Allicia

Gasiti aici.

Nu-mi place deloc flicar asta…Totul devine prea complicat.

De la 1 August Pizza Presto livreaza in alta parte. De la 1 August merg dincolo de Piata Sudului cu masina, parchez pe unde apuc, urc pana la etajul 1, deschid usa, incui dupa mine si am ajuns acasa. Macar de m-as simti asa…

Incerc sa ma obisnuiesc. Mi-e greu tare, pentru ca apartamentul care mi-a luat fatza imi sterge zambetul acum, pentru ca nu-mi mai place. Un lucru invat din experienta asta…doua, de fapt: sa fiu atenta la detalii si sa ma targuiesc pentru ele.

Am 62mp in care sa ma desfasor, sa umblu despuiata, sa fiu “eco” de la “economic”, doua balcoane in care sa-mi scot nasul si o bucatarie numai a mea. Meh…Balconul de la dormitor e la strada, stau cu fereastra in statia lu’ 34, balconul celalalt (balconul “lui”) e la nu stiu ce casa din-asta de pariuri, intr-o parcare unde se aduna dorei si rade unu’ din ei ca un cretin. Nu nebuneste, ci ca un nebun. Iar bucataria…e inabusita de aerul cald venit de la aparatul de aer conditionat al magazinului de sub noi.

Ca-mi place canapeaua conteaza? Sau TV-ul urias? Sau scaunul de balanganeala? Sau bucataria? Ca nu ma simt acasa conteaza?

Nu-mi gasesc locul…

Doua postari mai jos se gaseste o fotografie cu Ulcinj, statiunea in care mi-am gasit linistea pret de o saptamana. Nu sunt prea plimbata si umblata, asa ca pentru mine Muntenegru a fost un paradis. Probabil ca albastrul marii m-a linistit, sau poate maretia muntilor de langa ea, facand-o si mai frumoasa.

Probabil ca m-am imaginat locuind si murind intr-una din casele din golf, la nici 3 metri de apa, la nici 50 de metri de munte. Paduri de pini pe plaja, palmieri si kiwi in curte si o liniste ambigua pe plaja cu nisipul negru…ca muntele. Kiwi creste ca vita-de-vie. Portocalele sunt mai bune iarna pentru ca atunci se coc. Iar smochinii lor erau corcodusii nostri…peste tot.

Mi-as dori sa mor acolo pentru valurile spumoase doar pe alocuri si pentru mirosul de mare sarata, nu de alge. Imi iau un Fiat 500 vechi si ma plimb pe coasta, de la Ada, pana sus, la Budva, apoi plutesc pe ape, in Kotor. Si oamenii…nu stiu cum sunt toti, dar cei pe care i-am cunoscut au fost frumosi, calzi. Iar ospatarii, ospatari, nu deranjati de mine, necunoscatorul meniului lor.

Avem poze…Aproape 1000. Vreo 150 developate. Insa albastrul marii nu se uita, cum nici nisipul care-mi prajea talpile dupa 10 dimineata nu-l pot uita. N-am idee de altii cum s-au simtit acolo sau ce le-a placut si ce nu…eu stiu doar ca Muntenegru merita vazut, simtit si umblat.

Am facut gresala sa parcurgem drumul dintr-o bucata, cu un singur sofer incapatanat. Drumul este dificil, dar superb pentru un pasionat. Valea Oltului si Dealul Negru combinate, plus zeci de tuneluri si viaducte prin munti. 400km de drum de Top Gear. La dus am fost cu nervii intinsi la maximum. La intors plangea sufletul in mine. Apoi am plans de-a-adevaratelea.

El nu a mai putut sa se ridice din pat de oboseala, daramite sa mearga la concert. Atunci am plans. Ca-mi plac Faithless, ca or sa cante peste cateva ore, la cativa pasi si ca eu nu pot sa-i vad, ca n-am cu cine! Intr-un final (bine zis final), s-a facut ora 22:00, am ajuns cu o prietena la concert, dar casa de bilete era inchisa. Faithless au mai cantat o ora si s-a terminat tot. Alaturi de 50-100 de oameni cati ne-am pacalit, dansam si ne uitam de dupa gard la Maxi Jazz pe ecran. Macar i-am auzit.

Iar azi…azi ma duc sa semnez un contract, ca am gasit unde sa ma mut. Plec de aici…

Nu pot decat sa ma mir ca batranii de cat de repede trece timpul. Acum 5 ani aflam media mea de Bac si ma pregateam sa vin spre Bucuresti, sa dau la facultate. Povestea mea cu Chimia si Literele e deja cunoscuta printre “fani”, asa ca nu are rost sa revin. Acum 2 ani imi sustineam licenta si faceam pasi catre primul si singurul meu interviu pentru un loc de munca in vanzari. I got lucky, I got the job, I’m still a happy sales person.

