Allicia

E ca un facut sa se intoarca…Aproape ca revine periodic, doar ca sangerarile sunt invizibile pentru ochiul liber sau ochiul orb de esenta. Un gol, ca tot ne dam mari in clisee…despre asta vorbesc, despre un gol.

Iluzia aceea de implinire si zambetul ce vine la pachet…sunt atat de efemere si fragile. Temporare, as putea spune. Inevitabil, golul se intoarce. Am noroc sau n-am, dar pe mine ma iubeste. Ma plang sau nu, golul asta ma iubeste cu adevarat, pentru ca, face ce face, si la mine se intoarce. Patetic sau nu, e cu mine. Invat sa cresc…

Si vorbeste atat de tare cand sunt obosita…Nu mai pot sa dorm bine, nu ma mai pot odihni si-l aud din ce in ce mai des, strigandu-si prezenta din miez…Iar vocea femeii din fundal imi ridica pielea in bobite, iar spatele mi-l umple de picaturi reci. De ochi nu mai spun nimic, albastrul nu se mai vede de sare…

E ca un facut sa se intoarca…si sa plece. Numai ca asteptarea palida a disparitiei te innebuneste si-ti consuma rezervele de zambet si straluciri pentru ochi. Farmecul, surprinzator, abunda, iar magnetii pielii sunt mai incinsi ca niciodata…Dar pielea nu simte golul, mai. Asa ca…tot degeaba. Pana sa plece ne amagim si-l mascam…

bai, n-am chef sa povestesc nimic. la tara e ca la tara, adicatalea cu muste multe, rahatei de gaste si mirosuri greu de definit. ma simt ca venita de pe campul de lupta, cu pielea lipicioasa si par jegos, desi apa si sapun avem si acolo. amazing, huh?

ce sa zic? am mancat prune de mi s-a acrit de ele si mi s-a facut gura punga, iar dintii s-au sterpezit. perele erau zemoase tare, iar merele dulci-acrisoare. porumbul de lapte furat de cine-stie-unde s-a copt bine pe jarul lasat de lemne uscate de prin padure, adunate in miez de noapte si arse cu bricheta. serile au fost racoroase, iar zilele mi-au bronzat spatele mai frumos ca soarele de mare.

diseara e ultima zi din cele trei ale orasului/berii/imnului. stiati ca la mine in oras s-a cantat imnul tarii pentru prima data? nu? acum stiti. pe 28 iulie si in preajma zilei asteia e tot orasul in sarbatoare, concerte, spectacole, bere si artificii. si diseara ma duc sa fac prezenta, ca anu’ trecut eram ingropata in bucuresti.

iar maine mai pune taica-meu un an la socoteala…nici nu stiu ce sa-i cumpar.

ah…si am o idee de proiect. chestii legate de mediu si ecologie. need smart people to talk to.

Si sa scriu despre toropeala de afara, toropeala din casa si toropeala de oriunde. M-am copt si la mare, dar macar aveam niste apa la doi pasi in care ma balaceam cateva minute bune. Dar aici n-am in ce dracu’ sa ma racoresc…nici macar nisip.

Apa trebuie tinuta la frigider, dar drumu’ pana acolo ma termina (presupune sa ridic fundu’ de pe scaun), asa ca tin sticla langa mine si ma mir de ce e bolcita dupa doar o ora. Ferestrele sunt larg deschise, ca la etaju’ meu mai sufla un zefir, ceva! Insa fata mea se simte ca-n sauna, iar pielea devine lipicioasa si sarata cat ai zice “piele lipicioasa si sarata”. Nu stiu cum sa-mi mai prind parul, pentru ca-l simt ca pe un cojoc…iar eu n-am par mult!

Cald…mult prea cald. Aseara transpiram in timp ce puneam rufele la uscat sau udam florile, acum transpir in timp ce tastez, in timp ce stau pe scaun, in timp ce respir, for that matter. Hainele sunt date jos demult, insa pielea nu conteneste in a suferi de cald…

Nici nu-mi imaginez cum e in Bucuresti. Daca aici ma sufoc, unde mai e un copac sau un deal, eventual o adiere, apoi acolo ma bagam in canale sa caut racoarea. Dammit, abia astept sa merg la tara, unde e racoare si placut noaptea, ca sa nu mai spun ca vad si stele pe cer si nu miroase a masini si asfalt. Abia astept sa ma duc la munte, sa-mi inghete curu’ de frig noaptea, iar ziua sa ma bronzez de vant. Sa ma invidiati, ca maine plec iar!

