre care si femeile; deci sa nu ne mai dam rotunde, ca tot avem avantaje si scutiri, numai pentru ca suntem purtatoare de sani preaminunati. Luptam pentru supravietuire ca orice alta vietuitoare de pe planeta, numai ca noi facem ca lucrurile sa para mai senzuale si misterioase, ca sa ma leg de niste clisee “cosmopolitane”.

Suntem niste piranha furiosi, pentru ca ne batem unele cu altele pe niste “prazi” care merita mai mult sau mai putin o asemenea incaierare. E loc pentru toata lumea, haine si bijuterii pentru toate, barbati la fel. Ca nu toate primim cea mai buna marfa, e altceva. In fond, nu toate avem cea mai buna oferta, nu?

Asa ca, daca ne mai trezim cu ochii umflati, cearcane sau un chef de munca frate cu moartea, sa ne repetam in gand titlul preaminunatei insemnari si sa purcedem spre o noua zi cu multe zambete de impartit si multe riduri de expresie de facut, ca doar odata avem varsta pe care o avem si doar odata suntem amazoane, nu?

Niciodata nu mi s-a intamplat sa am probleme pe strada, in cluburi sau mai stiu eu unde. Bineinteles, fara sa pun la socoteala cazurile de acum 6 ani (aoleu, cat a trecut!!!), cand la circoteca de la tzara se mai trezea cate un idiot sa-i sara tandara pentru ca nu vroiam sa fac cunostinta cu el.

Cand m-am studentit in Bucuresti, mi s-a spus mereu sa am grija pe strada, ca sunt tot soiul de oameni; sa am grija in cluburi, baruri si asa mai departe. Si n-am avut niciodata probleme. Obisnuita fiind cu unii oameni beti si limitati de la tzara, pot comunica decent si politicos cu oricine, fiind capabila sa expediez elegant, fara probleme.

Numai ca…exceptii exista…Sa fie niste indivizi alterati la minte care, vazand cateva funduri in blugi mulati, se simt “aprinsi” si comenteaza pe strada, in miez de noapte. Multa lume iese de la ultimul metrou, insa m-am speriat ca dracu’ auzind pe unul “tu o iei p’aia si eu p’ailalta”. Si nu, nu m-am linistit cand celalalt a incercat sa-l potoleasca, ci doar cand m-am vazut intrata in casa, nici macar in scara. Paranoia traieste in mine, probabil, dar uneori nu e de glumit cu faze din-astea. Sa fie trei indivizi care urmaresc sa vada la ce etaj urci si se holbeaza si se uita si nu pleaca din fatza scarii. Am urcat in viteza 7 etaje, pentru ca liftul nu mai venea si ei tot jos erau, cu ochii beliti inspre scara. Sa fie ca de un Liberty Parade, o tipa tzipa din rasputeri si altii, auzind-o, strigau si ei “pune-i ceva in gura, frate, sa nu mai urle”.

Stiu ca trebuie sa ma linistesc si chestii de genu’ asta sau sa nu ma mai gandesc atat de departe, dar nu stiu cati au habar ce inseamna anumite comentarii venite din partea unor necunoscuti. Ce-nseamna pentru o fata, vreau sa spun. Nu stiu cum e sa te simti urmarita si sa iti fie frica, pentru ca nu stii cu cine ai de-a face. Probabil ne uitam la prea multe stiri, dar cazurile sunt reale, asta e sigur. Numai niste priviri dubioase si insistente pot speria o tipa, mai ales daca nu e intr-un grup mare, fie el format numai din fete. Si aici nu e vorba de siguranta de sine a ei, ci de o usoara precautie. Cum spuneam, nu stii niciodata cu cine stai de vorba.

Cred ca asta e una din temerile cele mai mari ale unor parinti…si nu numai. In momente din-astea, ii inteleg si insist sa fiu dusa pana in fatza scarii, daca tot sunt adusa acasa. Mai urat este faptul ca politie noaptea…nu exista (in Valcea n-am sanse sa gasesc, iar in Bucuresti, parca dispar cand e nevoie de ei) si, mai mult, nu sare nimeni sa te ajute, daca e cazul. Poti sa tipi, sa plangi, sa urli, ca nimeni nu apare.

later edit: “Dubiosi pentru tine, necunoscuti, astea. Erau doar niste oameni care se uitau dupa fete. Take a compliment, woman!” (by Santa)