Saptamana asta am sustinut si Disertatia si am scapat forever and ever after de Facultatea de Chimie. Sunt foarte glumeti toti cei care ma intreaba daca dau la Doctorat. Nu as mai face Chimie decat daca as fi nevoita. Sau m-ar plati mai bine decat actualii angajatori. Nici macar pentru camin, cum fac unii “colegi”. 5 ani de camin sunt mai mult decat suficienti, as spune. N-am de gand sa putrezesc pe aici, doar pentru ca e mai ieftin, sau sa ajung sa ii stresez pe altii cu ifosele mele de doctoranda ciufuta, angajata si cu nevoi de liniste si pace. E camin, n-ai cum sa le spui pustanilor de 19 ani sa nu mai tranteasca usa sau sa nu mai urle noaptea, fara sa pari o nefututa.

Motiv pentru care aleg sa ma mut. Confortul si intimitatea costa. Linistea costa. Sa ti-o tragi pe masa din bucatarie sau sa umbli cu fundu’ gol prin casa…costa. Dar abia astept.

Abia astept sa scap de gandaci, de o bucatarie plina cu vase, de butelii, de “cine trebuie sa faca curat saptamana asta?” si de rufe atarnate in baie. Abia astept sa nu mai stau intr-o camera si sa-mi pot aseza prietenii pe o canapea comoda, nu pe scaunele jerpelite din bucatarie.

Pe de alta parte…pazea chirie, intretinere, vecini galagiosi sau prea sensibili, babe plictisite, facturi, locuri de parcare (Ce ne facem noi atunci? Ca avem masina de serviciu si personala, adica doua!). Oh, joy!

However, experienta de viata :-j m-a invatat sa ma pregatesc spiritual pentru orice fel de eveniment major. In felul acesta nu ma ia nimic prin surprindere si iau lucrurile ca atare, nu mai stau sa pierd timp plangandu-mi de mila. Nu ma ajuta cu nimic.

Eu sper sa fie bine. Sper sa-mi gasesc rapid chirie, ca nu vreau sa ma prinda 1 august prin camin. Problema e ca ne intoarcem din Muntenegru pe 16 iulie. Deci trebuie sa imi pun iar costumul de WonderWoman si sa-mi gasesc apartament de mutat. Daca aveti vreun pont, lemme know.

Cum sa nu dai din cap (cel putin!) pe melodia asta?

Am sa fiu aici!

Abia astept. Plecam peste 3 saptamani, starting countdown!

Sursa

termin facultatea. masterul, ma rog. ma dau astia afara de la camin in vreo 2 luni.

daca stie cineva ceva de un apt cu 2-3 camere, frumusel, preferabil in zona Berceni-Brancoveanu, lemme know!

imbratisari calde la voi!

Cu siguranta am mai povestit ca sunt cam pretioasa si ca nimeni nu ma place la inceput. Ca am ifose si ca sunt infumurata.

Meh, d-asta mor randunicile acum.

Cu toate astea, ma pricep al dracu’ de bine sa fac cadouri. I am The Gift Godess, pentru ca atunci cand ma pun pe cautat cadou, nu ma opresc pana nu gasesc exact ce vreau. Uneori chiar si cu riscul de a pierde 6 ore prin magazine.

Avand in vedere experienta vasta, am sa alcatuiesc un mic ghid de shopping destrabalat, valabil pentru toata lumea si toate buzunarele.

» Read the rest of this entry …

Probabil ca am hibernat spiritual cat am asteptat sa dispara zapada de care ma plangeam in postul anterior. Postul vechi, de fapt. Vechi de 3 luni, aproape. Primavara nu a venit doar in mintea mea, pana la urma. A venit peste toti, putin mai reticenta ca in alte dati, mai capricioasa si cu toane, dar a venit, pupa-o-ar mama pe ea de primavara verde!

Intre timp…mi-am reparat cizmele. Si am mai facut cateva achizitii de ordin pantofaresc. Acum 5 ani nu intelegeam care e faza cu pantofii, acum evit sa intru in magazine de pantofi atunci cand am bani, pentru ca sigur plec cu o pereche. Si nici macar nu-i port. Am doua perechi de pantofi superbi, cu un toc atat de sexos, incat trezesc erotism si-n eunuci, insa i-am purtat doar prin casa…I even had a custom made bag to match them. Se poarta turcoaz vara asta…Saptamana viitoare intentionez sa-i scot in lume.

