Allicia

Ma miram cati masculi pot sa plece in cautare de martisoare, erau chiar amuzanti in graba lor de a lua cat mai multe, in curiozitatea cu care se uitau la toate tarabele, sa-i vezi cu pungutzele alea de plastic, pline cu pliculetze. Ui’ ce face Martie din barbati, ii inmoaie de tot, mai-mai ca 8 Marce, ca atunci parca e obligatia mai mare. Si sa nu-mi spuneti ca nu va face o oarecare placere sa luati si sa oferiti martisoare, ca altfel n-ati umbla ca bezmeticii prin imbulzeala de la Universitate sau de la Unirii, ca fomeile prin magazine, cand sunt reduceri.

Am cumparat 6 martisoare azi, pentru cele 6 femele din viata mea de camin: 3 colege de camera, alte trei de apartament. Fiecare primeste altceva, fiecare o sa ma ia in brate si or sa ma iubeasca si mai mult, pentru ca am luat chestii foarte frumoase, nu zapacenii. Mi-au mai marturisit ca le colorez serile, acum o sa le colorez si pieptii…Mai am vreo doua prin camin, inca 9587602498 la facultate pe care le-as rasfatza asa, insa sunt prea multe. Cumpar ceva dulce si dam pup la toate, ca martisor mai frumos ca un pup sincer nu-i! Important: Masculi, ce e scris cu bold nu e de retinut sau folosit vreodata, mai ales in fata unei femei, daca vreti sa traiti linistiti/cvasi-linistiti in continuare. Ce e scris cu italics se baga la cap, in schimb!

In zilele astea mi-e mai dor de mama…Asa de multe martisoare primea (mama e profa, tot de chimie, ca sa vezi). Cred ca si acum vine acasa cu punguta plina cu tot felul de chestii, care mai de care mai kietsch sau unele chiar simpatice. Si eu ma intorceam de 1 Marce acasa tot cu punguta de 50 de bani, plina cu plicuri, snururi si buchetele de ghiocei. Iar tata, saracul, intra intr-o criza ca trebuia sa duca zeci de martisoare la munca, la toate fomeile alea. L-am invatat o smecherie, intr-un final: “Tac-to, ia cateva cutii de bomboane, d’alea Heidi, impachetate individual, si imparte-le. Iesi mai eftin si cu batai mai putine de cap!”. Ov corz it worked, ca doar e vorba de ciocolata, o frenezie de ciocolata! :))

Cadoul meu de martisor, pentru mine, va fi o ciocolata, iar maine imi pun banutzul de argint primit de la nasul meu la botez, banutz pe care il port in fiecare an la mana, legat de/cu un snur. Si in a opta zi, un “el” trebuie sa-mi rupa snurul, *ca sa vad daca ma iubeste…
*ce tampenie si asta cu iubitu’

Sunt bolnava si o sa mor. O sa mor chiar daca nu sunt bolnava, asta e cert, dar azi am vazut atatea halate care nu erau pe colegii mei de facultate sau pe oameni de varsta mea, incat m-a apucat “ipohondria” si pot sa mor din cauza unui os de peste…Note to self: No fish these days.

Ma bantuie o raceala de prin octomvre-novembre, de cand un “el” a fost asa de adorabil si m-a lasat sa tremur, drept pedeapsa. Noah, si m-a luat cu stranutat, cu nas cu chestii mult prea lichide in el si alte socoteli. Facuram tratamente, raceala trecu. Trecura doua saptamani, raceala iar pe mine!

Saptamana trecuta mi-am facut curaj si m-am dus la medic…ca sa fac programare pentru azi, ca nu mai aveau cand in alta zi. Azi - medicina interna; eu si EVZ in brate; medicul si asistenta; stetoscopul si plamanii mei; trei trimiteri: orele, la alergii si radiografii…

“Medicina interna” nu-mi poate da tratament, pana nu trec pe la Radiologie si ORL. Astia din urma nu pot sa dea un diagnostic, pana nu fac teste de alergii, iar testele de alergii se fac cu programare, adicatalea vineri dimineatza, cu noaptea-n cap. Noroc ca radiologii sunt izolati, asa, n-au ei treaba.