Mare Neagra verde-albastruie, umbrele colorate, multi copii mici si multe suflete incinse. Spre seara, in jur de 8, mare turcoaz, apoi albastru sticlos, ca in final sa fie neagra si intunecoasa. Costinestiul intinereste, adica sunt multi copii. Tineretului e gol, pentru ca au pret de intrare absurd (iau 4-5 doze de Tuborg pe o terasa de banii aia), iar in Ring m-am simtit ca la un bal de boboci de liceu! O gramada de pustani, m-am vazut batrana.

Nimic agatat, niciun strain de sarutat, m-am dus numai pentru mare. Dansat cha-cha si bachata (sau cum ii spune) pe terasa cu podea de lemn si facut pe interesanta si expeditiva in fata catorva specimene de sex opus. Inainte de rasarit, epava blurata de aparat prost. Rasaritul soarelui-minge-de-foc. Dansat cha-cha si bachata (bis) in marea sarata si cu multe alge si curenti, inotat mai mult de doi metri, fund tot prea greu pentru ridicat la suprafata, temeri inca neinfruntate.

Uite epava! Nu e epava! Ceatza a oprit ideotii cu ski-jeturile si bananele si cocostarcii lumii sa se mai dea mari asa aproape de plaja. Uite bronz geografic pe piept de prietena.

Saptamana scurta, dar linistitoare. Iar aici imi luam “tai tai” pentru un an…sau cine stie? M-am intors la calduri infernale, dar neinsotite de valuri sarate. Doua concluzii trag in seara asta: ca vreau sa ma mut la mare, sa ma uit pe geam si sa o vad zambind albastra…si ca orice barbat, oricat de insurat ar fi, calca stramb.

Hooverphonic - Eden

It’s your song. I really love it.

Blogger’s break. Goin’ to the seaside for a week, have to clear my mind. I’m thinking of quitting…

Vineri dimineatza, foarte de dimineatza (5, mai exact), ceasul suna disperat intru trezirea mea. Cu ochii carpiti de somn, m-am imbracat si am pornit-o cu taxiul la gara. Am plecat s-o vad pe bunica-mea, femeia care ma iubeste mai mult decat orice pe lumea asta si care mi-a pus bujorii in obraji, in toate iernile petrecute acolo. Singura bunica, cea care locuieste intr-un loc despre care am mai povestit, unde femeile se imbraca la fel si cara cosuri grele pe cap.

Am ajuns acolo in speranta unei surprize, insa partea urata a fost ca nu era decat vara-mea acasa. Vara-mea care dormea. Intr-un final, au venit si fetele: bunica-mea si matusa-mea. S-a lasat cu luat in brate, pupaturi si alte nebuneli. Insa din acel moment mi-am exprimat doleantele: “Maica, vreau pui din-ala tanar, cracanat si cu sos de rosii, cu usturoi!”.
In prima zi, ciorba de rosii cu paine nedospita. Oameni buni, bunatate mai mare nu exista! Sa ma contrazica cine o vrea, dar discutam dupa ce a gustat minunatia asta. A doua zi, fasole noua. A treia zi, puiul. Adicatalea, puiul! Azi, la pranz, un delicios sos de rosii (nu stiu de ce ii iese asa de bun matusa-mii!) cu…ceva…dar nu mai stiu ce. Toate astea, plus intotdeauna proaspata “gustare” cu rosii, branza, ceapa si paine facuta in tzest (nici nu stiu daca asa se scrie corect). Sa te tot ingrasi acolo, nu alta.
Si cam asta am facut. M-am ingrasat, ca bunica-mea ma tot lua la zor ca de ce nu mananc. Femeie, e bun, dar la un moment dat te mai si umfli. Si pe langa ingurgitat bunatati, am avut grija sa nu ma tocesc pe-o parte prea mult si sa ma intorc pe alta, in timp ce imi beleam ochii in HBO. Caci, da, au HBO. Si calculatoare. In curand si net. Mai lipseste canalizarea. Si-am zacuuuuut, si-am vegetaaaaaat si asa de bine a fost sa ma joc de-a leguma…Si-am si dormit mult.

Ei, acum sa nu credeti ca n-am facut nimic util. Am avut grija sa mi se faca trei rochii (una din ele e gogosar rau de tot, dar imi place) si un soi de maieu…care mai mult ma descopera, decat sa acopere. M-am mai jucat cu doua copile de 4 si 6 ani care se uitau la mine ca la o zeitate si le-am botezat “Majoretele”.

In linii mari, dragii mei, m-am odihnit si am fost rasfatata. Am vazut-o pe bunica-mea si seara am furat cele mai frumoase apusuri de soare de pe anu’ asta. Mi-am odihnit trupul si mintea, sunt fresh pentru noi provocari…Cum ar fi o cearta cu taica-meu (inevitabil, nu? ), trezirea la 7, plecat la mare and looking gorgeous.