Mi s-au intamplat atat de multe lucruri misto, dar marunte, ca nici nu le mai stiu.

Ah…Am 24 de ani acum. 24 si mai bine de o luna. Anul acesta n-am avut cum sa cinstesc 40 de oameni, m-am oprit la 20, veniti in transe, echipe si cupluri, la ore diferite, intr-o bucatarie de camin. “Bodega” s-a deschis la 12 ziua si am avut in meniu praji-praji, cafea, suc si diverse sortimente de alcool fin. Plus seminte. Cum sa nu ai seminte la “chef” de camin?

As expected, I got lots of amazing presents. Am sa devin fan Cacharel, intrucat sunt topita dupa ceasurile lor (thank the gods the boy remembered that!) si incep sa imi umplu si dulapul de parfumuri. Thank you, friend.

Si sa trecem si la lucruri mai serioase. La munca e bine, mi-am atins targetu’ pe martie (o galagie de cifre, I shit you not!!!), suntem o echipa de gagici to die for/drop-dead-gorgeous! Scoala mai are doar 3 luni la dispozitie ca sa mai fie de cacat, ca apoi incheiem socotelile si scapam de toate scamele adunate in timpul facultatii.

Odata cu astea, scap si de camin. Abia astept, dar cand ma gandesc cata banu’ pe chirie trebuie sa-l dau, mi-as dori sa nu mai scap. However, I got sick of it. Imi doresc intimitate, liniste, sa pot chema oameni pe la mine si sa-i asez pe o canapea, nu pe scaune din bucatarie, sa pot gati la un cuptor si sa nu schimb butelia, sa sting luminile prin casa de frica facturilor, sa umblu despuiata prin casa ca asa am eu chef si sa mi-o trag fix unde mi se ridica ideea! Asta imi doresc.

Planuiesc multe: sala, euro pusi deoparte pentru o calatorie spre Adriatica, cursuri de dans, concerte, pantofi noi (macar acum, cat nu platesc chirie) si un apartament de 2 camere, undeva tot prin Berceni, luat in chirie. Toate pentru vara asta. Sa nu uit de cele 2 nunti deja anuntate…

N-am text de incheiere, asa ca va las cu un video de pe vremuri, de pe cand eram eu mica si treceam de la 2Unlimited la Backstreet Boys si nu stiam cat de mult voi iubi MTV Europe.

Eu, impreuna cu un milion de milioane de oameni care s-au saturat de zapada. Noi vrem vara. Mai bine transpir, decat sa-mi rup picioarele pe gheata, tocurile in zapada (mi-am stricat cizmele inotand prin nameti!) sau sa mai simt cum imi ingheata fatza cand ies afara.

E frumos, frumos rau atunci cand stai acasica si vezi cum curg fulgii pe masini. Mai ales sa-i vezi la lumina galbena de pe strada, mai ales sa vezi cum sclipiceste zapada pe jos si cum o sufli ca pe faina. Asa e frumos…

Ar fi perfect daca a doua zi dimineata, cand trebuie sa merg eu la munci, sa nu mai fie nimic. Hai, fie frig, dar nu si zapada, nu gheata, nu bulgari, nu derapaj, nu, nu, nu! Ar fi super sa ninga seara si pana a doua zi sa fie iar o toamna lenesa.

Asadar, imi doresc iar primavara.

Deja incep sa fiu optimista, desi colegele mele de birou ma iau la misto cu “aerul de primavara de afara” care este doar in mintea mea, pentru ca s-au anuntat iar ninsori. Sunt linistita doar din perspectiva bunica-mii. “Lasa, maica! Sa se faca grau’!”. Sa se faca…

In orice caz, sunt mai vesela. E ziua mai lunga. Ati observat careva? In fiecare an, dupa 22 decembrie, eu incep sa ma bucur si sa fiu incantata ca pleaca iarna. Pentru ca pleaca si noptile lungi. Pentru ca nu ma mai intorc acasa pe intuneric si pentru ca ma trezesc pe lumina. E un prag psihologic pe care-l depasesc incepand cu 23 decembrie. Ziua mai lunga cu 2-3 minute decat cea mai scurta zi din an!

Furthermore, se apropie martisorul. E deja 5 februarie. Peste vreo 2 saptamani apar tarabele cu martisoare, targuri cu chestii lucrate manual, goana dupa martisoare, dupa lalele, dupa ghiocei! Chiar! Ghiocei!!!! Motive in plus sa depasesc ninsorile ce vor sa vie cu zambetul pe buze, dar in ghete. Ca cizmele mi s-au stricat…

Current Mood: Confused