Second note to self: Grija la virgule si exprimari, ca o iei razna!

Si cam atat a fost si cu ziua asta, maine e 28, poimaine 1. Marce. Mi-as dori un buchetzel de ghiocei, n-am primit pe anu’ asta si nici nu am vrut sa-mi cumpar singura…dar parca ma vad nevoita sa-mi fac cadou niste flori, de inceput de primavara…

…well, let me start by saying you got my heart by just being who you are

Din nou, te afli la o rascruce. Nu esti la imensa intersectie de la Victoriei sau tampitul giratoriu de la Razoare, ci intr-o simpla intersectie, cu patru sensuri de mers, insa nu chiar in cruce.
Poti sa stai pe loc si sa speri la un viitor; aici ti-ar fi cel mai bine daca ti-ar fi ascultate rugile; ar insemna, mai degraba, un “drept inainte”.
Poti sa te intorci inapoi, sa mai rupi din tine si sa nu mai speri la nimic altceva decat sa nu ti-o mai iei in barba, ca ai mai mers p’aici, eventual sa incerci sa depasesti ideea de “pas inapoi” facut.
Poti, iarasi, sa te intorci inapoi, doar ca spre alta directie, care pare prea superficiala si subreda, oricat de tare e campania de promovare a produsului.

Sau poti sa mergi drept inainte, ca asa merge si viata; asa trec 28 de zile si te miri ca s-a terminat folia; asa te trezesti la doua saptamani inainte de a-ti “sarbatori” in lacrimi un an in plus in CV, la coltul ochiului si pe fese.

Si-atunci ce ne facem? Incotro? Ca…orice am alege, tot nu e avantaj 100%.

Neinspirata a fost maica-mea sa-mi ceara sa-i trimit nu-stiu-ce pe autocar, tocmai azi, cand e un frig de si eschimosii s-ar simti provocati. Bate un vant in urbea asta, de n-am cuvinte. Nu tu dealuri, nu tu munte, sa mai apere de viscol, neah! E un curent imbecil care trece printre turnurile din Berceni, ajunge in strada si ia oamenii pe sus…

Therefore, nu iesiti afara! Daca aveti nevoie de hartie igienica sau apa plata, faceti lista cu un vecin de bloc, puneti bani si trageti la sorti care sa se duca dupa ele. Daca taman azi te-a lovit ghinionu’ si tre’ sa cobori, impacheteaza-te, pune caciula, ia izmene, renunta la tanga (ingheatza popou’) si treci pe boxeri, trei perechi de sosete, manusi si cojoc…Ce n-as fi dat p-o haina d’aia de cioban azi…

Si partea proasta, cel putin pentru iubitoarea de caldurica ce sunt, e ca tre’ sa ma duc cu vara in club. N-am de ales, nu pot sa ma fofilez, am promis, yuk! E foarte nashpa, dragii mei, sa mergi in circoteci iarna, ca nu stii in ce sa te imbraci. Afara-ti ingheatza mucii in nas, iar inauntru nu stii cate straturi de piele sa mai dai jos, atat e de cald. Now what?!

“Mai, nene, mare suparare are…
Mai, nene, se cazneste pan-o creste, draga nenii
Si-o ia cin’ se nimereste”

Un timbru vocal care mie-mi da fiori de fiecare data cand ascult, mai ales melodia asta. E pentru tati de fete, in general. Genul de cantec jelit, de ascultat la nunta lu’ fiica-ta, la 4 dimineata, cand toti sunt beti de fericire, bere, vin si tuici.

Te mai trezesti cateodata, copila la 21 de ani aproape (ffs, a mai trecut un an!), ca te vrei maritata sau pe undeva pe-acolo. Ori ti-e un vis indus, ori ti-a picat asa de tare cu tronc un gagiu, incat chiar te bate gandu’ sa-l iei de bun si de “mereu acolo”. Numa’ ca nu e, ma. Degeaba ne pacalim noi, copilele astea, ca mai avem de iubit aer si imbratisat plushuri.