Si favorita mea e ciobita. Nu stiu cand s-a intamplat dezastrul sau cum de s-a putut petrece, dar sufar! E cea mai frumoasa cana de cafea everrrrrr!!!! Si nu doar de cafea, intrucat si-a onorat obligatiile de a ma servi cu ceai, ness, cola si lapte de nenumarate ori in ultimul an si ceva, fara ca celalalte cani sa fie geloase. Si pentru un om singur, am multe cani!

E de-a dreptu’ si de-a stangu’ si de-a-mprejurul superba! Pe un fond verde-marin (sau aqua-marin, cum ne spunea profa de desen) sunt pictati cu migala doi pesti cu inotatoare visinii si solzi de aur. Si-mi povesteste de mine cana aia : “sensibile, emotivo, curioso, vittimista, infantile, masochista”…Si nufarul si Neptun si opalul si luna si pestisorii de pe interior!!! Ah, dammit, ce rau imi pare! *sigh*

Probabil ca s-a spart cand o aduceam incoace…Desi am fost asa de atenta cu ghiozdanul… I have a thing for mugs, did I mention that? :-<

Senzatii misto de usurare:
- cand stii ca nu mai ai datorii;
- cand scapi de bac;
- cand scapi de orice examen, de altfel;
- cand scapi cu basmaua curata dintr-o incurcatura;
- cand scapi de chestii, in general, se pare;
- cand rezolvi ceva sau se rezolva ceva delicat, fara tam tam, toata lumea ramanand multumita;
- cand te dezvalui cuiva si, culmea!, primesti inapoi o stare de bine si calda;
- cand reusesti sa accepti o situatie pe care nu o poti schimba sub nicio forma;
- cand realizezi, atunci, pe moment, ca ai sufletul linistit…sau ca ai o familie misto, prieteni faini si o stare generala de bine (ma-ntreb cati stam sa ne gandim la asta);
- cand ti-o tragi si ti-o tragi bine;
- cand etc

Dar cum imi sta in fire sa fiu si “din popor”, recunosc ca nu e senzatie mai misto de usurare decat aceea dupa usurarea efectiva a corpului! Usurare de orice fel! Cand te simti mai usor, adica… mai suplu si mai light…si mai are loc o bere.

Si citim arhive. Sa vezi atunci bocit!

Am parasit Bucurestiul cu impresia ca-mi las in urma o viata intreaga. O idee continua de “nu te mai intorci niciodata aici” imi zumzaie in cap si imi freaca ochii pana la lacrimi. Oboseala de zilele astea si de facut bagaje, de strans pe Computress si de gandit la nimicuri, de carat, dammit, toate isi spun cuvantul si-mi lasa mintea sa se gandeasca aiurea.

Starea de urat creste exponential cu neputinta trupeasca. Lipsa de somn imi sadeste apa sarata in ochi si orice fermoar care nu se inchide ca lumea, orice cuvant spus la plesneala sau orice pinguin elibereaza pe obraji boabe albe si perfect sferice. Si totul dispare intr-o milisecunda, dupa ce ultima lacrima a fost stearsa sau intinsa pe fata. Agitatia din interior se transforma intr-o liniste ciudata, nefireasca, o asteptare a unui nou val de tristeturi si ganduri inutile, trecute sau care ar trebui ingropate.

Computress este instalat. Pinguinul este cu mine, la fel si masca venetiana, dar si papuceii olandezi. Fluturele galben e deja agatat de o veioza, cartile sunt insirate si asteapta sa fie citite, iar bijuteriile si lotiunile de piele perfecta stau drepti pe o comoda. M-am intors in camera mea, in “din nou camera mea”.

Nu plang ca as fi lasat in urma peretii scrisi stangaci cu creionul, tabelul periodic schitat in lateral, zeci de citate de prin carti adunate sau fata de masa visinie. Nu stiu daca plang ca as fi lasat in urma orasul acela aglomerat, dar al dracului de frumos in agitatia lui. Mi-as dori sa plang ca am lasat in urma pe cineva, dar nu e cazul. Si-mi pare rau, sa stii…dar nu d-asta sunt la pamant acum. Tot pinguinul am sa-l iau in brate la noapte…

Ajunge pentru azi. Ajunge si pentru maine sau poimaine, ajunge si pentru ieri sau alaltaieri. Vreau sa dorm si sa-mi strang puteri, ca ma asteapta o vara lunga, departe de multe…