Nu stiu daca o sa ma marit, ever. Nu ma vad mireasa, nu ma vad nevasta, nu ma vad mama. Stiu ca as fi frumoasa rau in rochie, de sotie iar is misto (cu marjele de erori incluse), dar de copii…pfiu…Nu stiu daca-s prea tanara sa ma gandesc la treburi d-astea, ca doar am “cariera” de care trebuie sa ma ocup, nu?, dar sunt deja 21 de ani. Alte femei au copii la 21 de ani, eu abia imi depasesc puppy-loves.

21 de ani…si ieri m-am dus prima data la scoala, cu o geaca roz, in spate caram un ghiozdan cat mine de mare, pe care era desenat un taur galben, cu pantaloni roz si cu caciulitza roz, facuta de mama. Ieri purtam un sarafan de blug, cu ciorapii albi si cu bretonul prins cu doua agrafe galbene. Ieri imi pica cu tronc primul “el”, la mare, unde ce poti face, daca nu sa te indragostesti? Ieri mergeam la liceu, aseara dadeam bacul, azi-noapte am fost anu’ I de facultate…Si azi ma apropii cu inca o zi de 21…

Ieri nici tata nu avea fire de par alb, nici mami nu spunea prea des ca a imbatranit…Si-asa de tineri imi par amandoi, ca mi-e bine tare cu ei. Asa mica imi pare mama, cand ma ia in brate si-mi spune ca i-a fost dor de mine si “Fata, nu mai veneai si tu odata acasa?!”…Si-i vad ca imbatranesc, ca ma vad pe mine cum cresc…

21 de ani…Inspaimantatoare viata asta, zau asa.

Darius, creatorul de Jeg mi-a facut un fel de tagging in insemnarea asta, in care ma punea sa-mi arat buricul (cu scame cu tot), un cos (si locatia exacta) si masa de lucru, de creatie, de whatever vreti voi.

Acasa fiind saptamana trecuta, n-am putut face pozele cu pricina, intrucat nu-mi pot poza singura buricul, iar masa “creativa/creatoare” este la Bucuresti, ca acolo imi petrec 80% din timp. Insa am promis solemn ca saptamana aceasta am sa pun pozele respective, pentru ca mandrul Darius a amenintat cu nu mai stiu ce, daca nu ma tin de cuvant.

So…iaca! Incep cu buricul. Continuu cu biroul/masa/masa-de-zici-ca-e-de-cantina- si-care-e-teribil-de-incomoda pe care sade Computress, o sticla de oja si alte chestii complet nefolositoare, care doar aduna prafu’ (a se citi “scanner” si “web-cam”). In orice caz, ati prins ordine azi. Daca cineva citeste ce e scris pe desktop, anunt ca fraza este preluata dintr-un text al Curtezanei, anume acesta; la momentul citirii, ce a spus ea s-a potrivit de minune starii mele de spirit. Cat despre cos…ma tem ca nu am putut rezolva mare lucru. Nu ca n-as avea, dar vara-mea (fotograf pentru o zi) nu a putut capta minunatia de corn iesit in fruncea-mi (noroc cu bretonu’, il hraneste si-l si acopera), asa ca i-am zis sa-mi pozeze spatele, ca parca e o tentativa de “pimple” p’acolo…

Si pentru ca ati fost cuminti si ati mers la toate linkurile puse cu sudoarea degetelor mele, va arat o chestie facuta semestrul trecut in laborator. Oglinda de argint, peste halatul meu, pe care e desenata cu creionul o floare…De plictis, biensur.

Later edit: Darius m-o facut “ideoata” ca_chipurile nu trebuia sa pun masa, ci chiuveta. Poftim, chiuveta din baia noastra de camin, fiecare cu sapunu’ ei, periutze de dinti si tot ce tine de partea unei bai.

:)) stiti ca mai sunt zile d-alea in care rasul e asa de leshinat, in care corpu’ e obosit, therefore capul merge mai “in reluare” ca niciodata…

mare oras si Bucurestiu’ asta, domn’e, mare tam-tam si cu “carfur-cu-accent-pe-a”, in care babalacii stau 5 ani sa vada pretul unui borcan de castraveti sau carucioare imense blogheaza un culoar intreg, ca nu stie daca sa-si ia sampon si balsam separat sau 2-in-1. separate, draga mea, ca isi fac efectul mai bine, trust me.

semestru’ asta am un program lejerutz, nu mai incep de la o.p.t. dimineatza, vinerea mi-o fac libera, iar lunea…din doua-n doua poa’ sa nu existe. o sa invat sa ii invat chimie pe altii, iar in semestrul viitor am sa predau chimie unor copchii de liceu. uh, feel the excitement…

iar britney/shitney/bitchney e cheala…a innebunit?

Prea mult plans urateste orice femeie, orice obraz fin, inroseste orice ochi, n-are importanta cat de albastri si stralucitori sunt…La un moment dat, paleste toata culoarea si ramane o ceatza umeda.

Nu uitati ca plansul uratzeste…

Nu stiu ce se intampla cu conexiunea mea de net, dar este execrabila. Ori netu’, ori Computress, nu stiu exact, ca si individu’ asta se impiedica de-o pietricica. Chiar povesteam cuiva ca ma simt ca acum 5-6 ani, cand mIRC-u’ era la putere si downloadu’ cu 3-4kb/sec era de vis. Vorbesc despre dial-up, ma, nu alte nebuneli, ca nu eram asa de “in the zone”.

In alta ordine de idei, mi-am facut simtita prezenta azi, la metrou. De fept, nu eu, ci rotitzele gentii mele. Daca azi, pe la sapte seara, in pasajul de la Unirea auzeati un zgomot asurzitor de plastic frecat pe piatra aia dintr-un material necunoscut, inseamna ca am trecut pe langa voi. Cu un ou de dinozaur in spate (a.k.a. ghiozdanul in care mi-a indesat maica-mea proviziile), cu o traista si inca o geanta de umar  (aparatu’ de fotografiat) si, ov corz, imensa guguloaie pe rotzi, m-am deplasat azi prin oras, injurand si blestemand, incercand sa ma fac ca ploua si ca nu eu sunt de vina pentru sunetele infioratoare. Mai ciudat a fost cand am intrat pe strada, spre camin, unde era o liniste dubioasa, astfel ca auzeam un ecou al mirscarii rotzilor pe asfalt. Sau poate am probleme cu capul…

Maine vine vara-mea pe la mine si o sa cam stea toata saptamana. Deci prevad ca zilele urmatoare vor fi incarcate, obositoare, “mall-uite” sau “hai-prin-oras-uite” pana la extrem…Bine macar ca e rost de bere sau de ceva de baut.

Azi mor de urat. Sunt singura in tot apartamentu’ asta de trei camere, Blonda m-a parasit in favoarea prietenului ei (who wouldn’t), iar celalalte gagici sunt acasa. Nu stiu ce m-a apucat sa vin de azi in Bucuresti, sa fi fost ca nu mai suportam sa stau acasa?? Neah, no way!

Cat despre oamenii de la Facultatea de Chimie, sa spunem ca sunt deosebit de inteligenti. S-au facut repartizarile pe specializari (adicatalea Chimie, Biochimie, Radiochimie), iar ei mi-au afisat orarul pentru semestrul II pe net. Insa nu mi-au spus la ce specializare am intrat si in ce grupa, ca sa stiu unde ma duc maine, ca listele cu shtudentii nu le-au pus. Smart!

Imi faceam planuri sa merg cu Jnk la festu’ bloagherilor, numa’ ca mi le faceam doar. N-o sa se si intample.

So, cine vrea sa mearga cu mine, sa ridice o labutza!